Franța - Wikipedia

Franța - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Franța
Republica Franceză
République française
franceză
France
franceză
Drapelul Franței
Stema Franței
Deviză
Libertate, egalitate, fraternitate
Liberté, Egalité, Fraternité
în
franceză
Imn
La Marseillaise
Geografie
Suprafață
totală
674,843
km²
locul
41
Apă
0,26%
Cel mai înalt punct
Mont Blanc
(4.808,72 m)
Cel mai jos punct
Étang de Lavalduc
[*]
(−10 m)
Cel mai mare oraș
Paris
Vecini
Spania
Andorra
Belgia
Luxemburg
Germania
Elveția
Italia
Monaco
Brazilia
Surinam
Regatul Țărilor de Jos
Fus orar
UTC
+1
Populație
Densitate
103,8
loc/km²
Estimare
2025
68.605.616
Limbi oficiale
Franceza
Etnonim
Francezi
Guvernare
Sistem politic
Republică
Președintele Franței
Emmanuel Macron
Prim-ministru
Sébastien Lecornu
[*]
Legislativ
Parlamentul Franței
Camere
Adunarea Națională
Senat
⁠(
Congresul Parlamentului Franței
⁠(
Capitala
Paris
Istorie
Independență
Regatul Franței
843
Republica Franceză
22 septembrie 1792
Constituția actuală
4 octombrie 1958
Aderare la
UE
25 martie
1957
Economie
PIB
PPC
2025
Total
$4.504 trilioane
locul
Pe cap de locuitor
$65.626
locul
25
PIB
(nominal)
2025
Total
$3.211 trilioane
locul
Pe cap de locuitor
locul
22
$46.792
Gini
(2022)
29.8
(inegalitate scăzută)
IDU
(2023)
0.920
(foarte ridicat)
locul
26
Monedă
Euro
(EUR)
Franc CFP
EUR
XPF
Coduri și identificatori
Cod
CIO
FRA
Cod mobil
208
Prefix telefonic
+33
ISO 3166-2
FR
Domeniu Internet
.fr
.eu
În
Colectivitățile de peste mări
, din
Oceanul Pacific
și în
Noua Caledonie
este utilizat
Francul CFP
doar în
Franța metropolitană
În plus față de domeniul
.fr
alte domenii de nivel superior sunt utilizate în departamentele și colectivitățile de peste mări franceze:
.re
.mq
.gp
.tf
.nc
.pf
.wf
.pm
.gf
și
.yt
.De asemenea, domeniul
.eu
este folosit împreună cu ceilalți membri ai
Uniunii Europene
Până în 1999:
Franc francez
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont X
cont Instagram
canal YouTube
Foursquare City Guide
profil de LinkedIn
hasthtag
YouTube handle
Modifică
date
text
Franța
(în
franceză
[la] France
), recunoscută în mod oficial ca
Republica Franceză
(în
franceză
République française
pronunție în franceză
[ʁepyblik
fʁɑ̃sɛz]
), este o
republică
constituțională
unitară
având un
mod de guvernare semi-prezidențial
mare parte din teritoriul său
și din populație fiind situată în
Europa de Vest
, dar care cuprinde și
mai multe regiuni și teritorii
răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul
Paris
, limba oficială este
franceza
iar moneda este
euro
. Deviza națională este „
Libertate, egalitate, fraternitate
” (în
franceză
Liberté, Égalité, Fraternité
), iar
drapelul Franței
este format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național este
La Marseillaise
În timpul
epocii fierului
, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de
gali
, un popor
celtic
Roma
a anexat zona în anul
51 î.Hr.
și a deținut regiunea până în anul
486
, când
francii
(un popor germanic) au cucerit regiunea și au format
Regatul Franței
. Franța a devenit o mare putere europeană în
Evul Mediu
, în urma victoriei din
războiul de o sută de ani
(1337-1453). În perioada
renașterii
cultura franceză
a înflorit, iar Franța a pus bazele unui
imperiu colonial
global, care urma ulterior să devină al doilea cel mai mare din lume.
Secolul al XVI-lea
a fost dominat de către războaie civile și religioase, între catolici și protestanți (
hughenoți
). Sub
Ludovic al XIV-lea
, Franța a devenit puterea culturală, politică și militară dominantă a Europei.
În
secolul al XVIII-lea
Revoluția franceză
a răsturnat
monarhia absolută
, a dezvoltat una dintre cele mai vechi republici din istoria modernă și a elaborat
Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului
, care exprimă idealurile unei națiuni inclusiv în ziua de astăzi.
În
secolul al XIX-lea
Napoleon I
a preluat puterea și a creat
Primul Imperiu Francez
, care prin
războaiele napoleoniene
a schimbat istoria
Europei continentale
. După prăbușirea imperiului, Franța a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o succesiune de guverne ce a dus într-un final în 1870 la înființarea celei de-a
Treia Republici Franceze
. Franța a fost un participant major în
Primul Război Mondial
, din care a ieșit victorioasă, și a fost una dintre
Puterile Aliate
în
Al Doilea Război Mondial
, dar a intrat sub ocupația
puterilor Axei
în 1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată
A Patra Republică Franceză
, ulterior dizolvată în cursul
Războiului din Algeria
A Cincea Republică
, condusă de
Charles de Gaulle
, a fost înființată în 1958 și există până în ziua de astăzi.
Algeria
și aproape toate celelalte colonii au devenit independente în anii 1960, dar au păstrat legături economice și militare cu Franța.
Franța este o
putere nucleară
, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite
și membru
NATO
. De asemenea, Franța este membră a
G7
G20
, a
zonei euro
, a
spațiului Schengen
și găzduiește sediile
Consiliului Europei
Parlamentului European
și
UNESCO
. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de
cultura sa
, de limba sa și de valorile
democratice
seculare
și
republicane
pe care le-a promovat în ultimele două secole.
Franța este a doua
putere economică europeană
și a cincea
putere economică mondială
Economia sa
de tip
capitalist
o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele
agroalimentar
aeronautic
, al
automobilelor
al produselor de lux
fr
traduceți
, al
turismului
fr
traduceți
și în
cel al energiei nucleare
fr
traduceți
, aceasta în ciuda unor politici de
intervenționism
fr
traduceți
destul de puternice
fr
traduceți
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,
I 1
Franța este o țară dezvoltată, cu un
indice al dezvoltării
umane foarte ridicat.
Geografia
Articol principal:
Geografia Franței
Așezare și frontiere
Hartă fizică simplificată a Franței metropolitane
Franța metropolitană
se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la
Marea Nordului
către nord, la
Canalul Mânecii
către nord-vest, la
Oceanul Atlantic
către vest și la
Marea Mediterană
către sud-est. Se învecinează cu
Belgia
și
Luxemburg
la nord-est, cu
Germania
și
Elveția
la est, cu
Italia
și cu
Monaco
la sud-est, cu
Spania
și cu
Andorra
la sud-vest.
Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu corespund, aproape deloc, vreunor limite geografice fizice
sau lingvistice.
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind
Corsica
, multe fiind, însă, mici insule de coastă. Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite în vorbirea curentă
„teritorii de peste mări”
(în
franceză
territoires d’outre-mer
, prescurtat „DOM-TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate oceanele lumii cu excepția
celui Arctic
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt situate astfel:
pe
continentul sud-american
Guyana Franceză
în
Oceanul Atlantic
Saint-Pierre-et-Miquelon
și, în
Antile
, la
Guadelupa
Martinica
Saint-Martin
și
Saint-Barthélemy
în
Oceanul Pacific
Polinezia Franceză
Noua Caledonie
Wallis și Futuna
și
Clipperton
în
Oceanul Indian
Réunion
Mayotte
Îles Éparses
Insulele Crozet
Insulele Kerguelen
și
Saint-Paul și Amsterdam
⁠(
în
Antarctica
Țara Adélie
Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu
Brazilia
, cu
Surinam
și cu
Regatul Țărilor de Jos
prin partea franceză a insulei Saint-Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de
552.000 km²
, cu o densitate de aproximativ un locuitor pe
hectar
. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de
675.000 km²
Franța este
a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre
și a treia cea mai mare țară din
Europa
, după
Rusia
și
Ucraina
, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a
Uniunii Europene
Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa
1.000 km
de la nord la sud și de la est la vest.
Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de
8.245 km
Geologie, relief și hidrografie
Geologia Franței
Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate.
b 1
Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în special în
orogeneza hercinică
din
paleozoic
, care stă la originea masivelor
Armorican
Central
Morvan
Vosgi
Ardeni
și
Corsican
b 2
Munții
Alpi
Pirinei
și
Jura
sunt mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați
b 2
Alpii ating
4.810 m
altitudine în
Mont Blanc
(cel mai înalt punct al Franței).
Deși 60% din
comunele Franței
sunt clasificate ca având risc seismic, acest risc rămâne unul moderat.
Aceste masive delimitează mai multe
bazine sedimentare
, cele mai mari fiind
bazinul Aquitaniei
în sud-vest și
Bazinul Parisului
în nord
b 2
acesta din urmă cuprinzând mai multe regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide din
Beauce
și
Brie
b 3
În rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi
valea Ronului
, permit comunicații facile.
b 4
Zonele litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (
Coasta de Azur
, de exemplu), câmpii ce se termină cu faleze (
Coasta de Alabastru
), regiuni umede și forestiere, cum ar fi
Sologne
sau mari câmpii nisipoase (
Câmpia Languedoc
).
b 5
Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari fluvii:
Loara
Sena
Garonne
și
Ron
b 6
la care se mai pot adăuga și
Meuse
și
Rinul
, mai puțin importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european.
Bazinele hidrografice
ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.
b 6
Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.
10
Clima
Hartă a principalelor zone climatice din Franța
Clima Franței metropolitane este
una temperată
b 7
influențată de
anticiclonul Azorelor
, ca și restul
Europei de Vest
11
cu variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală reține șase mari zone climatice:
b 7
sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu precipitații relativ importante;
la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi mai ridicate;
în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații mai reduse decât în vest;
pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu variații mari de temperatură;
zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și umede, cu precipitații nivale importante.
Mare parte din
teritoriile de peste mări
este, în schimb, dominată de
clima tropicală
(de intensitate variabilă),
b 8
excepție făcând
Guyana franceză
climă ecuatorială
),
12
Saint-Pierre-et-Miquelon
climă temperat-oceanică
13
și
teritoriile australe și antarctice franceze
(cu
climă polară
și
temperat-oceanică
).
14
Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni (
cele din decembrie 1999
fr
traduceți
au doborât 7% din copacii din pădurile franceze
b 9
), canicule (
canicula din 2003 din Europa
soldându-se cu
15.000 de morți
b 9
), incendii și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu
0,1 °C
în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.
b 10
Peisajele și mediul
Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau împădurite, lanțuri montane mai mult sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate și văi cu orașe amestecate cu spații neo-naturale.
Franța de peste mări
conține și ea o importantă
biodiversitate
(de exemplu, în pădurile ecuatoriale
franco-guyaneze
sau în
lagunele
Noii Caledonii
).
15
Franța este una dintre cele mai împădurite țări din
Europa Occidentală
, pădurile ocupând 28% din suprafața țării.
b 11
Masivul
alpin
Mont Blanc
Pointe du Van
, extremitatea vestică a
Bretaniei
Satul
Usson
, aflat pe pantele unui con vulcanic stins din
Masivul Central
Plaja Sainte-Anne, în
Guadelupa
Iazurile și pădurile din
Sologne
Această diversitate a peisajelor și a
ecosistemelor
este amenințată de
fragmentarea ecologică
fr
traduceți
(cauzată de densa rețea de căi de comunicații rutiere),
16
de antropizarea zonelor de coastă și de poluarea apelor și solului. O treime din apele de suprafață sunt de calitate rea spre foarte rea, în principal, din cauza poluării industriale;
b 12
poluarea agricolă în legătură cu utilizarea îngrășămintelor și
pesticidelor
a contribuit și ea la deteriorarea calității
pânzelor freatice
în mai multe regiuni, în
Bretania
, în special.
b 13
Litoralizarea
fr
traduceți
populației și a activităților ei
b 14
determină o intensificare și o îndesire a construcțiilor de pe malul mării,
b 15
în ciuda
Legii Litoralului
fr
traduceți
din
1986
și a intervenției
Conservatoire du littoral
fr
traduceți
b 16
și în ciuda caracterului inundabil al anumitor sectoare. În ceea ce privește infrastructura de transport, în special cea rutieră, ea expune pe vecinii ei la o poluare atmosferică, sonoră și vizuală considerabilă.
16
Cu toate acestea, instituțiile publice încearcă de mai multe decenii să răspundă acestor provocări.
Rezervațiilor naturale
fr
traduceți
și
parcurilor naționale
fr
traduceți
li s-a adăugat, din
1968
, și
categoria parcurilor naturale regionale
fr
traduceți
17
care combină acțiunile de conservare cu cele de punere în valoare a patrimoniului natural și cultural
c 1
și care, în
2007
, acopereau 13% din teritoriul francez.
18
Au fost înființate
agenții pentru apă
fr
traduceți
pentru a proteja și a garanta resursele de apă ale țării.
b 12
Datorită unei politici de limitare a utilizării produselor
petroliere
și datorită importanței energiei nucleare, emisiile de
CO
pe cap de locuitor ale Franței sunt mai scăzute decât cele ale vecinilor săi europeni, și
a fortiori
decât cele ale
SUA
19
Cu toate acestea, conform unui studiu al
Ministerului Mediului, Energiei, Dezvoltării Durabile și Mării
fr
traduceți
publicat în 2010, „în mai multe puncte, bilanțul ecologic rămâne îngrijorător, cu tendințe de deteriorare”.
20
Repartiția spațială a populației și a activităților sale
Hartă de sinteză a repartiției populației în Franța în 2010. Sunt indicate densitățile populației pe departament, cele 18 arii urbane de peste
400.000
de locuitori, linia Le Havre-Marsilia și limitele aproximative ale așa-numitei „
diagonale a vidului
fr
traduceți
”.
+ 5.000–loc./km² ²
de la 300 la 1.000 loc./km²
de la 100 la 250 loc./km²
de la 70 la 100 loc./km²
de la 40 la 70 loc./km²
- 40 loc./km²
Relieful și densitatea populației pe km² în 2001.
Franța metropolitană este marcată de multiple dezechilibre spațiale. Pe de o parte, ea este originală prin faptul că are o
capitală
de șase ori mai populată decât a doua arie urbană a țării,
și care grupează un sfert din studenți
I 2
și aproape toate sediile centrale ale marilor companii ale țării.
21
Pe de altă parte, linia
Le Havre
Marsilia
este adesea considerată a fi limita între un vest rămas de multă vreme agrar și care, astăzi, beneficiază de o importantă dezvoltare demografică și economică,
n 1
și un est industrializat și de multă vreme urbanizat. În cele din urmă, de la
departamentul Ardenilor
în nord-est până la
departamentul Landes
în sud-vest se observă o „
diagonală a densității reduse
fr
traduceți
”, care prin comparație cu restul țării secaracterizează printr-un grad redus de populare și printr-o economie, adesea, în dificultate.
22
După un îndelungat
exod rural
în
secolul al XIX-lea
și până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,
n 2
sporul migratoriu al zonelor rurale franceze a redevenit pozitiv în
anii 1990
n 1
Creșterea populației urbane are loc predominant în zonele periurbane, din ce în ce mai îndepărtate de aglomerația centrală.
n 2
Tabelul de mai jos listează cele mai mari orașe ale Franței, în funcție de populația ariei metropolitane.
Cele mai mari orașe din
Franța
I 3
I 4
Loc
Numele orașului
Regiune
Pop.
Loc
Numele orașului
Regiune
Pop.
Paris
Lyon
Paris
Île-de-France
12.223.100
11
Grenoble
Ron-Alpi
669.595
Marsilia
Toulouse
Lyon
Ron-Alpi
2.165.785
12
Rouen
Normandia Superioară
652.898
Marsilia
Provence-Alpi-Coasta de Azur
1.718.281
13
Toulon
Provence-Alpi-Coasta de Azur
606.947
Toulouse
Midi-Pirinei
1.232.398
14
Montpellier
Languedoc-Roussillon
549.491
Lille
Nord-Pas-de-Calais
1.158.306
15
Lens
Nord-Pas-de-Calais
542.918
Bordeaux
Aquitania
1.127.776
16
Avignon
Provence-Alpi-Coasta de Azur
511.277
Nisa
Provence-Alpi-Coasta de Azur
1.001.295
17
Saint-Étienne
Ron-Alpi
508.847
Nantes
Pays de la Loire
873.133
18
Tours
Centru
477.438
Strasbourg
Alsacia
761.042
19
Clermont-Ferrand
Auvergne
463.891
10
Rennes
Bretania
671.845
20
Nancy
Lorena
434.948
Axe de comunicație și de transport
Din pricina poziției sale la răscruce, Franța este țară de tranzit.
b 17
Ea este, de fapt, traversată, în mod obligatoriu, de persoanele și mărfurile care circulă pe cale terestră între
peninsula Iberică
și restul
Europei
și, după deschiderea
Eurotunelului
în 1994,
23
între
Regatul Unit
și restul Europei.
b 17
Ca o moștenire a istoriei, rețelele franceze de transport sunt foarte centralizate în jurul
Parisului
b 18
această centralizare este deosebit de puternică în domeniul feroviar și aerian, deși a început să se diminueze.
24
Un
TGV Duplex
fr
traduceți
pe
LGV Méditerranée
Principalul mijloc de transport utilizat în Franța este cel rutier, care, în 2007, reprezenta respectiv 86,5% și 79,9% din traficul de călători și de mărfuri.
25
Franța numără, la nivelul anului 2005, peste un milion de kilometri de șosele, dintre care aproape toate sunt asfaltate sau pietruite.
26
După
eliberare
fr
traduceți
, Franța și-a dezvoltat o
rețea extinsă de autostrăzi
, care, în 2007, totalizau o lungime de
10.991 km
26
De câteva decenii, sunt dezvoltate politici publice cu scopul reducerii accidentelor rutiere mortale, ale căror principale cauze sunt identificate ca fiind, în principal, viteza și consumul de alcool,
j 1
și încearcă să reducă dependența francezilor de automobile, în beneficiul altor mijloace de transport mai puțin poluante.
i 1
Rețeaua feroviară franceză datează și ea, în mare parte, de la mijlocul și de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ajungând să numere, în 2009,
29.473 km
de linii, dintre care mai mult de jumătate sunt electrificate.
27
Cea mai mare parte din trafic este derulată de compania publică
SNCF
, pe liniile care aparțin gestionarului de infrastructură
Réseau ferré de France
fr
traduceți
(RFF). Începând cu anii 1980, traficul de călători în Franța metropolitană este în creștere, mulțumită, pe de o parte, preluării de către regiuni a gestionării traficului regional și local, dar mai ales apariției rețelei continue a
liniilor de mare viteză
parcurse de
TGV
28
Pe de altă parte, principalele orașe ale țării sunt dotate cu o rețea feroviară urbană, de tip
metrou
tramvai
sau expres regional (RER);
Metroul din Paris
, înființat în 1900, formează una dintre cele mai dense rețele din lume.
29
În ceea ce privește transportul aerian, acesta este deosebit de centralizat: cele două aeroporturi pariziene —
Roissy-Charles-de-Gaulle
și
Orly
— au deservit în 2008 peste 87 de milioane de călători, în vreme ce principalul aeroport din provincie,
Nisa-Coasta de Azur
, a deservit doar puțin mai mult de 10 milioane.
30
Aeroporturile din provincie fac, de fapt, concurență TGV-ului pentru trafic intern, în vreme ce aeroporturile pariziene adună cvasi-totalitatea traficului de cursă lungă.
b 19
Franța este locul unde funcționează una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, în termeni de pasageri transportați (
Air France-KLM
31
) și unde funcționează primul constructor aeronautic civil (
Airbus
b 20
) din Europa.
În Franța se mai utilizează și alte mijloace de transport, dar ele sunt marginale. Traficul fluvial asigură o parte neglijabilă din traficul de călători și una secundară din traficul de mărfuri, în special din cauza neadaptării unei mari părți din rețea la traficul modern.
26
Traficul maritim este mai important, dar porturile
Dunkerque
Le Havre
Nantes - Saint-Nazaire
fr
traduceți
și
Bordeaux
sunt foarte mici comparativ cu rivalele lor de la
Marea Nordului
, cum sunt
Rotterdam
sau
Anvers
32
numai portul
Marsilia
este comparabil cu marele porturi ale lumii, fiind cel mai mare port de la
Marea Mediterană
în termeni de tonaj expediat.
32
Astăzi, bicicleta cunoaște o nouă tinerețe, în special datorită preocupărilor ecologiste ale francezilor și datorită înființării sistemelor de închiriat biciclete în mai multe orașe ale țării.
i 2
Istoria
Articol principal:
Istoria Franței
Evoluția teritorială a Franței metropolitane, din 985 până în 1947
Franța actuală ocupă mare parte din fostele
Galii
celtice
, cucerite de
Iulius Cezar
în
secolul I î.e.n.
, dar numele și-l ia de la
franci
, un
popor germanic
care s-a instalat acolo începând cu
secolul al V-lea
. Franța este un stat unificat de mult timp și a fost una din primele țări ale epocii moderne care să încerce să experimenteze un regim
democratic
Preistorie, protoistorie și antichitate
Prezența omenească pe teritoriul actual al Franței datează din
paleoliticul inferior
; cele mai vechi urme de viață umană datează de acum circa
1.800.000 de ani
e 1
Pe atunci, omul se confrunta cu o climă dură și schimbătoare, marcată de mai multe
ere glaciare
care i-au modificat mediul de viață.
e 1
În Franța se găsesc numeroase
peșteri pictate
fr
traduceți
din
paleoliticul superior
, dintre care una dintre cele mai celebre este
cea din Lascaux
e 1
departamentul Dordogne
, cu
picturi rupestre
vechi de circa
18.000
de ani
33
).
Aproximativ
10.000 de ani
în urmă, la sfârșitul
ultimei ere glaciare
, clima s-a îmblânzit.
e 1
Cam de acum
7.000 de ani
, această parte a Europei de Vest a intrat în
neolitic
și locuitorii ei s-au sedentarizat, chiar dacă evoluția aceasta a variat de la regiune la regiune.
e 2
După o puternică dezvoltare demografică și agricolă în mileniile al IV-lea și al III-lea î.e.n., metalurgia și-a făcut apariția la sfârșitul mileniului al III-lea, întâi cu meșteșugul prelucrării
aurului
cuprului
și
bronzului
, apoi a
fierului
- în secolul al VIII-lea î.e.n.
e 3
În preajma anului 600 î.e.n., grecii originari din orașul
Phocaea
din
Asia Mică
au înființat colonia Masalia (astăzi, orașul
Marsilia
), pe țărmul
Mediteranei
e 4
în aceeași perioadă, câteva popoare
celtice
au pătruns pe teritoriul Franței actuale, dar această ocupație nu s-a generalizat asupra întregului teritoriu decât între secolele al V-lea și al III-lea î.e.n.
e 5
Astfel a apărut noțiunea de „
Galia
”, corespunzătoare teritoriilor populate de celți între
Rin
Atlantic
și Mediterana.
e 6
Galia era pe atunci o țară prosperă, ale cărei părți sudice au fost din ce în ce mai mult supuse influențelor
grecești
și apoi
romane
e 7
Începând cu anul 125 î.e.n., sudul Galiei a fost cucerit, încetul cu încetul, de
Republica Romană
, care a înființat aici orașele
Aix-en-Provence
Toulouse
și
Narbonne
e 8
În 58 î.e.n.,
Iulius Cezar
s-a lansat într-o
campanie de cucerire a întregii Galii
și a înăbușit, în 52 î.e.n.. o revoltă condusă de căpetenia galică
Vercingetorix
e 9
Noile teritorii au fost împărțite de
Augustus
în nouă
provincii romane
, dintre care principalele au fost
Gallia Narbonensis
în sud,
Aquitania
în sud-vest,
Gallia Lugdunensis
în centru și
Belgica
în nord.
e 10
În perioada galo-romană au fost înființate numeroase orașe, printre care
Lyon
, denumită capitală a Galiilor;
e 11
acestea erau concepute după tipicul orașelor romane, cu un
forum
fr
traduceți
, un
amfiteatru
fr
traduceți
circ
fr
traduceți
, teatru și
thermae
e 12
Religia romană s-a suprapus peste
cultul celtic
, fără a-l face pe acesta din urmă să dispară, divinitățile de diferite origini contopindu-se, încet-încet, până la formarea unui unic
sincretism
e 13
În secolul al III-lea e.n., Galia romană a trecut printr-o gravă criză,
limesul
, frontiera fortificată care apăra Imperiul de incursiunile germanice, fiind rupt în mai multe rânduri de către
barbari
e 14
În acea perioadă, puterea romană părea șubrezită: în 260 s-a proclamat un
imperiu al galilor
care a scăpat de sub controlul roman până în 274.
e 15
Cu toate acestea, situația s-a îmbunătățit în prima jumătate a secolului al IV-lea, care a fost o perioadă de reînnoire și prosperitate pentru Galia.
e 16
În 312, împăratul
Constantin cel Mare
s-a convertit la
creștinism
; creștinii, persecutați până atunci, s-au înmulțit.
e 17
Dar invaziile barbare s-au reluat începând cu a doua jumătate a secolului al IV-lea;
e 18
la 31 decembrie 406,
vandalii
suebii
și
alanii
au trecut
Rinul
și au traversat Galia până în Spania.
e 19
La mijlocul secolului al V-lea,
alemanii
și
francii
, două popoare păgâne, s-au instalat în nord-estul Franței de astăzi și au exercitat o puternică presiune asupra generalilor romani care rezistau cu greu în nord-estul Galiei.
e 20
Apariția, crizele și transformările Regatului Franței de-a lungul Evului Mediu
Botezul lui
Clovis
, reprezentat în
Sainte-Chapelle
din Paris (anonim)
După scindarea Imperiului Roman, convertirea la creștinism a căpeteniei france
Clovis
a făcut din el un aliat al Bisericii creștine și i-a permis să cucerească, la sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea, mare parte din Galia.
e 21
Fuziunea moștenirii galo-romane cu aporturile germanice și cu creștinismul a fost lungă și dificilă, francii constituind, la început, o societate războinică, cu practici și legi foarte îndepărtate de
dreptul roman
și de principiile creștine.
e 22
În vreme ce scăderea demografică suferită de Regatul Franc a antrenat un declin al orașelor,
creștinismul
s-a instalat prin fondarea bisericilor rurale și, mai ales, a numeroaselor mănăstiri.
e 23
Dacă puterea lui
Clovis
părea, la început, solidă,
dinastia merovingiană
a trebuit, totuși, să facă față unor grave dificultăți;
e 24
ea s-a stins în
751
, după care
Pepin cel Scurt
a fost uns rege al francilor, fondând
dinastia carolingiană
e 25
Pepin cel Scurt
și fiul său,
Carol cel Mare
, au extins considerabil teritoriul regatului francilor, stat ce se întindea, la sfârșitul secolului al VIII-lea, pe o suprafață de peste un milion de kilometri pătrați.
e 26
Imensul
Imperiu Carolingian
era controlat de o administrație centralizată cu sediul la
Aachen
, cu
conți
ce îl reprezentau pe Carol cel Mare în tot imperiul și care erau supravegheați de
Missus dominicus
e 27
Carol, încoronat în
800
ca
împărat al Occidentului
fr
traduceți
, a relansat artele frumoase în educație, iar
curtea sa de la Aachen
en
traduceți
a găzduit o activitate artistică și intelectuală de înalt nivel.
e 28
Cu toate acestea, după moartea împăratului, conții și vasalii lor au început, din ce în ce mai mult, să-și facă funcțiile ereditare, iar nepoții lui Carol cel Mare și-au împărțit imperiul prin
tratatul de la Verdun
843
); Carol a obținut
Francia occidentală
, care corespunde, aproximativ, celor două treimi vestice ale Franței actuale, teritoriu ale cărui frontiere au fluctuat puțin până la sfârșitul Evului Mediu.
e 29
Noul regat a trebuit, totuși, să înfrunte, în secolele al IX-lea și al X-lea, trei valuri de invazii diferite: ale
musulmanilor
, ale
vikingilor
și ale
maghiarilor
e 30
În același timp, puterile foștilor conți au continuat să crească, în timp ce puterea regelui scădea;
e 31
relațiile sociale au început să capete caracter
feudal
, caracterizat prin împărțirea societății în trei clase:
clerul
nobilimea
și „
starea a treia
”.
e 32
În
987
Hugo Capet
a fost ales rege;
monarhia a redevenit ereditară
e 33
, iar
Dinastia capețiană
au domnit în Franța timp de peste 800 de ani. Totuși, primii regi capețieni nu controlau direct decât o mică parte din teritoriul francez, denumit „domeniu regal”, și câțiva din vasalii lor erau mult mai puternici decât ei.
e 34
În secolul al XII-lea, puterea regală a început să se impună din nou în fața nobililor din regat, dar, începând cu anii 1150, a trebuit să se confrunte cu apariția unui „
imperiu Plantagenet
”, domeniu nobiliar extrem de puternic, ce cuprindea
Anglia
și părțile vestice ale Franței.
e 35
Regatul capețian a atins apogeul în secolul al XIII-lea, monarhia redobândind puterea pe care o pierduse
e 36
iar arta și cultura franceză au început să se afirme în Europa.
e 37
Filip August
1180
1223
) a reușit să cucerească mare parte din posesiunile franceze ale Plantageneților, punând capăt, pentru un timp, amenințării engleze și lărgind considerabil domeniul regal cu această ocazie.
e 38
Ludovic al IX-lea
1226
1270
) a acționat ca arbitru al creștinismului și a participat la
cruciadele a șaptea
și
a opta
, ceea ce a dus la
canonizarea
sa rapidă de către Biserica Romano-Catolică.
e 39
Secolul al XIV-lea și prima jumătate a secolului al XV-lea au găsit Franța într-o gravă criză, cu manifestări multiple.
e 40
Războiul de 100 de Ani
, dus contra Angliei și apărut în urma unei
probleme de succesiune
fr
traduceți
la tronul Regatului Franței, a făcut ravagii în țară.
e 41
Dar criza din secolele al XIV-lea și al XV-lea nu a fost una doar politică sau militară: ea a fost și demografică
Moartea Neagră
a ucis, începând cu anul
1347
, cel puțin o treime din populația regatului
—, socială
răscoalele țărănești și urbane s-au înmulțit
—, economică și religioasă.
e 42
Exilului papilor la Avignon
(1309-1377) i-a urmat
Schisma apuseană
, care a durat până în 1417.
Monarhia franceză a fost atinsă de toate aceaste crize. Pe termen scurt puterea centrală a ieșit întărită, mutându-se din valea
Loarei
, îmbogățindu-se cu noi instituții și întreținând o armată plătită dintr-un impozit permanent.
e 43
Renașterea și monarhia absolutistă (secolele al XVI-lea
al XVIII-lea)
Ludovic al XIV-lea
, figură emblematică a absolutismului monarhic, în timpul căruia Franța a atins apogeul influenței în politica europeană
Începând cu
1494
, suveranii francezi au dus
mai multe războaie în Italia
și, apoi, împotriva împăratului
Carol Quintul
34
Domniile lui
Francisc I
1515
1547
) și a fiului său
Henric al II-lea
1547
1559
) au fost marcate de o întărire a puterii regale, care tinde să devină
absolutistă
35
și de o
Renaștere
literară și artistică puternic influențată de Italia.
36
În
1539
ordonanța de la Villers-Cotterêts
a făcut
limba franceză
limbă administrativă și judiciară în regat.
e 44
Unitatea Franței în jurul persoanei regelui a fost însă afectată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de probleme religioase: între
1562
și
1598
, s-au succedat
opt războaie religioase
între
catolici
și
calvini
e 45
Această criză religioasă a fost dublată de una economica și mai ales politică.
37
În
1598
, regele
Henric al IV-lea
1589
1610
) a dat, prin
Edictul de la Nantes
, libertăți parțiale de cult protestanților.
e 46
Ludovic al XIII-lea
1610
1643
) și miniștrii săi,
Richelieu
și
Mazarin
, au fost obligați să se confrunte cu opoziția nobilimii dornice să-și redobândească vechile privilegii.
e 47
În aceeași perioadă, Franța a ieșit victorioasă din mai multe războaie (între care
Războiul de Treizeci de Ani
) și a început să-și formeze un
prim imperiu colonial
fr
traduceți
, în principal, în
Noua Franță
, în
Antile
și pe drumul spre Indii.
e 48
Ludovic al XIV-lea
a afirmat mai mult ca niciodată caracterul absolut al puterii sale:
„Regele-Soare” se considera „locțiitor al lui Dumnezeu pe Pământ”
e 49
și a ordonat construirea
palatului de la Versailles
, simbol al puterii sale.
e 50
El s-a înconjurat de artiști și de savanți și a acționat pentru unitatea religioasă a regatului său,
e 51
reluând
persecuția protestanților
fr
traduceți
și revocând edictul de la Nantes. În ciuda situației financiare critice a monarhiei, Ludovic al XIV-lea a dus mai multe războaie cu o Europă coalizată împotriva sa,
e 52
iar
marchizul de Vauban
a construit o rețea de cetăți la frontierele regatului.
e 53
Deși aceste războaie au adus, la început, și victorii, mai multe înfrângeri și răspândirea foametei i-au marcat sfârșitul domniei.
e 54
Strănepotul său,
Ludovic al XV-lea
1715
1774
), a dus și el mai multe războaie, cu diferite rezultate.
e 55
Franța a abandonat, în
1763
, prin
tratatul de la Paris
, posesiunile din America de Nord, dar a dobândit, în același deceniu,
Lorena
și
Corsica
e 56
În această perioadă, Franța a cunoscut o puternică revitalizare demografică și economică. Creșterea producției agricole a fost însoțită de o proto-industrializare, în special în sectorul textil, dar și de un avânt în domeniile intelectual și cultural.
e 57
Ludovic al XVI-lea
, care a urcat pe tron în 1774, s-a dovedit însă incapabil să găsească o soluție pentru plata datoriei monarhice și s-a văzut obligat să convoace
Adunarea Stărilor Generale
în 1789.
e 58
Secolul revoluțiilor (1789 - începutul secolului al XX-lea)
Prima Republică Franceză
împărțită în
departemente
Delegații trimiși la
Adunarea Stărilor Generale din 1789
, ale căror lucrări s-au deschis la 5 mai, și-au depășit rapid atribuțiile conferite și s-au erijat într-o
adunare națională constituantă
e 59
Regele nu a putut, astfel, împiedica adunarea constituantă să declare abolirea privilegiilor nobiliare în
noaptea de 4 august
fr
traduceți
, după care, la 26 august, să adopte o
„declarație a drepturilor omului și cetățeanului”
e 60
După o tentativă de
monarhie constituțională
, în septembrie 1792, s-a proclamat
republica
, iar
Ludovic al XVI-lea
, acuzat de trădare, a fost
ghilotinat
la 21 ianuarie 1793.
e 61
Franța revoluționară s-a lansat după aceea în
mai mulți ani de războaie
și de
execuții continue
, până la instaurarea
directoratului
în 1795.
e 62
Revoluția din 1830
ilustrată de
Eugène Delacroix
în
La Liberté guidant le peuple
La 9 noiembrie 1799, generalul
Napoleon Bonaparte
a răsturnat Directoratul printr-o lovitură de stat și l-a înlocuit cu
Consulatul
iar, după cinci ani, el s-a încoronat
împărat al francezilor
e 63
Napoleon I a înființat sau a reformat numeroase instituții,
iar multiplele sale victorii militare au făcut ca mare parte din populația europeană să se afle pe teritorii sub controlul său la începutul anilor 1810.
e 64
Declinul său avea să fie însă rapid: după o efemeră abdicare, urmată de
o scurtă revenire la putere
, împăratul a fost învins definitiv la
Waterloo
, în 18 iunie 1815.
e 65
În cele ce au urmat, Franța a trecut prin
a doua sa experiență de monarhie constituțională
, în timpul căreia regii
Ludovic al XVIII-lea
(1814-1824) și mai ales
Carol al X-lea
(1824-1830) au readus în discuție o parte din cuceririle Revoluției.
e 66
La câteva săptămâni după
cucerirea Algerului
fr
traduceți
, Carol al X-lea a fost detronat, în 1830, de
Trois Glorieuses
, o mișcare revoluționară care l-a adus pe tron pe
Ludovic-Filip
e 67
Deși pe moment acesta din urmă era considerat un reformator, el a început rapid să fie contestat, în ciuda dezvoltării economice cunoscute de Franța în acea perioadă.
e 68
În februarie 1848 a izbucnit o
nouă revoluție
, ale cărei obiective nu mai erau doar politice, ci și sociale.
e 69
Efemera
a Doua Republică
, instaurată atunci, a impus
votul universal
pentru bărbați, a
abolit sclavia în colonii
fr
traduceți
și pedeapsa cu moartea pe motive politice,
e 70
dar a fost răsturnată de președintele
Ludovic-Napoleon Bonaparte
, care s-a încoronat, în 1852, împărat .
e 71
Dacă primii ani ai celui de
al Doilea Imperiu
au fost ani de regim autoritar,
Napoleon al III-lea
a imprimat o direcție liberală, în 1860, și nu a mai împiedicat formarea unei opoziții politice, concomitent cu dezvoltarea accelerată a industriei și căilor ferate.
e 72
Înfrângerea Franței
în fața unei
Germanii
în curs de unificare
, în
1870
1871
, a fost un dublu punct de cotitură în istoria țării: împăratul
a capitulat
,în 2 septembrie 1870, la Sedan, și două zile mai târziu a fost proclamată republica, în timp ce Prusia a anexat
Alsacia
și
Lorena
e 73
În ciuda nașterii ei din haos,
a Treia Republică Franceză
a fost cel mai îndelungat regim politic cunoscut de Franța după 1789.
e 74
Republicanii și-au instaurat proiectul politic pas cu pas:
educația a devenit gratuită, laică și obligatorie
fr
traduceți
în 1881-1882;
libertățile presei
și de asociere au fost acordate în
1881
; în 1884 au fost legalizate divorțul și sindicatele, iar în 1905
bisericile au fost separate de stat
fr
traduceți
e 75
Imperiul colonial francez
a ajuns să fie în 1914 al doilea din lume ca mărime, după cel britanic.
e 76
Deși s-au succedat mai multe crize politice
criza
boulangistă
fr
traduceți
Scandalul decorațiunilor
fr
traduceți
Scandalul Panama
fr
traduceți
afacerea Dreyfus
—, principala amenințare pentru Republică a venit, totuși, din exterior, unde războiul părea din ce în ce mai iminent.
e 77
Franța în cele două războaie mondiale
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, teritoriul francez a fost împărțit între o „zonă ocupată” în nord și o „zonă liberă” în sud, la care se adaugă alte zone mai restrânse cu statut special
Prin jocul alianțelor, Franța a intrat în război, la începutul lunii august
1914
, împotriva
Germaniei
, de partea
Regatului Unit
și a
Imperiului Rus
e 78
Primul Război Mondial
, soldat cu
1,4 milioane
de victime în rândul francezilor și care a adus numeroase distrugeri în nord-estul țării, s-a încheiat prin
armistițiul de la 11 noiembrie 1918
cu victoria
Triplei Înțelegeri
e 79
În afara retrocedării Alsaciei și Lorenei, Franța a primit o parte din despăgubirile de război cuvenite prin
tratatul de la Versailles
și a obținut garanții de securitate, care au încetat însă în 1940, când Germania a invadat Belgia, după ce și-a reconstruit armata și a remilitarizat malul stâng al
Rinului
După
câțiva ani de reconstrucție
fr
traduceți
laborioasă, marcați de un efort de atragere a imigrației și de creștere a productivității, cu scopul de a ameliora penuria de forță de muncă în minerit, în siderurgie și în industria automobilistică, Franța s-a străduit să-și recapete forța economică antebelică,
e 80
astfel că, după anul 1924, a înregistrat o creștere puternică, dar de scurtă durată, fiind, însă, lovită puternic, odată cu celelalte mari puteri, de
Marea Criză Economică
din anii 1929-1930.
38
Deși această criză a venit târziu, ea a fost durabilă și profundă, dificultățile economice fiind amplificate de o criză politică majoră, în ciuda speranțelor trezite de venirea la putere, în 1936, a
Frontului Popular
fr
traduceți
39
În cele din urmă, când Franța a declarat, la 3 septembrie 1939, război
Germaniei Naziste
, ea abia ieșise din cea mai grea criză pe care o cunoscuse a Treia Republică.
e 81
După opt luni fără lupte („
Războiul ciudat
”),
Wehrmachtul
a invadat, la 10 mai 1940, nord-estul Franței, iar mareșalul
Philippe Pétain
a cerut, la 22 iunie, armistițiul .
e 82
Acesta din urmă a cerut și a obținut, la 10 iulie, puteri depline, lichidând, astfel, cea de
a Treia Republică
și punând bazele
regimului de la Vichy
, care a dus o politică conservatoare, tradiționalistă și antisemită, în colaborare cu
Germania Nazistă
și în ciuda acțiunilor
rezistenței din interiorul
și
din exteriorul țării
e 83
Debarcarea Aliaților
, la 6 iunie 1944, în
Normandia
a anunțat sfârșitul ocupației naziste și începutul
eliberării Europei
e 84
În total, conflictul a dus la moartea a mai puțini militari ca cel anterior,
dar victimele civile au fost numeroase – cel puțin
330.000 de
victime civile dintre care
75.000 de
evrei de pe teritoriul francez au fost uciși în
Holocaust
40
– iar rănile psihologice și politice (cauzate de dezastrul din 1940, de colaboraționism și, apoi, de reglările de conturi din cadrul epurărilor) s-au cicatrizat după perioade foarte îndelungate.
e 84
După eliberare
După război, a început pentru Franța o perioadă de reînnoire.
e 85
Dacă
generalul de Gaulle
, liderul
Franței libere
, nu a putut să împiedice adoptarea unei constituții apropiate de spiritul celei de
a Treia Republici
, perioada postbelică s-a remarcat prin înființarea unui sistem de asigurări sociale și de acordarea dreptului de vot pentru femei.
e 86
A Patra Republică
a ales tabăra occidentală în
Războiul Rece
care a început atunci, a inițiat
decolonizarea
Asiei și Africii și a participat la începuturile
construcției europene
e 87
În același timp, Franța a început o perioadă de puternică creștere economică, pe care economistul
Jean Fourastié
⁠(
avea s-o denumească „
Trente Glorieuses
fr
traduceți
e 88
41
».
La 1 iunie 1958, după o
gravă criză politică
legată de
Războiul din Algeria
, generalul de Gaulle a fost învestit de către Adunarea Națională în funcția de „Președinte al Consiliului”, cu misiunea de a da republicii o nouă constituție:
a Cincea Republică
conferea președintelui puteri mai largi în raport cu Parlamentul.
e 89
Charles de Gaulle a urmărit și a realizat decolonizarea Africii, și a afirmat independența Franței față de
Statele Unite
e 90
Dar
criza socială din mai 1968
a scos în față arhaismul unui regim care părea deconectat de la aspirațiile tinerilor vremurilor sale; în ciuda demisiei, în 1969, generalului de Gaulle,
gaullismul
fr
traduceți
s-a menținut la putere încă cinci ani, prin figura președintelui
Georges Pompidou
e 91
În 1974 a început epoca post-gaullistă, după venirea în funcția de președinte a unei personalități de centru,
Valéry Giscard d'Estaing
e 92
În timp ce Franța a intrat, puțin câte puțin, în criza anilor 1970, primii ani ai mandatului său au fost marcați de mai multe legi care au generat schimbări în societatea franceză, cum ar fi
legea Veil
fr
traduceți
, care legaliza
avortul
, sau coborârea de la 21 la 18 ani a vârstei majoratului.
e 93
Dar adevăratul punct de cotitură a avut loc în 1981, când a fost ales primul președinte socialist,
François Mitterrand
e 94
În fața unei situații economice în curs de agravare, acesta din urmă a încercat, la început, o
politică de relansare
fr
traduceți
e 95
adoptând măsuri cu puternic accent simbolic - spre exemplu,
abolirea pedepsei cu moartea
fr
traduceți
42
Deși François Mitterrand a fost reales în 1988, Franța a cunoscut între 1986 și 1988 și, apoi, între 1993 și 1995 două perioade de „
coabitare
fr
traduceți
”, situație până atunci inedită în care președintele nu aparține aceluiași partid ca guvernul și care a pus țara în situația unei noi interpretări a rolului instituțiilor.
e 96
Această situație s-a mai reprodus și între 1997 și 2002, dar invers, după ce un președinte de dreapta,
Jacques Chirac
, a fost ales în 1995, și apoi alegerile legislative l-au adus pe socialistul
Lionel Jospin
în fruntea guvernului.
e 97
Franța a adoptat în aceeași perioadă și
moneda unică europeană
43
Alegerile prezidențiale din 2002
fr
traduceți
au fost marcate de o surpriză electorală, marcată de eliminarea lui Lionel Jospin, încă din primul tur, în favoarea candidatului extremei drepte
Jean-Marie Le Pen
44
Jacques Chirac
a fost reales în al doilea tur,
44
iar guvernele lui
Raffarin
și apoi
Villepin
au fost marcate prin opoziția Franței la
Războiul din Irak
45
respingerea, prin referendum, a ratificării
tratatului pentru o Constituție Europeană
46
și de agitațiile urbane din 2005.
47
Deși
Nicolas Sarkozy
, președinte al țării începând cu 2007, conducea partidul predecesorului său în momentul în care a fost ales și era membru al guvernului, politica pe care a dus-o s-a vrut una de „ruptură”.
48
Guvernul „de deschidere” pe care l-a format
François Fillon
cu personalități care nu proveneau doar din zona de dreapta, ci și din centru și chiar din stânga eșicherului politic,
48
a fost obligat, totuși, să facă față
crizei economice mondiale începută în 2008-2009 în Statele Unite
49
La 6 mai 2012,
socialistul
François Hollande
a fost ales președinte. După dezbateri aprinse și polemici virulente declanșate de opozanți,
50
a fost adoptată, la 15 mai 2013, o lege prin care se legaliza
căsătoria homosexuală
În 2012,
socialistul
François Hollande
a fost ales președinte, fiind nominalizat de partidul sau după primele alegeri primare deschise din istoria Republicii. Cu o majoritate socialistă în cele două camere ale Parlamentului pentru prima oară în a V-a Republică, el a dus o politică marcată prin creșterea fiscalității urmată de un viraj
social-liberal
și de
deschiderea căsătoriei civile pentru cuplurile de același sex
. Alegerile prezidențiale din 2017 s-au ținut după alegeri primare deschise în ambele tabere politice care dăduseră până atunci președinți ai celei de a Cincea Republici, dar s-au soldat cu eliminarea candidaților lor din primul tur. Demisionat din Partidul Socialist pentru a-și înființa propria mișcare,
Emmanuel Macron
, fost secretar general adjunct al cabinetului președintelui Hollande și apoi ministru al economiei, a câștigat cele două tururi de scrutin, în al doilea având ca adversar reprezentanta extremei drepte. Ales președinte la 39 de ani, el este cel mai tânăr președinte din istorie
51
și al doilea cel mai tânăr șef de stat francez după desemnarea în 1799 a lui Napoleon Bonaparte ca prim consul (la 30 de ani).
Politică și administrație
Articol principal:
Politica Franței
Organigramă a instituțiilor celei de a Cincea Republici
Franța este o
democrație liberală
, iar forma de guvernământ este
republica
. Fundamentele organizării politice și administrative actuale a Franței au fost fixate în 1958 prin
constituția
celei de
a Cincea Republici
. Conform primului articol, „Franța este o republică indivizibilă, laică, democratică și socială”. Începând cu 2003, același articol afirmă în plus și că „organizarea sa este
descentralizată
fr
traduceți
”.
Organizarea puterilor
Organizarea puterilor în Franța este definită prin constituția din 1958, cu modificările ei ulterioare;
k 1
rolul fiecărei instituții este, în același timp, definit atât prin practica aplicată începând cu 1958, cât și prin textul Constituției.
k 1
Franța posedă un regim politic original prin puterile largi de care dispun simultan parlamentul și președintele, ceea ce a făcut ca specialiștii în drept constituțional să vorbească despre un „regim parlamentar-prezidențial”, un „regim semiprezidențial”, sau chiar de un „regim parlamentar bireprezentativ”.
Puterea legislativă
îi aparține parlamentului, format din două camere,
Adunarea Națională
și
Senatul
fr
traduceți
k 2
Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului era, în 2011, formată din 577 de deputați,
52
aleși pe cinci ani prin
vot universal
, direct, uninominal, în două tururi de scrutin pe
circumscripții
fr
traduceți
împărțite în cadrul
departamentelor
k 3
Adunarea Națională are ultimul cuvânt în caz de dezacord prelungit cu Senatul pe baza adoptării unei legi.
k 4
Acesta din urmă era format, în 2011, din 348 de senatori
53
aleși pentru șase ani de către
150.000
de
marii electori
fr
traduceți
(corp format, în principal, din aleșii locali).
54
și, prin urmare, este considerat mai puțin reprezentativ decât în Adunarea Națională.
k 5
Puterea executivă
aparține, în primul rând,
președintelui republicii
k 6
ales pentru un mandat de cinci ani
55
, prin vot universal direct, majoritar, în două tururi de scrutin.
k 7
Președintele este șeful statului și conducătorul suprem al armatei, el promulgă legi și poate
dizolva Adunarea Națională
fr
traduceți
k 8
El numește
primul ministru
și, la propunerea acestuia, pe membrii
guvernului
k 9
Guvernul poate fi demis prin
moțiune de cenzură
adoptată de
Adunarea Națională
k 4
Atunci când președintele și majoritatea parlamentară nu aparțin aceluiași partid politic, se vorbește despre o situație de
coabitare
fr
traduceți
k 2
Puterea judecătorească
, la rândul ei, este separată în două ramuri, iar președintele dispune de dreptul de
grațiere
56
Ea este subdivizată între un ordin administrativ, a cărui instanță supremă este
Consiliul de Stat
, și un ordin judiciar, a cărui instanță supremă este
Curtea de Casație
fr
traduceți
k 10
Dreptul francez, de tradiție
romano-civilă
57
stipulează că orice acuzat, înainte de a fi condamnat, este
presupus nevinovat
, și că un caz se poate rejudeca prin apel la cererea uneia dintre părți.
58
Conformitatea legilor cu Constituția, reglementarea scrutinurilor și, în sens larg, respectul rolului instituțiilor statului, sunt controlate de
Consiliul Constituțional
fr
traduceți
k 11
Împărțirea administrativ-teritorială și descentralizarea
Articole principale:
Lista orașelor din Franța
și
Comunele Franței
Harta celor 18 regiuni franceze, valabile de la 1 ianuarie 2016.
Franța metropolitană este împărțită în mai multe unități teritoriale, pe trei niveluri:
comuna
departamentul
și
regiunea
. Aceste unități sunt, în același timp, circumscripții administrative în care statul intervine prin intermediul
serviciilor sale deconcentrate
. Comunele, în număr de
36.681
în metropolă, la 1 ianuarie 2014,
59
corespund, în general, teritoriului unui sat sau oraș; ele sunt conduse de un
consiliu municipal
fr
traduceți
k 12
care alege un primar, care joacă, în același timp, rolul de reprezentant al unității teritoriale, cât și pe cel de reprezentant al statului în comună.
k 13
Din anii 1990, cooperarea dintre comune a fost întărită prin apariția unor instituții publice de cooperare intercomunală, al căror rol este din ce în ce mai important.
k 14
Departamentele, înființate în timpul Revoluției Franceze,
k 15
sunt astăzi în număr de 96 în metropolă, unde sunt conduse de un
Consiliu General
fr
traduceți
, ai cărui membri sunt aleși din rândul
cantoanelor
k 16
statul fiind reprezentat la acest nivel de un
prefect
fr
traduceți
k 17
În ce privește cele 13 de regiuni ale metropolei, a căror existență este de dată mai recentă,
k 17
ele sunt conduse de un
consiliu regional
fr
traduceți
k 18
iar statul este aici reprezentat de un prefect de regiune.
k 12
La aceste unități administrativ-teritoriale se adaugă alte diviziuni, cum ar fi cantonul, arondismentul sau, mai recent, „
țara
fr
traduceți
”, dar ele nu sunt unități administrative, neavând administratori aleși.
Prin comparație cu vecinii săi europeni, Franța a fost marcată de multă vreme de o puternică tendință de centralizare politică, unitățile teritoriale dispunând de puteri relativ restrânse.
k 15
Această situație a evoluat însă mult începând cu anii 1980, la început în 1982-1983 cu legile
Defferre
⁠(
, apoi, în 2002-2004, sub
guvernul Raffarin
fr
traduceți
60
În 2010, competențele administrațiilor teritoriale sunt numeroase, în special în ce privește unitățile școlare, transportul, dezvoltarea economică și acțiunea socială.
61
Chiar și așa, suprapunerea mai multor niveluri și limita adesea neclară între competențele diferitelor instituții de la diferite niveluri constituie sursă de dezbateri pe marginea viitorului descentralizării, subiect asupra căruia s-a aplecat
guvernul Fillon
fr
traduceți
între 2008 și 2010.
62
Teritoriile de peste mări
Franța metropolitană și de peste mări (albastru)
Diagramă a procentajului voturilor exprimate obținut de fiecare curent politic în primul tur al fiecărui scrutin prezidențial din 1965 până în 2012
63
Comuniști și extrema stângă
Socialiști, diverse partide de stânga
Ecologiști
Centriști
Dreapta
Extrema dreaptă
Altele
Teritoriile franceze situate în afara Europei, care corespund fostelor colonii care au ales să rămână franceze, sunt și ele supuse unor regimuri administrative diferite de la caz la caz.
64
Aceste teritorii, a căror situație economică este în general mai puțin bună ca cea a metropolei, beneficiază de numeroase ajutoare de stat.
65
Guadelupa
Guyana franceză
Martinica
Réunion
și, după 2011,
Mayotte
sunt, în același timp,
departamente și regiuni de peste mări
, cu statut similar celui al departamentelor și regiunilor metropolitane, deși legile franceze pot prevedea dispoziții specifice pentru ele.
66
Aceste departamente, în afară de Mayotte, fac parte din
regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene
și sunt supuse legislației europene.
67
Celelalte teritorii franceze de peste mări, cu excepția colectivităților
Saint-Barthélemy
și
Saint-Martin
nu fac parte din Uniunea Europeană
fr
traduceți
, deși locuitorii lor dispun de cetățenie comunitară.
68
Este vorba despre cinci astfel de colectivități de peste mări, cu statute foarte diverse:
Polinezia Franceză
Saint-Barthélemy
Saint-Martin
Saint-Pierre-et-Miquelon
și
Wallis și Futuna
69
Deși statul își păstrează anumite prerogative exclusive în aceste teritorii, ele sunt supuse, în mare parte, unei legislații specifice și beneficiază de regimuri speciale.
64
Noua Caledonie
este și ea o unitate teritorială
Sui generis
, cu autonomie foarte largă, unde, pe 4 noiembrie 2018 a avut loc un referendum privind independența,
70
71
la care 56.9% din participanții la vot au ales rămânerea în cadrul Franței.
72
În sfârșit,
Teritoriile australe și antarctice franceze
și
insula Clipperton
, care nu au locuitori permanenți, sunt administrate direct de stat sau de reprezentantul său.
73
74
Tendințe politice, partide și alegeri
Fără a fi comparabil cu cel american, sistemul politic francez și, în special, votul uninominal majoritar folosit la alegerile prezidențiale și legislative, tinde către o
bipolarizare
fr
traduceți
sau o tripolarizare a vieții politice.
n 3
Ca urmare, se observă, de la începuturile celei de a Cincea Republici, o tendință de regrupare a partidelor cu frecvente întoarceri,
k 19
iar electoratul principalelor partide tinde să se diminueze în folosul celor mai mici.
Peisajul politic francez a cunoscut trei evoluții majore din anii 1980: căderea electoratului
Partidului Comunist
n 4
scăderea treptată a electoratului de centru și creșterea voturilor pentru partidele de extremă dreapta.
n 3
Aceste ultime două evoluții au fost însă parțial contrazise de scrutinele mai recente. Pe de altă parte,
absenteismul
este și el în creștere.
75
Începând cu anii 1990, cele două partide politice principale din Franța sunt
Uniunea pentru o Mișcare Populară
(UMP)
înainte de 2002 se intitula
Adunarea pentru Republică
fr
traduceți
(RPR)
și
Partidul Socialist
(PS).
76
Uniunea pentru o Mișcare Populară este un partid de dreapta și centru-dreapta,
77
membru al
Partidului Popular European
. Partidul Socialist este un partid de stânga și centru-stânga,
77
membru al
Partidului Socialist European
. În 2012, președintele, primul ministru, mare parte din miniștri, deputați, senatori și președinți de consilii regionale sau generale erau membri ai acestuia din urmă. La viața politică din Franța participă și numeroase alte partide: cele mai importante sunt
Frontul Național
(FN - dreapta naționalistă),
Uniunea Democraților și Independenților
fr
traduceți
(UDI, centru-dreapta),
Mișcarea Democrată
fr
traduceți
(MoDem - centru),
Partidul Radical de Stânga
fr
traduceți
(centru-stânga),
Europe Écologie Les Verts
fr
traduceți
(ecologiști)
n 5
și
Frontul de Stânga
fr
traduceți
(stânga antiliberală).
Conducători actuali
Actualul președinte al Republicii este
Emmanuel Macron
. Ales la 7 mai 2017, și-a preluat atribuțiile la 14 mai 2017. El l-a numit pe actualul prim-ministru
Édouard Philippe
la 17 mai 2017.
Gérard Larcher
⁠(
este președintele
Senatului
de la 1 octombrie 2014, iar François De Rugy este președintele
Adunării Naționale
de la 27 iunie 2017.
Emmanuel Macron
, președintele țării
Édouard Philippe
, primul ministru
Gérard Larcher
⁠(
, președintele Senatului
Finanțele publice
În Franța, taxele și impozitele directe reprezentau 44,4
% din PIB în 2006,
a 1
țara aflându-se pe locul șase între membrii
OECD
după nivelul impozitelor,
a 1
taxele având tendința de a crește.
a 2
Contribuțiile sociale reprezintă aproape 38% din total, cu zece puncte procentuale mai mult ca media țărilor OECD;
a 3
la polul opus, Franța este cea mai dezvoltată țară în care impozitul pe venit și cel pe societăți comerciale reprezintă cea mai mică parte a impozitelor directe.
a 4
În ciuda nivelului ridicat al taxelor, cheltuielile publice le depășesc net, totalizând 53,9% din
PIB
pe 2006.
a 5
Ca urmare, deficitul bugetar este ridicat, atingând, în 2007, 2,7% din PIB
I 5
și chiar 7,9% în 2009, din pricina conjuncturii economice.
78
Datoria publică a Franței atingea
1.457,4 miliarde
de euro la sfârșitul anului 2009, adică 75,8% din PIB
I 6
față de 20,7% în 1980.
a 6
Franța este, totuși, obligată să respecte criteriile
Pactului de stabilitate și de creștere
al zonei
euro
, care limitează deficitul bugetar la 3% din PIB și datoria publică la 60% din PIB.
a 7
Repartiția taxelor și instituțiilor beneficiare în 2007 (surse
79
și precizări
Protecția socială
De la înființarea sa în 1945,
a 8
sistemul de asigurări sociale se află în centrul schemelor de protecție socială din Franța, deși statul, colectivitățile teritoriale și asigurările au un rol la fel de important.
a 9
Întreținerea regimurilor de protecție socială de care trebuia să dispună anumite profesii înainte de 1945 explică marea complexitate a sistemului,
a 10
care numără nu mai puțin de 120 de regimuri de bază și
1.200
de regimuri complementare.
a 11
Regimul general de asigurări sociale, care are, de departe, cel mai mare număr de afiliați,
a 10
este împărțit în patru ramuri corespunzătoare alor patru riscuri majore: boală, accidente de muncă și boli profesionale, riscuri legate de bătrânește și familie.
a 10
Dacă această protecție socială nu privea în primă fază persoanele active, ea s-a extins, puțin câte puțin, la toată populația activă și inactivă în numeroase domenii, de exemplu, prin crearea, în
1999
, asigurării generale de sănătate.
a 8
În plus, la sfârșitul anilor 1990, șase milioane de persoane depindeau de
asistență socială
d 1
Prestațiile sociale sunt, în principal, finanțate prin contribuțiile sociale vărsate de populația activă (65,5
% din total în 2005
a 12
), dar și
din ce în ce mai mult
de stat și de administrațiile locale.
a 12
În 2005, cheltuielile de protecție socială
în sensul cel mai larg al termenului
reprezenta aproape 30% din PIB și peste 45% din venitul disponibil al gospodăriilor.
a 13
În ciuda eforturilor guvernelor succesive de a controla cheltuielile sociale,
a 14
acestea cresc rapid,
a 15
În special, cresc cheltuielile cu sănătatea
a 16
și cele cauzate de îmbătrânirea demografică,
a 17
astfel că raportul între populația activă și cea inactivă de peste
60 de ani
, care era de 3 în 1970, urma să atingă 2,07 în 2010 și 1,36 în 2050, în metropolă, conform INSEE.
a 18
În sfârșit, rata mare a
șomajului
persistent contribuie la creșterea dezechilibrului, întrucât șomerii nu cotizează. Cheltuielile sociale explică ele singure cvasi-totalitatea creșterii cheltuielilor publice (în procentaj din PIB) începând cu 1960,
a 19
iar bugetul asigurărilor sociale prezenta în 2009 un deficit de 23,5 miliarde de euro.
80
Apărarea
Forțe franceze angajate în operațiunea
Furtună în Deșert
în 1991
Franța se află pe locul trei în lume după mărimea bugetului alocat apărării, conform
Stockholm International Peace Research Institute
, în urma Statelor Unite și Chinei,
81
și este una dintre cele cinci țări recunoscute juridic drept „state dotate cu armament nuclear” prin
Tratatul de Neproliferare Nucleară
82
Armata franceză este, alături de cea a
Regatului Unit
, una dintre cele mai bine dotate financiar din
Europa
83
Franța îi dedică 2,5% din
PIB
(adică un buget de 39 de miliarde de euro în 2010
84
), în timp ce alte țări europene (exceptând Regatul Unit și Grecia) dedică în medie apărării 1,5% din PIB.
83
Forțele militare sunt împărțite în patru armate principale:
armata terestră
fr
traduceți
marina națională
armata aerului
și
jandarmeria națională
fr
traduceți
85
Începând cu
1996
, armata a devenit profesionistă, iar serviciul militar obligatoriu a fost înlocuit cu o
zi a apărării și cetățeniei
fr
traduceți
86
Cu o capacitate de circa
350.000 de oameni
85
ea este desfășurată în diverse locuri din toată lumea, în țări ca
Afganistan
Liban
Ciad
Coasta de Fildeș
și
Kosovo
87
dar și în virtutea tratatelor internaționale în
Djibouti
, în
Senegal
și în
Gabon
88
fără a uita de trupele poziționate în
teritoriile de peste mări
89
Ea mobilizează și alți
1.000 de oameni
în cadrul
planului Vigipirate
fr
traduceți
90
Apartenența la organizații internaționale
Franța este stat membru al
Uniunii Europene
Franța este unul dintre membrii fondatori ai
Uniunii Europene
, ai
spațiului Schengen
și ai zonei
euro
. În același timp, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai
Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite
. În sfârșit, Franța este stat membru al mai multor organizații internaționale, precum:
NATO
Organizația Mondială a Comerțului
OECD
G8
G20
Organizația Internațională a Francofoniei
etc.
Începând cu
1945
, indiferent ce majoritate s-a aflat la putere, Europa a rămas o axă majoră a politicii externe franceze. Doi din cei șapte
părinți-fondatori ai Europei unite
fr
traduceți
Jean Monnet
și
Robert Schuman
, sunt francezi;
91
92
unul dintre obiective era pe atunci evitarea unui nou război mondial și facilitarea
reconcilierii istorice franco-germane
fr
traduceți
93
Cu toate acestea, poziția Franței și a francezilor în raport cu Europa a fost adesea ambiguă: în 1954, Adunarea Națională a respins tratatul de înființare a
Comunității Europene pentru Apărare
94
iar, în 2005, electoratul francez a respins, prin referendum,
tratatul constituțional al Europei
46
și alte numeroase acțiuni ce au încetinit dezvoltarea procesului european.
De la
tratatul de la Maastricht
din 1992, domeniile în care Uniunea Europeană are competențe exclusive sunt din ce în ce mai numeroase.
k 20
O mare parte din legile aplicabile în Franța erau în 2010 legi de nivel european, valabile în toată Uniunea,
k 21
acestea primând în fața legilor naționale.
k 22
d 2
Franța, țară de putere medie, nu ar putea avea greutate pe scena mondială în unele domenii decât ca țară-membră a UE.
d 3
Piața europeană unificată și instaurarea monedei unice, în 1999, au antrenat profunde transformări ale economiei franceze,
d 4
ale căror beneficii sunt încă în discuție.
d 5
95
Deși Franța este principalul beneficiar al
Politicii Agricole Comune
fr
traduceți
a Uniunii,
96
ea face parte dintre țările contribuitoare nete la bugetul comunitar.
97
Politica externă și diplomația
Începând cu președinția
generalului de Gaulle (1958-1969)
, politica externă a Franței se caracterizează printr-o dorință de independență, în special față de
Statele Unite
98
dorință ce s-a tradus prin păstrarea de către Franța a unui arsenal nuclear și prin retragerea Franței, între
1966
și
2009
, din comandamentul integrat al
NATO
98
Între anii 1960 și începutul anilor 2000, Franța a fost văzută ca aliat al lumii arabo-musulmane, critic în raport cu politica statului Israel.
99
Rețeaua reprezentanțelor diplomatice ale Franței este a doua din lume,
100
ea deținând 156 de
ambasade
și 97 de puncte consulare răspândite pe cele cinci continente.
100
Franța duce o politică activă de ajutorare a
țărilor în curs de dezvoltare
, în special a țărilor din Africa.
101
Ajutorul public pentru dezvoltare reprezintă 0,39% din venitul național brut francez pe
2007
, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa de Vest.
102
Simboluri republicane
Logo al guvernului francez, adoptat în 1999
Conform constituției celei de a Cincea Republici, Franța deține numeroase însemne, datând în mare parte din timpul Revoluției Franceze.
Drapelul Franței
este format din trei benzi verticale de lățime egală, colorate în albastru, alb și roșu.
103
Imnul național este
la Marseillaise
103
cântec compus de
Rouget de Lisle
în timpul
Revoluției Franceze
și adesea criticat pentru violența versurilor sale.
104
În cele din urmă, deviza Republicii Franceze este compusă din cele trei cuvinte „
Liberté, Égalité, Fraternité
”.
103
În rest, există diverse alte simboluri reprezentative pentru țară. În special, bustul lui
Marianne
, o femeie ce poartă
bonetă frigiană
, decorează primăriile localităților din țară, iar chipul ei este reprezentat pe timbrele poștale și pe monedele franceze de subdiviziune ale euro.
105
Din 1999, guvernul francez s-a dotat cu un logo ce reunește drapelul și deviza țării, împreună cu silueta lui Marianne. Acest logo este utilizat în antetul tuturor documentelor publice ale administrației franceze.
Populația și societatea
Demografie
Evoluția populației Franței metropolitane începând cu 1801, comparată cu populațiile germană și britanică
106
Conform INSEE, la 1 ianuarie 2014, 66 milioane de oameni trăiau în Franța (cu excepția comunităților de peste mări și Noii Caledonii), dintre care 63,7 de milioane în metropolă și 2,1 milioane în departamentele de peste mări (inclusiv
Mayotte
).
I 1
Dacă sunt incluși și cei
600.000
de locuitori din comunitățile de peste mări (
Polinezia Franceză
Saint-Pierre-et-Miquelon
Wallis și Futuna
Saint-Martin
și
Saint-Barthélemy
) și din
Noua Caledonie
, populația întregului teritoriu francez atinge 66,6 milioane de locuitori, adică circa 1% din
populația mondială
107
Recensăminte naționale generale se organizau la intervale regulate începând cu 1801, dar, din ianuarie 2004, se efectuează anual recensăminte în comunele cu peste
10.000 de locuitori
, cu excepția comunităților de peste mări, și la fiecare cinci ani în rest.
I 7
După o perioadă de slăbiciune în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Franța a cunoscut o tranziție demografică rapidă
i 3
, astfel că creșterea demografică a Franței a devenit una dintre cele mai puternice din Europa, combinată cu o rată a natalității superioară mediei europene (
821.000 de nașteri
, în 2009, față de
536.000 de decese
) și un
spor migratoriu
pozitiv (circa
71.000 de persoane
în 2009). Drept rezultat, populația Franței a crescut cu 0,54% în 2009.
I 8
În 2010, rata fertilității în Franța era de circa 2,01
108
și 27,3% dintre nou-născuții din metropolă aveau cel puțin un părinte născut în străinătate, dintre care 23,9% aveau un părinte născut în afara Uniunii Europene.
109
În rest, structura piramidei vârstelor a evoluat de la începutul secolului al XXI-lea. Partea din populație cu vârste înaintate a crescut, din cauza creșterii speranței de viață (Franța se bucură de una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume
) și de ajungerea la vârsta a treia a generației
baby boom
⁠(
fenomen denumit acum
papy boom
fr
traduceți
. Proporția celor de peste 60 de ani în cadrul populației a crescut, astfel, de la 17% în 1980 la 22% în 2009 și va depăși o treime în 2050, conform INSEE.
i 4
Imigrația, populațiile străine și minoritățile vizibile
Conform demografului
Michèle Tribalat
fr
traduceți
, 14 milioane de persoane (adică un sfert din populația țării) aveau, în 1999, cel puțin un părinte sau bunic imigrant.
i 5
Gérard Noiriel
⁠(
estima, în 2002, această proporție la circa o treime, dacă se merge înapoi până la nivel de străbunici.
110
În
2010
, Franța găzduia, conform definiției internaționale adoptate de ONU („persoane născute în altă țară decât cea în care locuiesc”), 7,2 milioane de
imigranți
, adică 11,1% din populație, dintre care 5,1 milioane (7,8%) născuți în afara
Uniunii Europene
. Ea se clasează pe locul al șaselea mondial, după
Statele Unite
(42,8 milioane),
Rusia
(12,3),
Germania
(9,8),
Arabia Saudită
(7,3),
Canada
(7,2), dar este înaintea
Regatului Unit
(7,0), a
Spaniei
(6,4) și a
Italiei
(4,8).
111
112
Franța este, în același timp, una dintre statele Uniunii Europene care înregistrează procentajele cele mai mari de persoane provenite din familii de imigranți (din prima sau a doua generație) în rândul persoanelor între 25 și 54 de ani, cu 13,1% imigranți și 13,5% copii ai cel puțin unui imigrant, dând un total de 26,6%, înaintea Regatului Unit (24,4%), Țărilor de Jos (23,5%), Belgiei (22,9%), Germaniei (21,9%) și Spaniei (20,2%).
113
Conform definiției franceze, mai restrictive (străini născuți în afara teritoriului), Franța metropolitană număra, în 2008, 5,3 milioane de imigranți, sau cu
1.100.000
mai mulți decât în 1999 și 8,3% din populația totală. 40% dintre aceștia aveau naționalitate franceză, pe care au putut-o obține prin naturalizare sau prin căsătorie. Imigranții sunt, în principal, proveniți din
Uniunea Europeană
(34%), din
Maghreb
(30%), din Asia (14%, dintre care o treime din
Turcia
) și din
Africa subsahariană
(11%).
114
115
Copiii imigranților, descendenții direcți ai unuia sau alor doi imigranți reprezentau, în 2008, 6,5 milioane de persoane, adică 11% din populație. Trei milioane dintre aceștia aveau ambii părinți imigranți. În total, numărul imigranților și copiilor de imigranți (a doua generație) se ridica, în 2008, la 11,8 milioane, adică 19% din populație (dintre care puțin peste 5 milioane de origine europeană și 4 milioane de origine
maghrebiană
).
115
116
I 9
Imigranții obțin venituri, în medie, mai mici cu o treime decât neimigranții;
i 6
în rândurile lor, cei fără studii superioare sunt de două ori mai numeroși
i 6
și cei care trăiesc sub pragul sărăciei sunt de trei ori mai mulți.
i 6
Totuși, la persoane cu situație socială similară, accesul la procesul de învățământ și veniturile pe care le realizează sunt apropiate de cele ale francezilor născuți în Franța.
i 7
Populația de imigranți, împreună cu cei care aparțin unor minorități vizibile, în Franța, sunt adesea victime ale
discriminării
i 8
Pentru motive nedeterminate și aflate încă în discuție, o parte din această populație recurge la
fundamentalismul religios
i 9
Se observă, însă, și o anumită convergență între modul de viață al populației imigrante și cel al vechilor francezi autohtoni.
i 10
Familie, sexualitate și egalitatea sexelor
Franța era, în 2009, cea mai fertilă țară europeană după
Islanda
și
Irlanda
117
cu o descendență finală a femeilor născute în 1959 de
2,12 copii
și cu un indicator conjunctural al fertilității de
1,99 copii
pe femeie (
1,98
în Franța metropolitană).
I 10
Schimbările cunoscute de familia franceză între anii 1960 și 2000 sunt numeroase și profunde. Nașterile sunt, în majoritate, rezultatul planificării, în urma dezvoltării
contracepției
și permiterii
avortului
peste 200.000 de întreruperi de sarcină sunt efectuate anual în Franța.
I 11
Din ce în ce mai multe cupluri preferă în locul căsătoriei uniunile libere sau
pactul civil de solidaritate (PACS)
, un contract de uniune mai flexibil decât căsătoria.
i 11
. În ceea ce privește
divorțul
, numărul lor s-a majorat de 3,2 ori între începutul anilor 1970 și sfârșitul anilor 2000.
i 12
În ce privește alte forme de sexualitate, acestea sunt, în mare parte, acceptate în Franța, deși legea, adesea, precede mentalitățile în ceea ce privește toleranța față de minoritățile sexuale.
aa
i 13
Căsătoria cuplurilor de același sex, ca și adoptarea de copii de aceste cupluri, este legală în Franța începând cu 18 mai 2013.
118
Deși locul femeilor în societatea franceză a evoluat mult de-a lungul secolului al XX-lea - evoluție favorizată, mai ales, spre sfârșitul secolului de numeroase legi împotriva discriminării -, Franța era, în 2009, încă departe de egalitatea bărbat-femeie.
i 14
Pentru o slujbă cu normă întreagă, femeile primeau, în 2008, un salariu în medie cu 19% mai mic decât bărbații, iar discriminarea salarială pură se situa între 6 și 7% - conform Ministerului Muncii.
ab
i 15
La nivelul funcțiilor de decizie, femeile acced foarte rar: ele conduc doar 8% dintre întreprinderile care au mai mult de 200 de salariați,
i 16
și nu reprezintă decât 18,5% dintre deputații aleși în 2007 și 13,1% din consilierii generali aleși în 2008.
i 16
Limbi
Franceza
este limba vorbită majoritar în Franța și este, oficial, „limba republicii” - conform legii constituționale din 1992.
119
Franța este a doua cea mai populată țară vorbitoare de franceză din lume, după
Republica Democrată Congo
120
dar prima ca vorbitori de franceză. Franța duce o politică lingvistică activă în favoarea limbii franceze.
121
Aceasta se poate vedea, între altele, la nivelul
Organizației Internaționale a Francofoniei
, din care Franța face parte, după cum face parte și din
Adunarea Parlamentară a Francofoniei
fr
traduceți
În plus, orașele Le Havre, Lyon, Strasbourg, Bordeaux, Lille, Marseille, Nantes, Paris, Saint-Denis de la Réunion, Tours, orașele asociate d'Angoulême, Nice și Poitiers, gruparea de localități ce formează Comunitatea Aglomerării Evry Centre Essonne și Comunitatea Urbană Bordeaux, precum și Asociația Comunelor și Comunităților de Peste Mări-ACCD`OM sunt membre ale Asociației Internaționale a Primarilor Francofoni.
122
În afara limbii franceze, în
1999
, în Franța se mai vorbeau șaizeci și cinci de alte limbi, între care
limbile regionale
, cele ale imigranților și dialectele din DOM-TOM, conform unui raport al lingvistului
Bernard Cerquiglini
⁠(
123
Religia
Începând cu legea din 9 decembrie 1905, bisericile sunt strict separate față de stat în Franța: „Republica nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult religios […]”
124
cu excepția regiuni Alsacia-Mosela, unde sunt recunoscute
cultul catolic
, două
culte protestante
și
cultul mozaic
125
Religia catolică este și ea recunoscută în anumite teritorii și departamente de peste mări. Noțiunea de laicitate și reglementările ce derivă din ea sunt încă subiect de dezbatere, cum a fost cazul în 2003-2004, cu legea privind însemnele religioase în școlile publice.
126
Franța este o țară de veche tradiție catolică, dar în care ponderea bisericii a scăzut considerabil. Doar 51%
127
până la 64
128
dintre persoanele întrebate se declară catolice în sondajele publicate în 2007, și o mare parte se declară
agnostică
atee
sau fără religie. În plus, sunt prezente și alte religii în proporții mai puțin importante, în special:
iudaismul
din Antichitate, diferite ramuri
protestante
din vremea
Reformei
și
islamul
de la sosirea în Franța a imigranților din Maghreb și din Orientul Mijlociu în secolul al XX-lea. De asemenea, pe teritoriul național, sunt prezente diverse culte creștine (
Biserica Apostolică Armeană
galicanismul
fr
traduceți
mormonismul
Biserica neo-apostolică
Martorii lui Iehova
menonitismul
) sau non-creștine (
hinduismul
budismul
bahaismul
alevismul
).
În principiu, statul francez interzice recensăminte cu caracter religios sau filosofic; estimările ponderii fiecărei confesiuni, a
ateismului
și
agnosticismului
rămân imprecise și dificil de realizat. Cu toate acestea, mai multe institute realizează regulat sondaje pentru evaluarea apartenenței religioase a francezilor.
Dincolo de aceste valori, pierderea influenței de către religii este un aspect major al evoluției societății franceze în secolele al XIX-lea
al XX-lea. Aproape 80% dintre bărbați și 70% dintre femeile care se declară catolici nu asistă niciodată la o slujbă religioasă.
i 17
Chiar și în rândurile celor mai fervenți catolici, aplicarea preceptelor bisericii este în scădere: 31% dintre practicanții frecvenți au avut între 1995 și 2004 copii în afara căsătoriei.
i 18
În 2006, puțin mai mult de un sfert din populație declara că „crede într-un dumnezeu”, în timp ce 60% se declarau atei sau agnostici.
129
Dorind „conștientizarea opiniei dincolo de sfera practicanților obișnuiți”, Conferința Episcopilor din Franța a propus pentru sărbătoarea
Adormirii Maicii Domnului
o „rugăciune pentru Franța”.
130
Educația
Organizarea învățământului francez
În Franța, educația este obligatorie de la șase la șaisprezece ani, iar școala publică este laică și gratuită.
i 19
Dacă formarea și plata serviciului de educație, ca și alegerea programelor, cad în sarcina statului, gestiunea unităților școlare primare și secundare este în sarcina comunităților teritoriale locale.
ac
131
Învățământul primar se desfășoară în două faze: 1) grădinița, la care merg copiii foarte mici, are ca scop învățarea primelor cunoștințe, socializarea și fixarea elementelor fundamentale de limbaj și numere;
132
apoi, către vârsta de șase ani, copiii învață în 2) școli primare, al căror principal obiectiv este învățarea lecturii, scrisului și aritmeticii, precum și o educație civică.
133
Învățământul secundar se desfășoară și el în două cicluri. Primul se desfășoară în colegii (școli gimnaziale) și se încheie cu obținerea
„diploma de brevet”
fr
traduceți
134
A doua se desfășoară în licee și se încheie cu examene finale și naționale:
bacalaureatul
fr
traduceți
(profesional, tehnologic și general), precum și cu certificatul de aptitudini profesionale (certificatul de aptitudini profesionale agricole în învățământul agricol).
135
Învățământul superior prezintă particularitatea coabitării între
universități
și sistemul
grandes écoles
, în care se intră, în general, prin concurs, în urma absolvirii unor clase pregătitoare.
136
Învățământul superior pentru diploma de tehnician superior și clasele pregătitoare pentru
grandes écoles
se desfășoară în cadrul liceelor,
136
sau în unități private.
Grandes écoles
sunt, adesea, considerate a fi mai performante și mai elitiste decât universitățile.
Aproape 17% dintre elevii învățământului primar și secundar sunt școlarizați în unități private,
137
cea mai mare parte sub contract de asociere cu statul și, adesea, cu cultele religioase.
Franța a cunoscut în perioada postbelică o mărire considerabilă a ratei de școlarizare. În 1936, mai puțin de 3% dintr-o promoție obținea bacalaureatul; acest procentaj a depășit 30% în 1985 și 60% în 1995.
i 19
Totuși, această democratizare a învățământului nu a înlăturat și inegalitățile sociale: 25% din copiii de muncitori, născuți între 1974 și 1978 au obținut diplome de învățământ superior, față de 75% din copiii proveniți din clase sociale mai înstărite.
i 20
Aceste inegalități sunt și mai puternice la nivel de
grandes écoles
: doar 2,9% dintre studenții admiși la
Școala Națională de Administrație
în 2008 aveau vreun părinte muncitor.
i 21
După
programul PISA
de comparare a sistemelor de educație națională, rezultatele sistemului educațional francez sunt dezamăgitoare în raport cu alte state membre ale
OECD
138
în special în ce privește creșterea inegalităților, conform anchetei PISA pe 2003. În ciuda planurilor de prevenire a analfabetismului, acesta afectează 3,1 milioane de persoane, adică 9% din populația cu vârste între 18 și 65 de ani școlarizată în Franța.
139
Sănătate
Sistemul sanitar francez este, în mare parte, finanțat de ramura pentru sănătate a sistemului de asigurări sociale. Numărul de medici la
1.000
de locuitori era de 3,22 în 2008, una dintre ratele cele mai ridicate din lume.
140
Francezii beneficiază de una dintre
speranțele de viață
cele mai ridicate din lume, atât în rândul femeilor, cât și în rândul bărbaților,
i 22
deși rata mortalității premature (înainte de 65 de ani) este ridicată.
i 23
Cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor se ridicau la
4.719 $
anual în 2008,
141
ceea ce plasează Franța înaintea marilor săi vecini europeni, dar în urma
Elveției
Norvegiei
Danemarcei
Luxemburgului
și
Statelor Unite
. Între 1950 și 2006, cheltuielile dedicate îngrijirilor și achiziției de bunuri medicale a urcat de la 2,5 la 8,8% din
PIB
i 24
Cu toate acestea, sănătatea locuitorilor Franței nu este optimă în toate domeniile. În ciuda scăderii consumului de vin începând cu anii 1960,
i 24
francezii rămân pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari consumatori de alcool din Europa de Vest, după irlandezi.
i 23
29% din persoanele între 18
75 de ani fumau zilnic în 2005, în ciuda intenselor campanii de luptă contra tabagismului.
i 25
În ce privește drogurile ilegale, cel mai consumat este
cannabisul
: 39% dintre bărbații între 18 și 25 de ani îl consumaseră în 2005, conform Observatorului Francez pentru Droguri și Toxicomanii.
i 25
În plus, Franța este una din țările europene care cunoaște cele mai mari probleme de depresie
i 26
și este cel mai mare consumator de antidepresive de pe continent,
i 26
precum și una dintre țările europene în care rata
sinuciderilor
este cea mai ridicată.
i 23
Mass-media
Audiențele posturilor TF1 (albastru închis), France 2 (roșu), France 3 (albastru deschis) și M6 (galben)
În Franța,
legea din 29 iulie 1881
fr
traduceți
a instituit și, în același timp, a reglementat
libertatea presei
k 23
Dacă presa regională, săptămânală și tematică se vinde bine în Franța,
ad
142
presa cotidiană națională de informații generale este foarte puțin difuzată în afara capitalei. De aceea, cele cinci titluri principale ale acestei categorii (
Le Figaro
Le Monde
Aujourd’hui en France
Libération
fr
traduceți
și
La Croix
) nu vând împreună decât mai puțin de un milion de exemplare zilnic,
143
în comparație cu cotidianul japonez
Yomiuri shinbun
en
traduceți
care se vinde singur în peste 14 milioane de exemplare.
144
Începând cu 1981, după legalizarea posturilor de „radio libere”,
145
posturile de radio publice administrate de Radio France sunt concurate de posturi private, adesea deținute de mari grupuri media.
146
De aceea, între primele patru posturi de radio după audiența cumulată în perioada noiembrie-decembrie 2009 (
RTL
NRJ
fr
traduceți
France Inter
fr
traduceți
și
Europe 1
fr
traduceți
147
) doar al treilea este post public. Similar, după apariția primului post privat de televiziune (
Canal +
) în
1984
, au apărut câteva sute de posturi TV private, difuzate
prin eter
prin cablu
sau
prin satelit
sau, mai recent, prin
semnal digital terestru
. Cele trei posturi principale sunt
TF1
France 2
și
M6
148
dintre care doar France 2 aparține grupului public
France Télévisions
În ce privește accesul la
Internet
, acesta s-a democratizat cu adevărat abia la începutul anilor 2000.
149
În decembrie 2009, 65% dintre francezii de cel puțin 11 ani navigau pe Internet.
150
Între 2002 și 2009, Franța a trecut de pe locul 11 pe locul 43 în clasamentul libertății presei în lume, conform organizației
Reporteri fără frontiere
151
Sport
Jucătoarea de tenis
Amélie Mauresmo
a fost în 2004 și în 2006 numărul unu mondial conform clasamentului
WTA
Sportul francez este caracterizat printr-o veche tradiție sportivă și printr-o largă varietate de discipline sportive practicate la nivel înalt. Franța are un rol important în organizarea sportului modern
ae
și palmaresul său, începând cu sfârșitul secolului al XX-lea, face din ea una dintre cele mai puternice țări din lume în numeroase domenii sportive. În anul 2012, Franța se situa pe locul al patrulea în
clasamentul mondial întocmit de Havas Sports & Entertainment
fr
traduceți
(și a doua țară din Europa după Rusia)
af
, care contabilizează peste
1.600 de evenimente
sportive.
152
153
Fotbalul
este cel mai popular sport, având peste 2,3 milioane de jucători legitimați (dintre care 97% bărbați),
154
popularitatea sa fiind întreținută de dubla victorie a
echipei naționale masculine
la
Campionatul Mondial din 1998
și, apoi, la
cel european din 2000
Tenisul
(al doilea sport ca număr de practicanți),
echitația
judo
baschetul
handbalul
și
golful
sunt și ele foarte practicate, fără a uita de
rugby
(echipa națională este anual participantă la
Turneul celor Șase Națiuni
) și de
pétanque
, mai ales în sudul țării.
155
Aproape șapte milioane de francezi practică
schiul
pe timp de iarnă, cel mai des în afara vreunei întreceri sportive.
156
Cele mai renumite competiții sportive desfășurate în Franța sunt turneul internațional de tenis de
Grand Slam
de la
Roland Garros
, desfășurat în cartierul
Porte d'Auteuil
fr
traduceți
din Paris, și
Tour de France
, în plus, țara a organizat
Campionatul Mondial de Fotbal 1998
precum și
Campionatul European de Fotbal 2016
Participare asociativă, sindicală și politică
Manifestație împotriva
Contrat première embauche
fr
traduceți
la Paris în 2006
Dacă rata participării la alegeri este în scădere, cea a participării la proteste este, în schimb, în creștere.
i 27
În 2008, 42% dintre francezi participaseră la cel puțin o manifestație, față de 25% în 1981.
i 27
Prin comparație cu alte țări dezvoltate, Franța este adesea considerată a fi o țară cu greve și manifestații frecvente.
157
158
Dar această participare punctuală la evenimente contestatare nu se traduce și printr-un important angajament în partide politice.
k 24
În ce privește rata de sindicalizare (8%), ea este cea mai scăzută dintre țările bogate, deși este cea mai mare în ce privește sectorul public.
i 28
În schimb, francezii sunt foarte implicați în mediul asociativ: 14
milioane de voluntari sunt membri în peste un milion de asociații,
i 28
care beneficiază de un statut legal - conform legii din 1 iulie 1901.
159
k 25
Economia
Articol principal:
Economia Franței
Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe proprietatea privată. Există o puternică intervenție a statului în economie, începută după
al Doilea Război Mondial
, deși ea a început să fie contestată după anii 1980.
c 2
Economia franceză este, în principal, una axată pe servicii.
160
j 2
În studiul publicat de
INSSE
, valoarea patrimoniului național a fost evaluată la
12.513
miliarde de euro în 2007.
161
În 2010, numai patrimoniul francezilor atinsese la sfârșitul anului anterior o cifră de aproape
11.000
miliarde de euro, adică de opt ori totalul veniturilor; rata de economisire a atins nivelul excepțional de circa 16% din venituri.
162
Veniturile populației și dezvoltarea umană
Veniturile francezilor și
puterea lor de cumpărare
au crescut de-a lungul secolului al XX-lea și de-a lungul anilor 2000,
j 3
dar într-o manieră inegală, care a accentuat inegalitățile economice între gospodării.
d 6
În medie, salariile persoanelor ce lucrau în sectorul privat cu normă întreagă au atins în 2007
29.279 euro
brut, sau
1.997 euro
net pe lună, față de
31.266 euro
brut, adică
2.182 euro
net lunar pentru bugetari.
j 4
Veniturile provenite din proprietatea mobiliară sau imobiliară nu reprezentau decât 9% din venitul primar brut al gospodăriilor, dar această parte este deosebit de variabilă de la o gospodărie la alta.
j 5
În 2007, 7,2% din francezi dispuneau de un venit cu 50% mai mic decât venitul
median
(pragul de sărăcie definit în Franța),
ag
deși jumătate din ei erau angajați,
j 6
adesea, cu jumătate de normă și pe baza
salariului minim interprofesional garantat
fr
traduceți
(SMIC). SMIC privește
3,4 milioane
de persoane în iulie 2008
j 7
și era echivalent cu
9,4 euro
brut pe oră în 2012
I 12
). De la 200 la
300.000
de persoane nu aveau, în 2009, un domiciliu fix, în principal, în Paris și în marile orașe.
j 8
În 2007,
Indicele Dezvoltării Umane
al Franței era de 0,961, care plasează țara pe locul al optulea în lume.
163
Totuși, în același an, Franța nu era decât a douăsprezecea între țările Uniunii Europene după
PIB
pe cap de locuitor în dolari americani la rata de schimb de atunci, deși ocupa locul al șaptelea în 1987, scădere ce se explică, în principal, printr-o slabă creștere a PIB-ului francez.
j 9
Piața forței de muncă
Evoluția ratei șomajului în Franța (conform Biroului Internațional pentru Muncă) între 1975 și 2009
Deși Franța a cunoscut în perioada „
Trente Glorieuses
fr
traduceți
” o situație apropiată de șomaj zero
doar în cursul anilor 1960, economia franceză a creat 1,6 milioane de locuri de muncă
i 29
—, ea se confruntă de la sfârșitul anilor 1970 cu un
șomaj
ridicat, în ciuda fluctuațiilor care au creat speranțe de revenire la șomajul zero.
i 29
În al treilea trimestru al anului 2013, 10,5% din populația activă din Franța era în șomaj în sensul definit de
Biroul Internațional pentru Muncă
I 13
Șomajul îi afectează în mod deosebit pe cei tineri, cei mai puțin instruiți, pe străini și, într-o mai mică măsură, pe femei. Diferența între bărbați și femei în termeni de rată a șomajului tind să dispară.
i 30
În 2012, 9,7% dintre femeile active erau în șomaj, față de 10% dintre bărbații activi.
164
Șomerii de lungă durată reprezintă o treime din ansamblul total al șomerilor și sunt cei pentru care reinserția este adesea cea mai dificilă.
d 7
Situația forței de muncă din Franța este marcată și de mutațiile profunde și structurale în termeni de statut și de sector de activitate. Munca salariată a devenit principala formă de muncă remunerată în Franța, reprezentând 89,5% din totalul angajaților în 2008.
I 14
5,7 milioane
de persoane, adică o persoană activă din cinci, muncea la sfârșitul 2007 în sectorul bugetar.
165
În plus, forța de muncă se polarizează: locurile de muncă din agricultură nu mai reprezintă decât mai puțin de 2% începând de prin anii 1970,
i 29
iar ponderea locurilor de muncă din industrie s-a înjumătățit între 1978 și 2007, de la 28 la 14% din forța de muncă,
i 29
ceea ce face din Franța o
economie postindustrială
fr
traduceți
166
Principalele sectoare de activitate
Recoltarea porumbului la
Épône
⁠(
, lângă Paris
În ciuda menținerii la nivel înalt a agriculturii și a industriei, economia franceză este astăzi în principal o economie a serviciilor. Acest sector este din ce în ce mai autonom și devine principalul motor al creșterii economice naționale.
160
Agricultura și industria agroalimentară
Ca și alte țări industrializate, Franța a cunoscut fenomenul
exodului rural
și scăderea gradului de angajare în agricultură;
b 21
acesta din urmă rămâne mai important decât în alte țări ale Europei de Vest: agricultura implica 3% din forța de muncă activă în 2006, față de 2,5% în
Germania
și 1,3% în
Regatul Unit
b 22
Agricultura franceză a fost considerabil modernizată și mecanizată în a doua jumătate a secolului al XX-lea,
b 23
în special datorită implementării programelor inițiate prin
Politica Agricolă Comună
fr
traduceți
b 21
Franța numără
520.000
exploatații agricole
b 22
având în 2006 în medie
51 hectare
b 21
ceea ce o face principala putere agricolă europeană.
b 24
Specializarea regională a Franței pe tipuri de producție este în curs de accentuare,
b 21
iar produsele agricole franceze sunt adesea protejate prin
denumiri de origine controlată
, care delimitează un teritoriu agricol.
b 25
Franța este principalul producător mondial de
vin
, în ciuda concurenței recente a vinurilor din „noile lumi”;
b 26
ea figurează, de asemenea, printre primii producători mondiali de
cereale
zahăr
produse lactate
și de
carne de vită
en
traduceți
b 26
Peste 80% din produsele exportate au fost mai întâi transformate într-una dintre cele mai dezvoltate
industrii agroalimentare
din lume.
b 27
Cu toate acestea, în anii 2000, agricultura franceză se confruntă cu dificultăți legate de
supraproducție
poluarea
pe care o produce și cu venituri deosebit de inegale între producători.
b 23
De asemenea,
pescuitul
pare a fi un sector în criză.
b 28
Industria
Franța este a patra putere industrială a lumii. În ciuda polarizării către sectorul serviciilor, la nivelul economiei naționale, întreprinderile industriale reprezentau în 2006 71,4% din
PIB
și 79% din exporturi.
b 29
Industria se caracterizează prin evoluții contrastante: pe lângă industrii moderne și dinamice, care fac din Franța unul din liderii mondiali în numeroase domenii (industria automobilelor, aeronautică, aerospațială, agro-alimentară, electronică, energetică nucleară, farmaceutică, cosmetică, a produselor de lux),
b 30
numeroase industrii tradiționale (minerit, industria textilă, industria lemnului, a încălțămintei, a construcțiilor navale, siderurgia) sunt în curs de reducere a efectivelor și a cifrei de afaceri,
b 31
obligând întregi regiuni (în special
Nord-Pas-de-Calais
și
Lorena
) la o dureroasă reconversie economică.
b 32
Unei perioade de
descentralizare industrială
fr
traduceți
din anii 1960, care a permis dezvoltarea a numeroase orașe din vestul și din sudul țării,
b 33
i-a urmat o perioadă de creștere slabă a producției industriale,
b 34
care se explică îndeosebi prin delocalizări către țările în care forța de muncă este mai ieftină.
b 34
Dar deși producția se face din ce în ce mai des în străinătate, întreprinderile franceze rămân predominante în numeroase domenii.
b 35
Unele ocupă primul loc mondial în domeniul lor de activitate (de exemplu,
Areva
- în cel al construcției de
centrale nucleare
167
Danone
- în cel al
produselor lactate
b 27
L'Oréal
- în cosmetică,
168
sau
Michelin
- în industria anvelopelor
169
).
Energie
Centrala nucleară de la Nogent-sur-Seine
fr
traduceți
operată de compania
Électricité de France
După dispariția completă a producției franceze pe bază de cărbune, în
2005
b 31
petrolul
gazele naturale
și, mai ales,
electricitatea
sunt principalele forme de energie consumate în Franța.
b 31
Dacă Franța nu mai produce țiței decât marginal,
170
cele treisprezece
rafinării
în funcțiune pe teritoriul țării permit satisfacerea a peste 90% din cererea națională.
b 31
Grupul francez
Total
, care deține concesiuni în întreaga lume este a șasea companie mondială și a cincea din domeniu.
171
Ponderea în consumul energetic a gazelor naturale a crescut din anii 1970,
b 31
dar 97% din gaz este importat, în special din
Rusia
Algeria
și din
Marea Nordului
b 31
În schimb, Franța produce mai multă energie electrică decât consumă,
I 15
mai ales, datorită celor 59 de
reactori nucleari
172
(al doilea parc nuclear din lume după cel american),
173
care, în
2008
, produceau peste 76% din energia electrică a țării,
I 15
dar al cărui impact asupra mediului este subiect de controverse.
174
În ce privește
sursele de energie regenerabilă
, rolul lor în producția franceză de electricitate este în creștere și, în 2008, depășise 13%,
I 15
datorită, în mare parte.
energiei hidroelectrice
Comerț și artizanat
Începând cu anii 1970, sectorul comerțului a fost bulversat de explozia
marilor magazine de retail
, care atrăgeau două treimi din cheltuielile alimentare în Franța, în 2008.
j 10
Ca urmare, numeroase magazine mici au dispărut, deși în 2009 se constata o mică revenire a lor în zonele centrale ale orașelor, în special .
j 11
Puterea deținută de câteva mari companii
Carrefour
, de exemplu, este a doua companie mondială din sector
171
le permite acestora să impună, într-o oarecare măsură, prețul producătorilor, tinzând pe acea piață spre un monopson.
j 10
În ciuda concurenței întreprinderilor industriale,
artizanatul
a reușit să-și păstreze un loc important în economia franceză.
j 10
Turismul
Turnul Eiffel
din Paris, monumentul cel mai vizitat din lume
Franța este țara cea mai vizitată din lume de turiști străini, cu peste 82 de milioane de vizite primite în 2007,
175
dar numai a treia din lume după achizițiile de pachete turistice internaționale.
ah
175
Sectorul turistic reprezenta, în 2005, aproape
900.000 de angajați
direcți, și cel puțin tot atâția angajați indirecți.
b 14
Peste
1,3 miliarde
de nopți de cazare au fost efectuate de turiști în Franța, în 2007,
175
din care o parte în cele
3,178 milioane
de
case de vacanță
din țară.
I 16
Motivele acestui tip de turism sunt diverse: este vorba atât despre turismul cultural (îndreptat, în special, către
Paris
),
b 15
cel balnear (în special pe
Coasta de Azur
b 15
), cel natural,
b 15
turismul de afaceri (Parisul este principala destinație mondială pentru acest tip de turism
b 15
), de recreere (
Disneyland Paris
este de departe cel mai frecventat parc de distracții din Europa
176
) și de
practicarea sporturilor de iarnă
(în special, în
Alpii de Nord
fr
traduceți
c 3
). Atracțiile turistice cele mai vizitate sunt, în marea lor majoritate, situate în
Île-de-France
(Disneyland Paris,
Muzeul Luvru
Turnul Eiffel
Palatul de la Versailles
);
177
dar și câteva obiective din provincie atrag și ele numeroși turiști, cum ar fi
castelele din Valea Loarei
mont Saint-Michel
Rocamadour
Castelul Haut-Kœnigsbourg
fr
traduceți
muzeul Unterlinden
fr
traduceți
din
Colmar
Centrul Pompidou-Metz
fr
traduceți
sau
parcul Futuroscope
fr
traduceți
177
Cercetare
Franța dedică o parte, în general, ridicată din PIB
cercetării și dezvoltării
fr
traduceți
h 1
(2,02% în 2009
178
), dar aceste cheltuieli sunt finanțate, mai ales, de sectorul public
h 1
(41% în 2008
179
) și sunt dedicate
cercetării fundamentale
h 2
mai mult decât în alte țări ale Uniunii Europene și
a fortiori
ale OECD. Dacă cercetarea franceză se află la originea a numeroase descoperiri și a fost răsplătită în numeroase rânduri, numărul de
brevete
deținute de întreprinderile franceze este relativ scăzut,
h 3
, mai ales că relațiile între întreprinderile private și cercetarea publică sunt, adesea, considerate mediocre.
h 2
Mare parte din cercetători lucrează în centrele publice de cercetare,
h 1
cum ar fi
CNRS (Centre national de la recherche scientifique)
. Începând cu 2002, majoritatea acestor centre de cercetare sunt organizate în colaborare cu universitățile și companiile, pentru a forma poli de competitivitate (71 în 2007
180
).
Finanțe și asigurări
Sectorul bancar francez este caracterizat de multă vreme printr-o slabă concentrare, prin ferma reglementare și prin ponderea importantă a sectorului public, dar această situație s-a schimbat în anii 1990
h 4
și în anii 2000. Băncile franceze
BNP Paribas
Société générale
și
Crédit agricole
se plasează pe locurile al patrulea, al nouălea, respectiv al zecelea în lume, în 2009, în sectorul lor de activitate.
181
Sectorul
asigurărilor
ocupă și el un loc important în economia franceză,
Axa
fiind cea mai mare companie de asigurări din Europa.
182
Bursa din Paris
, filială a
Euronext
din
2000
, este piața oficială de valori mobiliare din Franța. Indicele
CAC 40
, care regrupează cursurile a 40 de acțiuni dintre cele mai tranzacționate, reprezintă o capitalizare totală de peste
1.000 de miliarde
de euro la sfârșitul anului 2009.
183
Locul Franței în economia mondială
În 2009, Franța era a cincea putere economică mondială după
PIB nominal
184
sau a noua în termenii parității puterii de cumpărare.
185
Ea este pe locul al patrulea în lume, în 2010, după numărul de întreprinderi clasate în primele 500 din lume.
186
Economia franceză este foarte deschisă,
a 20
mai ales către partenerii europeni (65% din exporturile franceze
187
). Această situație se leagă, parțial, de epuizarea sau de insuficiența resurselor miniere și energetice, care o obligă să importe,
d 8
și de dimensiunile relativ reduse ale țării. Ea se explică, însă, și prin importanța exporturilor. Conform unui studiu efectuat de firma de audit KPMG și publicat în 2006, „Franța oferă, în general, costuri de implantare mai reduse ca marii săi vecini europeni, nu doar în energie, transporturi și pe piața imobiliară, dar și pe cea a forței de muncă.”
a 21
Cu o cotă din piața mondială de circa 8%, Franța este al doilea exportator de produse agroalimentare realizate intern, datorită, în special, exporturilor de alcool.
a 22
Totuși, Comerțul exterior al Franței întâmpină și importante dificultăți. Din
2004
, Franța cunoaște un deficit al
balanței comerciale
fr
traduceți
din ce în ce mai crescut
a 23
75,4 milliards de dolari în 2009
188
), situație ce se explică parțial prin nivelul ridicat al monedei euro în raport cu dolarul.
a 23
Între 1990 și 2006, cota din piața mondială deținută de Franța în ceea ce privește exporturile de mărfuri a scăzut de la 6,3 la 4,1%;
a 24
Franța nu mai era, în 2009, decât al cincilea importator și al șaselea exportator mondial.
188
Conform Eurostat, această scădere a comerțului exterior francez este cauzată, parțial, de o creștere a costurilor salariale pe oră.
a 25
La 13 ianuarie 2012, agenția de rating
Standard & Poor's
a anunțat scăderea ratingului Franței, care avea AAA, cea mai bună cotație. Acum, ea nu mai are decât AA+, cu perspectivă negativă.
189
Agențiile similare
Fitch
și
Moody's
i-au păstrat, însă, cotația triplu A.
Patrimoniul cultural
Articol principal:
Cultura Franței
Sala Oglinzilor
Palatului de la Versailles
, capodoperă a arhitecturii baroce din secolul al XVII-lea
Patrimoniul arhitectural
Franța deține un patrimoniu arhitectural bogat, mărturie a unei lungi istorii și a întâlnirii mai multor curente diferite.
Incluse în patrimoniul mondial
Dintre cele 753 de bogății culturale
ai
clasificate în
patrimoniul mondial
de către
UNESCO
la 27 ianuarie 2012, 34 sunt din Franța, ea fiind a treia țară din lume după numărul de situri culturale de pe această reputată listă.
aj
190
Patrimoniul arhitectural francez clasificat în lista UNESCO include atât edificii culturale religioase (cum ar fi, de exemplu,
Abația Fontenay
fr
traduceți
), cât și civile (
castelele din Valea Loarei
), industriale (
Ocnele regale de la Arc-et-Senans
fr
traduceți
), militare (
orașele fortificate
fr
traduceți
de
Vauban
) și urbane (
piața Stanislas
fr
traduceți
din
Nancy
, centrul istoric al
Strasbourgului
). Ea conține exemple de arhitectură din toate epocile, de la arhitectura romană (
Pont du Gard
) până la cea postbelică (
centrul orașului Le Havre
fr
traduceți
), trecând prin capodoperele arhitecturii romane (
Biserica din Saint-Savin sur Gartempe
), gotică (
catedrala din Chartres
) și clasică (
canal du Midi
).
Clădiri de interes istoric
Încă din 1840, în Franța, clădirile de interes istoric, arhitectural, patrimonial sau cultural pot fi înscrise sau clasificate de către stat ca monumente istorice, ca și anumite bunuri mobile (
clopote
), ceea ce le asigură o protecție juridică, precum și ajutoare privind restaurarea și întreținerea. La data de 31 decembrie
2008
, în Franța existau
43.180
de monumente istorice înscrise sau clasificate.
191
Franța a dat lumii arhitecți ce au contribuit la formarea patrimoniului arhitectural francez și european în toate epocile istoriei sale, cu figuri ca
Pierre de Montreuil
fr
traduceți
în Evul Mediu,
Lescot
Delorme
fr
traduceți
și
Androuet du Cerceau
fr
traduceți
în Renaștere,
Mansart
Le Vau
Hardouin-Mansart
Gabriel
și
Claude-Nicolas Ledoux
fr
traduceți
în perioadele clasică și neoclasică,
Viollet-le-Duc
Garnier
și
Eiffel
în secolul al XIX-lea și
Le Corbusier
și
Perret
în epoca modernă.
Patrimoniu artistic și evenimente culturale
Dacă producțiile artistice sunt atestate în spațiul corespunzător Franței actuale încă din preistorie,
m 1
nu se poate vorbi despre o „artă franceză” înainte de debutul celui de al II-lea mileniu al erei noastre, în perioada când au început să se formeze statul și un poporul francez.
f 1
Începând de atunci, artele franceze vor evolua, în mare parte, similar cu restul Europei de Vest, urmând cu o artă romană în secolele al XI-lea
al XII-lea și una gotică din secolele al XII-lea
al XV-lea;
m 2
celebrarea puterii monarhiei franceze,
f 2
a unui „spațiu privilegiat” (A. Chastel)
f 3
și reprezentarea sacrului
f 4
au făcut parte din temele predilecte ale unei arte, în principal, comandate de puterea politică sau religioasă. Renașterea și dezvoltarea clasicismului în secolul al XVII-lea și, apoi, a neoclasicismului în secolul al XVIII-lea sunt atât expresia unei căutări a ordinii, cât și a aparatului de influențe antice și italiene;
m 3
tot în epoca modernă apar figuri individuale de artiști, cum ar fi pictorii
Fouquet
Poussin
La Tour
⁠(
le Lorrain
Watteau
Boucher
Chardin
Fragonard
Greuze
⁠(
David
Gros
și
Ingres
, sau sculptorii
Goujon
⁠(
Girardon
⁠(
Coysevox
⁠(
Puget
⁠(
și
Houdon
⁠(
m 4
În secolele al XIX-lea
al XX-lea, Franța a jucat un rol major în marile curente și revoluții artistice occidentale: romantismul (
Delacroix
) și
Géricault
), realismul (
Courbet
), impresionismul (
Monet
Renoir
Manet
Degas
) și neoimpresionismul (
Seurat
Van Gogh
Cézanne
Gauguin
), fauvismul (
Matisse
Derain
Vlaminck
), cubismul (
Braque
Picasso
Léger
) și chiar suprarealismul (
Duchamp
) numără printre reprezentanții lor artiști francezi sau care au creat în Franța.
m 4
m 5
La rândul său,
Auguste Rodin
a revoluționat sculptura la sfârșitul secolului al XIX-lea.
m 6
Nicolas Poussin
Inspirația poetului
, c. 1629-1630,
Muzeul Luvru
, Paris
Jacques-Louis David
Moartea lui Marat
, 1793,
Muzeele Regale de Artă
fr
traduceți
, Bruxelles
Claude Monet
Nuferi
, 1916,
Musée Marmottan
, Paris
Auguste Rodin
Gânditorul
, 1902,
Musée Rodin
fr
traduceți
, Paris
Spre deosebire de mai multe țări care au o singură figură de mare scriitor național, literatura franceză are numeroase figuri importante și renumite de valoare aproximativ echivalentă.
m 7
Este dificil de alcătuit o listă, dar din Evul Mediu pot fi amintiți poeții
Chrétien de Troyes
și
Villon
m 4
în secolul al XVI-lea, romancierul
Rabelais
, eseistul
Montaigne
și poeții
Du Bellay
și
Ronsard
care au marcat Renașterea.
m 4
În secolul al XVII-lea, dramaturgii
Corneille
Racine
și
Molière
, poetul
Boileau
, fabulistul
La Fontaine
și neclasificabilul
Pascal
au menținut și au restabilit ordinea cu ajutorul rațiunii;
m 4
în secolul al XVIII-lea, autorii luminilor
Voltaire
Diderot
și
Rousseau
, romancierii
Prévost
Laclos
și
Sade
și dramaturgii
Marivaux
și
Beaumarchais
au criticat societatea epocii, abordând subiecte până atunci interzise.
m 4
În secolul al XIX-lea, romanul cunoaște un apogeu, cu
Stendhal
Balzac
Hugo
Dumas
Flaubert
și
Zola
, dar nici celelalte genuri nu au încetat, având ca reprezentanți pe memorialistul
Chateaubriand
și pe poeții
Lamartine
Musset
Baudelaire
Vigny
Rimbaud
și
Mallarmé
m 4
În secolul al XX-lea, este și mai dificilă identificarea unor figuri majore; pot fi însă amintiți, printre alții, poeții
Apollinaire
Éluard
Aragon
Char
și
Prévert
, romancierii
Proust
Gide
Céline
Sartre
Camus
și
Sarraute
, dramaturgii
Giraudoux
Cocteau
Beckett
și
Eugène Ionesco
m 4
Împărțită în Evul Mediu între o artă religioasă inspirată din cântecul gregorian și cântecul profan al trubadurilor și menestrelilor,
192
muzica franceză a atins un anume apogeu începând cu perioada clasică, cu compozitori ca
Lully
și
Charpentier
în secolul al XVII-lea,
Rameau
în secolul al XVIII-lea,
Berlioz
Gounod
și
Bizet
în secolul al XIX-lea, sau
Debussy
în secolul al XX-lea
mulți dintre acești artiști au compus opere.
192
De la începutul secolului al XX-lea, muzica așa-numită „populară” a luat avânt,
193
amestecând genuri specifice Franței (
chanson-ul
franțuzesc) până la genuri importate (rock și rap), și a făcut posibile vedete ca
Claude François
fr
traduceți
Johnny Hallyday
Sheila
fr
traduceți
Michel Sardou
sau
Jean-Jacques Goldman
fr
traduceți
194
care au vândut zeci de milioane de discuri.
Fotografie a membrilor distribuției filmului francez
Entre les murs
fr
traduceți
, laureat al premiului palme d’or la
Festivalul de Film de la Cannes
2008
Cinematografia, inventată în
1895
, la
Lyon
de către
frații Lumière
, rămâne o importantă activitate în Franța, în ciuda concurenței hollywoodiene: în 2005, Franța era al șaselea producător mondial
ak
și primul producător european de filme de lung metraj.
195
Cinematografia franceză s-a îndreptat, în special după anii 1980, către genul comediei și cinematografiei de autor, și a produs în anii 2000 câteva filme de succes mondial, cum ar fi
Le Fabuleux destin d’Amélie Poulain
al
sau
La Marche de l’empereur
fr
traduceți
am
196
Festivalul internațional de film
, organizat anual la
Cannes
, este evenimentul cultural cel mai mediatizat din lume
197
Atașată principiului
excepției culturale
fr
traduceți
, Franța își protejează cultura, în special prin cotele obligatorii de filme franțuzești ce trebuie difuzate de posturile de televiziune și prin cele de muzică franceză ce trebuie difuzată la radio.
198
Îndelungata tradiție științifică
Începând cu
Evul Mediu
, Franța a fost locul cunoașterii și al descoperirilor majore.
Universitatea din Paris
, înființată în
1200
, a fost încă de la originea sa și până în epoca contemporană una dintre cele mai importante din Occident.
199
La 1 septembrie 2010, 56 de francezi primiseră un premiu Nobel
an
200
și unsprezece au obținut
medalia Fields
201
În secolul al XVII-lea,
René Descartes
a definit o metodă de obținere a cunoștințelor științifice, în timp ce
Blaise Pascal
a rămas celebru pentru activitatea sa în domeniul
probabilității
și al
mecanicii fluidelor
. Secolul al XVIII-lea a fost marcat de activitatea biologului
Buffon
și a chimistului
Lavoisier
, care a descoperit rolul
oxigenului
în
ardere
, în timp ce
Diderot
și
D’Alembert
au publicat
Encyclopédie
. În secolul al XIX-lea,
Augustin Fresnel
} a devenit fondatorul
opticii
moderne,
Sadi Carnot
a pus bazele
termodinamicii
, iar
Louis Pasteur
a fost un pionier al
microbiologiei
. În secolul al XX-lea, pot fi amintiți matematicianul și fizicianul
Henri Poincaré
, fizicienii
Henri Becquerel
Pierre
și
Marie Curie
, deveniți celebri pentru studiile lor în domeniul
radioactivității
, fizicianul
Paul Langevin
și virusologul
Luc Montagnier
, co-descoperitor al
virusului HIV
Gastronomie
Felie de
roquefort
, una dintre brânzeturile franțuzești cele mai cunoscute.
Bucătăria franceză este renumită în special pentru produsele agricole de calitate: numeroase vinuri (
șampania
vinul de Bordeaux
sau
cel de Burgundia
fr
traduceți
etc.) și brânzeturi (
roquefort
camembert
etc.),
202
203
dar și datorită gastronomiei de înaltă calitate, practicată începând cu secolul al XVIII-lea.
g 1
Totuși, bucătăria franceză este extrem de variată, și este formată, în esență, din specialități regionale renumite care au cucerit întreg teritoriul țării,
g 2
cum ar fi
varza acră
fr
traduceți
alsaciană,
quiche-ul din Lorena
fr
traduceți
rilettes-ele
fr
traduceți
din
Mans
vita burgundă
fr
traduceți
foie gras
aquitan,
cassoulet-ul
din Languedoc,
tapenade-ul
fr
traduceți
provensal sau
quenelle-ele
fr
traduceți
lioneze. În plus, teritoriul țării este brăzdat de adevărate frontiere culinare, între un nord consumator de
unt
și
hașmă
și un sud consumator de
ulei
și
usturoi
g 3
l 1
și între regiuni unde se folosesc roadele pământului (de exemplu,
Périgord
fr
traduceți
) și altele în care bucătăria se centrează pe produsele marine (
Provence
).
g 4
Aceste frontiere au însă tendința să dispară, datorită joncțiunii între modurile de viață și avântul pe care îl are o bucătărie mondializată.
g 5
„Masa gastronomică a francezilor” este înscrisă, din 16 noiembrie 2010, în
lista patrimoniului mondial intangibil
fr
traduceți
UNESCO
204
205
Alinierea culturală internațională
Harta lumii francofone.
limba maternă
limbă administrativă
limbă culturală
minorități francofone
Începând cu Evul Mediu, Franța deține un rol decisiv în istoria artistică, culturală, intelectuală și politică a numeroase țări.
l 2
În particular, multe dintre fostele ei colonii încă îi mai utilizează limba și au legislație, instituții politice și chiar sisteme fiscale similare.
l 2
Politica culturală este un aspect major în politica externă franceză începând de la mijlocul secolului al XX-lea.
206
Influența culturală mondială a Franței trece, în primul rând, prin limba franceză, limbă a elitelor și a diplomației europene până la începutul secolului al XX-lea.
l 3
Franța este a doua țară francofonă din lume, după
Republica Democrată Congo
120
Franceza este o limbă vorbită de circa 220 de milioane de persoane din toată lumea,
ao
l 3
și este una dintre cele două limbi de lucru ale
Organizației Națiunilor Unite
și a agențiilor sale, dar și una dintre cele trei principale limbi de lucru ale
Comisiei Europene
și din cele ale
Uniunii Africane
. Franța este membru-fondator al
Organizației Internaționale a Francofoniei
, care grupa, în 2011 75 de țări și care promovează limba franceză, precum și valorile democratice și drepturile omului.
207
Prezența culturală a Franței în străinătate este întreținută nu numai prin reprezentanțe diplomatice, cât și printr-o rețea extinsă a
Alianței Franceze
208
și prin cele peste 400 de unități școlare franceze din străinătate.
209
În plus, Franța se află la originea înființării unor instituții media de orientare internațională, cum ar fi postul de radio
RFI
sau lanțurile de televiziune
TV5 Monde
(comun în mai multe țări) și
France 24
210
Note și bibliografie
Note de completare
Eroare la citare: Etichetă

invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite
France-DOM-COM
Doar o parte din frontiera Franței cu Germania corespunde cursului
Rinului
Există populații francofone în
Belgia
și în
Elveția
, dar și populații
germanofone
în
Alsacia
și
Lorena
, ca și populații
neerlandofone
în
Nord-Pas-de-Calais
Suveranitatea Franței asupra acestui teritoriu, contestată de
Australia
, este limitată prin clauzele
tratatului asupra Antarcticii
Aria urbană pariziană număra în 2010
12.223.100 locuitori
, față de
2.165.785
pentru aria urbană
lyoneză
. Cu titlu de comparație,
Roma
este doar a treia arie urbană a
Italiei
și numără de
1,75 ori
mai puțini locuitori ca
Milano
Berlinul
deține o populație comparabilă cu cea a
Frankfurtului
, a
Münchenului
, a
Stuttgartului
și a
Hamburgului
Barcelona
și
Madridul
sunt și ele orașe apropiate ca dimensiune.
Aceste valori se referă la anul 2007, și corespund în parte transportului rutier în totalul transporturilor de călători și mărfuri pe acel an, respectiv în călători-km și tonă-km.
Airbus a apărut prin cooperarea dintre Franța și vecinii săi german, spaniol și britanic.
Începând cu sfârșitul secolului al IX-lea, monarhia a devenit electivă, iar regii nu mai erau neapărat din familia carolingiană.
Această cifră provine din cronicile contemporante ale lui
Jean Froissart
. După cercetări mai recente însă, s-a constatat că în mai multe provincii ale regatului populația s-a înjumătățit sau s-a redus la o treime între 1315 și 1450, molima fiind principalul factor al acestei prăbușiri demografice.
În spatele acestui absolutism aparent, puterea lui Ludovic al XIV-lea a rămas limitată totuși de numeroase libertăți și privilegii obținute de-a lungul secolelor anterioare de numeroase entități politice regionale sau locale.
Napoleon I se află la originea
Băncii Franței
, liceelor, Camerei de Comerț și Industrie, a curților de apel, a
Legiunii de Onoare
și
prefecturilor
fr
traduceți
. Sub regimul său avea să fie adoptat codul civil denumit „codul napoleonian”.
238.000
de soldați francezi au fost uciși în al Doilea Război Mondial, conform manualului școlar de an terminal
Histoire
: Le monde de 1939 à nos jours
, Nathan, 1998.
Jacob Robinson donne le nombre de
83.000
Juifs exterminés en France ou à partir du territoire français (Jacob Robinson,
Encyclopaedia Judaica
, cité par
Poliakov, Léon (
1993
).
Histoire de l’antisémitisme
. Seuil.
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
tome=
ignorat (
ajutor
).
Expresia „regim semi-prezidențial” îi aparține lui
Maurice Duverger
, iar cea de „regim parlementar bireprezentativ”
lui
Marie-Anne Cohendet
fr
traduceți
Totuși, acest drept de apel nu există în anumite cazuri, în care litigiul sau plângerea sunt considerate de mică importanță. Un recurs rămâne însă oricând posibil.
La această listă se mai pot adăuga unele entități cu statut particular.
Colectivitatea teritorială a Corsicii
fr
traduceți
deține un statut aparte, diferit de cel al regiunilor. Cele mai mari trei comune ale țării (
Paris
Marsilia
și
Lyon
) sunt împărțite în
arondismente municipale
, în cadrul cărora se alege un consiliu de arondisment, dar acesta nu are decât puteri limitate și în general subordonate consiliului municipal.
În 1965 și 1974, partidul comunist nu a prezentat un candidat prezidențial. Pe de altă parte,
Édouard Balladur
, dizident al
RPR
⁠(
învestit de
UDF
fr
traduceți
pentru
alegerile din 1995
fr
traduceți
, este considerat în acel caz ca fiind de centru.
În 2009, locuitorii din Mayotte s-au pronunțat prin referendum pentru departamentalizarea unității lor, al cărui statut era deja apropiat de cel al unui departament.
Între 1974 și 2002, în primul tur al fiecărui scrutin prezidențial, ponderea voturilor obținute de primii trei candidați împreună nu a încetat să scadă, de la aproape 91% în 1974 la ceva mai puțin de 53% în 2002. Totuși, această evoluție a fost contrazisă de alegerile prezidențiale din 2007, când primii trei candidați au obținut peste 75% din voturi, rezultat care se explică parțial de temerea alegătorilor de a nu avea, ca în 2002, candidatul unuia din principalele partide necalificat în turul al doilea.
După 2009, Verzii sunt asociați cu alte partide ecologiste în alianța electorală
Europe Écologie
fr
traduceți
Diagrama din stânga reprezintă principalele impozite în procent față de rețetele fiscale ale statului în 2007. Diagrama din dreapta reprezintă partea din PIB-ul francez ce revine administrațiilor publice și asigurărilor sociale după taxe. IR = impozit pe venitul persoanelor fizice
; CSG = contribuția socială generalizată
; IS = impozit pe societăți
; TVA = taxa pe valoarea adăugată
; TIPP = taxa internă pe produse petroliere.
Adică incluzând prestațiile sociale
stricto sensu
, prestațiile de servicii sociale (acces gratuit sau cu tarif redus la spitalizare în unități publice, transport în comun pentru persoane vârstnice, copii etc) și prestațiile fiscale (mai ales aplicarea coeficientului familial în calculul impozitului pe venit), dar fără a lua în calcul cheltuielile de sănătate.
S-a anunțat o retragere a forțelor franceze din Senegal.
În 2008, 41% din ajutoare și 49% din personalul din străinătate al Agenției Franceze pentru Dezvoltare erau concentrate pe Africa subsahariană. Între cele mai importante șapte state beneficiare ale fondurilor AFD (Africa de Sud, China, Senegal, Maroc, Indonezia, Egipt și Tunisia), cinci sunt din Africa și trei sunt foste colonii franceze.
Franța deține și alte simboluri oficiale, cum ar fi
cocoșul galic
, hexagonul, acronimul „RF” sau figura
Ioanei d’Arc
CIA World Factbook
o estimează la 80,97 ani, locul al optulea în lume (
source
Arhivat
în
29 decembrie 2018
, la
Wayback Machine
).
Conform unei anchete realizate de
SOS homophobie
⁠(
, în 2004, două treimi dintre homosexuali au făcut cel puțin o dată obiectul unor remarci dezagreabile.
Această diferență salarială pură corespunde unor comparații pe sector de activitate, experiență, calificare, studii, situație familială și istoric al angajării similar.
Comunele gestionează grădinițele și școlile elementare, departamentele administrează gimnaziile (colegiile) și regiunile administrează liceele.
Conform OJD, cotidianul regional
Ouest France
a vândut peste
762.000
de exemplare zilnic, săptămânalul TV Mag are peste 6 milioane de exemplare, iar cotidianul sportiv
L'Équipe
are peste
303.000
de exemplare (numărând doar ediția generală).
La Paris s-a reunit
primul Congres Olimpic, în 1894
fr
traduceți
, sub conducerea francezului
Pierre de Coubertin
, congres care a hotărât reluarea tradiției organizării
Jocurilor Olimpice
The Great Nations of Sport
Și 13,2% la 60% din venitul median (pragul de sărăcie definit la nivelul Uniunii Europene)
Slaba importanță a acestor pachete turistice în raport cu numărul de turiști veniți în Franța se explică prin durata sejururilor, adesea scurtă: de altfel, este vorba în majoritate de turiști europeni (care vin adesea pentru un week-end), sau, dacă este vorba de turiști din afara continentului, aceștia vizitează adesea mai multe țări europene într-o singură călătorie.
Cuprinzând și siturile așa-numit mixte, de interes atât cultural cât și natural.
Primele locuri sunt ocupate de
Italia
și de
Spania
Ca număr de filme produse, după
India
Nigeria
Statele Unite
Japonia
și
Republica Populară Chineză
Comedia romantică
Le Fabuleux destin d’Amélie Poulain
, realizată de
Jean-Pierre Jeunet
și lansată în
2001
, avea
23.115.858
de spectatori în străinătate la 31 decembrie 2009.
Documentarul
Marșul pinguinilor imperiali
fr
traduceți
, realizat de
Luc Jacquet
și lansat în
2005
, avea
19.962.345
de spectatori în străinătate la 31 decembrie 2009.
Dintre care unul de două ori (
Marie Curie
). Acest număr include și pe singurul laureat francez al Premiului Nobel pentru Economie.
Aceste valori nu se referă decât la persoane care vorbesc efectiv franceza (și nu cele care doar trăiesc într-o țară francofonă, fără a vorbi limba) și sunt estimările
Organizației Internaționale a Francofoniei
Referințe
„World Economic Outlook Database, April 2025 Edition. (France)”
www.imf.org
International Monetary Fund
22 aprilie 2025
. Accesat în
26 mai 2025
În colectivitățile din Pacific: 1.000 XPF = 8,38 EUR exact, adică 1 EUR ≈ 119,3317 XPF (aproximativ; sursă oficială IEOM)
„Codes for the representation of names of countries and their subdivisions—Part 1: Country codes”
Organizația Internațională de Standardizare
Wikidata
Q25275
Hargreaves, Alan G., ed. (
2005
).
Memory, Empire, and Postcolonialism: Legacies of French Colonialism
. Lexington Books. p.
1.
ISBN
978-0-7391-0821-5
R.R. Palmer and Joel Colton,
A History of the Modern World
(5th ed. 1978), p. 161
PDF
Rapport sur le développement humain 2010
des Nations Unies.
Insee
„L'altitude du Mont Blanc reste stable”
Altitudinea Mont Blanc rămâne stabilă
(în franceză). Le Figaro.fr.
5 noiembrie 2009
. Accesat în
2 aprilie 2010
„Zonage sismique de la France”
Zonarea seismică a Franței
. planseisme.fr.
2011
. Arhivat din
original
la
6 august 2011
. Accesat în
4 septembrie 2011
La Polynésie
: La mer, source de vie et d’énergie
Arhivat
în
19 octombrie 2011
, la
Wayback Machine
[Polinezia: Marea, izvor de viață și de energie] . 22 iunie 2011
„Vos questions sur le climat”
cnrs.fr
2 aprilie 2010
„Géographie”
tourisme-guyane.com
. Arhivat din
original
la
28 martie 2014
. Accesat în
2 aprilie 2010
„Questions courantes”
st-pierre-et-miquelon.com
. Arhivat din
original
la
9 februarie 2014
. Accesat în
2 aprilie 2010
„Terres australes et antarctiques françaises”
tlfq.ulaval.ca
. Arhivat din
original
la
23 martie 2012
. Accesat în
2 aprilie 2010
Institut français de l’environnement (
1998
).
L’environnement en France
. La Découverte. p.
110.
ISBN
978-2-7071-2894-2
LCCN
99172330
Parametru necunoscut
city=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
Institut français de l’environnement,
op. cit.
p.
365-367
PDF
„Les parcs naturels régionaux
: 40 ans d'histoire ..”
(PDF)
parcs-naturels-regionaux.tm.fr
. Accesat în
5 aprilie 2010
PDF
Parcs naturels régionaux de France (actualizat la 28 august 2007).
„Données de base Parcs naturels régionaux”
(PDF)
. Accesat în
5 aprilie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
nefuncțională
arhivă
en
United Nations Statistics Division.
„Carbon dioxide emissions (CO2), metric tons of CO2 per capita (CDIAC)”
mdgs.un.org
. Arhivat din
original
la
13 mai 2015
. Accesat în
5 aprilie 2010
L’environnement en France - Édition 2010
nefuncțională
arhivă
- COll. Références Commissariat général au développement durable, juin 2010 par le
service de l’observation et des statistiques
Noin, Daniel (
1995
),
L’espace français
, Paris: Armand Colin, p.
126,
ISBN
978-2-200-21638-2
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
„Les dynamiques de l'espace français (4)”
ac-dijon.fr
. Arhivat din
original
la
6 martie 2010
. Accesat în
31 martie 2010
„Inauguration du tunnel sous la Manche”
linternaute.com
. Arhivat din
original
la
26 aprilie 2014
. Accesat în
25 mai 2010
Daniel Noin,
op. cit.
p.
90-91
PDF
Emmanuel Caicedo, Carlo Colussi, Karine Gormon, Françoise Jacquesson, Guillaume Wemelbeke et Frédéric Boccara (SOeS) (
2008
).
„En 2007, hausse de la mobilité des voyageurs et des transports de marchandises”
(PDF)
statistiques.equipement.gouv.fr
. Accesat în
24 ianuarie 2010
Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (
link
PDF
„Les comptes des transports en 2008”
(PDF)
equipement.gouv.fr
2008
. p.
93
. Accesat în
24 februarie 2010
nefuncțională
„Un réseau étendu”
rff.fr
2009
. Arhivat din
original
la
27 aprilie 2014
. Accesat în
24 ianuarie 2010
Lamming, Clive (
2005
).
Larousse des trains et du chemin de fer
. Paris: Larousse.
Parametru necunoscut
référence=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
Un siècle de métro en 14 lignes
. Paris: La Vie du Rail.
2004
Parametru necunoscut
auteur=
ignorat (posibil,
author=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
référence=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
Union des aéroports français.
„Statistiques de trafic 2008”
(PDF)
www.aeroport.fr
. Arhivat din
original
(PDF)
la
19 aprilie 2009
. Accesat în
15 februarie 2010
en
Asociația Internațională pentru Transport Aerian (2012).
„Scheduled Passenger - Kilometres Flown”
iata.org
. Arhivat din
original
la 2013-10-29
. Accesat în
10 novembre
2013
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
en
„World port rankings 2007”
2007
. Arhivat din
original
la
7 aprilie 2010
. Accesat în
25 februarie 2010
„Datation des figures de Lascaux”
lascaux.culture.fr
. Accesat în
12 ianuarie 2010
Bennassar, Bartolomé; Jacquart, Jean (
2002
).
Le 16
siècle
(ed. 4). Paris: Armand Colin.
ISBN
978-2-200-25275-5
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
Bartolomé Bennassar et Jean Jacquart,
op. cit.
p.
179-184
Bartolomé Bennassar et Jean Jacquart,
op. cit.
p.
83-85
Bartolomé Bennassar et Jean Jacquart,
op. cit.
p.
296-305
Milza, Pierre (
2003
). Armand Colin, ed.
De Versailles à Berlin. 1919-1945
(ed. 7). Paris: Armand Colin.
ISBN
978-2-200-01683-8
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
Pierre Milza,
op. cit.
p.
168-176
Hilberg, Raul (
2006
).
La destruction des Juifs d’Europe
III
. Gallimard.
Parametru necunoscut
passage=
ignorat (posibil,
pages=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
Fourastié, Jean (
1979
).
Les Trente Glorieuses, ou la révolution invisible de 1946 à 1975
. Paris: Fayard.
Parametru necunoscut
lien auteur1=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
„L'abolition de la peine de mort en France”
LaDocumentationFrançaise.fr
2002
. Accesat în
11 ianuarie 2010
„L'euro, monnaie unique européenne”
Gralon.net
2007
. Accesat în
11 ianuarie 2010
Jean-Luc Parodi.
„Sur quelques énigmes des élections françaises du printemps 2002”
. Accesat în
11 ianuarie 2010
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
„Dominique de Villepin, Premier ministre français”
DroitPublic.net
. Arhivat din
original
la
3 ianuarie 2014
. Accesat în
11 ianuarie 2010
Dominique Reynié.
„29 mai 2005, un paysage dynamité”
(PDF)
constitution-europeenne.info
. Accesat în
11 ianuarie 2010
„Clichy-sous-Bois
: heure par heure”
NouvelObs.com
. 3 novembre 2005
. Accesat în
11 ianuarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
nefuncțională
en
Patrice de Beer (31 juillet 2007).
„Nicolas Sarkozy, rupture and ouverture”
opendemocracy.net
. Arhivat din
original
la 2014-07-15
. Accesat în
11 ianuarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
„Collection de textes sur la crise économique de 2008-2009”
. Arhivat din
original
la
8 iulie 2014
. Accesat în
26 aprilie 2014
A se vedea articolul
opoziția față de căsătoria între persoane de același sex în Franța
⁠(
de la Wikipedia în franceză.
Înaintea lui
Ludovic-Napoleon Bonaparte
, ales la 40 de ani în 1848
„Le député”
assemblee-nationale.fr
. Accesat în
3 decembrie 2011
„Vos sénateurs”
senat.fr
. Accesat în
3 decembrie 2011
„Mode d'élection des sénateurs”
senat.fr
. Accesat în
27 februarie 2010
„Les institutions”
elysee.fr
. Accesat în
27 februarie 2010
„Article 17 de la constitution du 4 octobre 1958”
Légifrance
. Arhivat din
original
la 2011-06-04
. Accesat în
18 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Systèmes de droit civil et systèmes mixtes avec tradition civiliste”
juriglobe.ca
. Accesat în
7 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Article 542 du Code de procédure civile”
Légifrance
. Accesat în
27 februarie 2010
„Fișiere de descărcat cu liste de comune din Franța”
. INSEE
. Accesat în
12 august 2015
„La décentralisation
: Acte II”
vie-publique.fr
17 februarie 2005
. Accesat în
28 februarie 2010
„Comprendre les collectivités territoriales”
(PDF)
cyber-base.org
. Accesat în
28 februarie 2010
Catherine Gouëset (
3 februarie 2010
).
„Chronologie de la réforme des collectivités territoriales”
lexpress.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
„Les élections présidentielles sous la V
République, temps forts de la vie politique française”
laDocumentationFrançaise.fr
. Accesat în
1 martie 2010
„Existe-t-il différents types de collectivités en outre-mer
?”
vie-publique.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
AP (5 mars 2009).
„Outre-mer
: 200 à 250 millions d'euros d'aides de l'État”
nouvelobs.com
. Accesat în
28 februarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
nefuncțională
„Qu'est-ce qu'un département d'outre-mer et une région d'outre-mer
?”
vie-publique.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
„La Politique régionale et les régions ultrapériphériques”
ec.europa.eu
. Accesat în
28 februarie 2010
„Les relations de l'UE avec les territoires d'outre-mer (PTOM)”
ec.europa.eu
. Accesat în
28 februarie 2010
„Quels sont les statuts des collectivités d'outre-mer
?”
vie-publique.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
Willsher, Kim (
19 martie 2018
).
„New Caledonia sets date for independence referendum”
The Guardian
. Accesat în
20 martie 2018
„Paris meeting to prepare New Caledonia independence vote”
Radio New Zealand
. 02-02-2016
. Accesat în
8 martie
2016
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
Reuters (04-11-2018).
„New Caledonia votes 'non' to independence from France”
the Guardian
(în engleză)
. Accesat în
4 noiembrie
2018
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
Eroare la citare: Etichetă

invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite
TAAF
Secrétariat d’État à l’outre-mer (
2009
).
„Clipperton”
senat.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
Bruno Cautrès.
„L'abstention”
scienceshumaines.com
. Accesat în
3 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Grunberg, Gérard; Haegel, Florence (
2007
).
La France vers le bipartisme
. Paris: Presses de
Sciences-Po
ISBN
978-2-7246-1010-9
LCCN
2007444041
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
sous-titre=
ignorat (
ajutor
„Partis politiques”
lepolitique.com
. Accesat în
3 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Le déficit public de la France s'élève à 7,9
% du PIB en 2009”
lemonde.fr
. 20 ianuarie 2010
. Accesat în
6 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
PDF
„Projet de loi de finances pour 2009 - Rapport sur les prélèvements obligatoires et leur évolution, Annexe 3
: Liste des impôts et taxes constitutifs des prélèvements obligatoires en 2007”
(PDF)
performance-publique.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
PDF
„Les comptes de la Sécurité sociale”
(PDF)
securite-sociale.fr
. octobre 2009. p.
8. Arhivat din
original
(PDF)
la 2011-07-21
. Accesat în
6 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
Base de donnée du SIPRI des dépenses militaires
Les Cahiers français.
„La Conférence d'examen du Traité de non-prolifération des armes nucléaires (24 aprilie - 19 mai 2000, New York)”
ladocumentationfrancaise.fr
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
PDF
Organisation du traité de l’Atlantique Nord (8 decembrie 2005).
„Compendium Otan-Russie sur les données économiques et financières concernant la défense”
(PDF)
nato.int
. p.
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
PDF
Ministère de la Défense.
„Budget de la Défense - Les 10 principales mesures et chiffres clés pour 2010”
defense.gouv.fr
. Arhivat din
original
(PDF)
la 2020-07-12
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Ministère de la Défense (2006).
„Personnel militaire”
defense.gouv.fr
. Arhivat din
original
la 2009-05-06
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Ministère de la Défense.
„Journée d'appel de préparation à la défense (JAPD)”
defense.gouv.fr
. Arhivat din
original
la 2010-06-12
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
PDF
„Carte des forces françaises déployées en opérations extérieures”
(PDF)
defense.gouv.fr
. februarie 2010. Arhivat din
original
(PDF)
la 2010-03-31
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Forces de présence”
defense.gouv.fr
. Arhivat din
original
la 2010-07-10
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Forces de souveraineté”
defense.gouv.fr
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Vigipirate”
defense.gouv.fr
. Arhivat din
original
la 2010-06-19
. Accesat în
4 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Smets, Paul F.; Ryckewaert, Mathieu (
2001
).
Les Pères de l’Europe
: cinquante ans après, perspectives sur l’engagement européen
. Bruxelles: Émile Bruylant.
ISBN
978-2-8027-1443-9
LCCN
2004624707
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
directeur1=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
directeur2=
ignorat (
ajutor
Bossuat, Gérard (
2001
).
Les fondateurs de l’Europe Unie
. Paris: Belin.
ISBN
978-2-7011-2962-4
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
„Du traité de Rome au projet de traité constitutionnel européen
: les apports des traités”
ladocumentationfrancaise.fr
. Accesat în
11 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Philippe Buton (aprilie 2004).
„La CED, L'Affaire Dreyfus de la Quatrième République
?”
cairn.info
. p.
43-59
. Accesat în
11 martie
2026
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
);
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
en
Europe’s single market under threat
»,
The Economist
, rubrica «
Charlemagne
», 12 noiembrie 2009
„La Politique agricole commune, PAC”
touteleurope.fr
. Arhivat din
original
la 2010-03-27
. Accesat în
11 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Comment la France participe-t-elle au financement de l'Union Européenne
, sur le site vie-publique.fr
Isabelle Lasserre (10 mars 2009).
„Quand Mitterrand, déjà, négociait le retour dans l'Otan”
lefigaro.fr
. Accesat în
11 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
Eytan, Freddy (
2004
).
La France, Israël et les Arabes
: le double jeu
. Paris: Picollec.
ISBN
978-2-86477-211-8
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
Ministère des Affaires étrangères.
„Ambassades et consulats”
diplomatie.gouv.fr
. Accesat în
28 februarie 2010
PDF
Agence française de développement
„Rapport annuel 2008”
(PDF)
. Accesat în
11 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
nefuncțională
arhivă
PDF
OCDE.
„Aide publique au développement nette en 2007”
(PDF)
oecd.org
. Accesat în
11 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Articolul 2 din Constituție”
Wikisource
. Accesat în
27 februarie 2010
Faut-il changer la Marseillaise
- Arhivele
Institutului Național al Audiovizualului
fr
traduceți
, jurnal televizat
France 3
(19/20) din 13 iulie 1990, pe
ina.fr
. Accesat la 27 februarie 2010]
„Marianne”
elysee.fr
. Arhivat din
original
la
13 septembrie 2008
. Accesat în
27 februarie 2010
Franța: Jacques Dupaquier,
Histoire de la population française
, Paris, PUF, 1988, et
„Évolution de la population de la France métropolitaine”
insee.fr
. Accesat în
31 ianuarie 2010
Germania:
destatis.de
Regatul Unit:
Office for National Statistics
en
„World POPClock Projection”
U.S. Census Bureau
. Accesat în
1 februarie 2010
„La France retrouve son niveau de fécondité du baby-boom”
. Arhivat din
original
la
22 ianuarie 2011
. Accesat în
26 aprilie 2014
„Les parents nés en France comprennent les parents nés dans les collectivités d'outre-mer (COM)”,
Naissances selon le pays de naissance des parents 2010
, Insee, septembre 2011.
Gérard Noiriel
⁠(
Atlas de l'immigration en France (2002)
, éd. Autrement, 2002,
p.
11
Les immigrés constituent 11
% de la population française
Arhivat
în
7 iulie 2014
, la
Wayback Machine
, TF1, Alexandra Guillet, 24 noiembrie 2010, sursa: Ined
Aici după definiția Națiunilor Unite: „persoane născute în altă țară decât în cea în care locuiesc”, „proporția imigranților este mai ridicată decât cea publicată de INSEE, care, contrar definiției ONU, nu-i numără ca imigranți pe cetățenii francezi născuți în străinătate. Numărând doar persoanele născute cu cetățenie străină în străinătate, proporția nu este decât 8% în Franța”,
Notă a Ined
, Populația și societatea, nr. 472.
Migrants in Europe - A statistical portrait of the first and second generation
, Eurostat, decembrie 2011,
p.
122
Populations étrangère et immigrée en 2008
, Insee, octobre 2011
Enquêtes annuelles de recensement 2004 et 2005 - Près de 5 millions d’immigré à la mi-2004
Insee Première
⁠(
nr.
1098
, Catherine Borrel, 2006
Être né en France d’un parent immigré
Insee Première
⁠(
nr.
1287
, mars 2010, Catherine Borrel et Bertrand Lhommeau, Insee
„Taux de fécondité en Europe”
. Accesat în
26 ianuarie 2010
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
LOI
nr.
2013
-404 du 17 mai 2013 ouvrant le mariage aux couples de personnes de même sexe
, sur le site legifrance.gouv.fr du 17 mai 2013
La loi constitutionnelle du 25 juin 1992
„Le français, enjeu du XXI×10
{{{1}}}
siècle”
(PDF)
le site de l'
Organizația Internațională a Francofoniei
. Arhivat din
original
(PDF)
la
10 ianuarie 2011
. Accesat în
29 aprilie 2014
Parametru necunoscut
jour=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
mois=
ignorat (posibil,
date=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
année=
ignorat (posibil,
year=
?) (
ajutor
PDF
„La politique linguistique du français”
tlfq.ulaval.ca
. Arhivat din
original
la 2007-06-15
. Accesat în
12 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
aimf.asso.fr
Bernard Cerquiglini (aprilie 1999).
„Les langues de la France
Rapport au Ministre de l'Éducation Nationale, de la Recherche et de la Technologie, et à la Ministre de la Culture et de la Communication”
culture.gouv.fr
. Accesat în
12 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„Loi du 9 decembrie 1905 concernant la séparation des Églises et de l'État”
legifrance.gouv.fr
. Accesat în
23 februarie 2010
„Institut du Droit Local Alsacien-Mosellan”
. Arhivat din
original
la
2 februarie 2012
. Accesat în
26 aprilie 2014
Loi nr.
2004-228 du 15 mars 2004 encadrant, en application du principe de laïcité, le port de signes ou de tenues manifestant une appartenance religieuse dans les écoles, collèges et lycées publics
Sondaj CSA din 2006 publicat în ianuarie 2007 în
Le Monde des religions
Sondaj
IFOP
⁠(
2007 pentru
La Vie
fr
traduceți
, numărul 3209 din 1 martie 2007
en
Voir
: TABLE 1 - BELIEF IN GOD OR SUPREME BEING
, sur le site harrisinteractive.com paru dans le Financial time du 20 decembrie 2006
„Proposition de prière pour l'Assomption 2012 sur le site de l'Église catholique en France”
. Arhivat din
original
la
20 decembrie 2013
. Accesat în
26 aprilie 2014
„Les collectivités territoriales”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
„L'école maternelle”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
„L'école élémentaire”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
„Le collège”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
„Le lycée”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
„L'enseignement supérieur”
education.gouv.fr
. Arhivat din
original
la
28 aprilie 2011
. Accesat în
22 februarie 2010
„Les établissements d'enseignement privés”
education.gouv.fr
. Accesat în
22 februarie 2010
Résultats de la France à l'enquête PISA 2012 scolaires
Arhivat
în
3 iunie 2019
, la
Wayback Machine
”,
Le Monde
din 07/12/2013, Olivier Rollot
„Agence nationale de lutte contre l'illettrisme, des chiffres pour éclairer les décisions”
(PDF)
. Arhivat din
original
(PDF)
la
11 decembrie 2012
. Accesat în
26 aprilie 2014
Nombre de médecins pour 1000 habitants par ordre alphabétique des pays
Dépenses de santé par habitant par ordre alphabétique de pays
Presse quotidienne régionale et départementale
Arhivat
în
2 februarie 2014
, la
Wayback Machine
Presse magazine
Arhivat
în
2 februarie 2014
, la
Wayback Machine
Presse quotidienne nationale - Sport
Arhivat
în
2 februarie 2014
, la
Wayback Machine
, OJD. Accesat la 24 februarie 2010.
„Bureau Presse Payante Grand Public - Presse quotidienne nationale”
ojd.com
. Arhivat din
original
la
2 februarie 2014
. Accesat în
24 februarie 2010
World Association of Newspapers.
„World's 100 Largest Newspapers”
wan-press.org
. Arhivat din
original
la
20 iulie 2006
. Accesat în
24 februarie 2010
„La régulation
: les radios locales privées (RLP)”
SchooP.fr
. Accesat în
24 februarie 2010
„La FM aujourd'hui”
SchooP.fr
. Accesat în
24 februarie 2010
PDF
Médiamétrie (ianuarie 2010).
„ENQUÊTE MEDIAMÉTRIE 126 000 RADIO - L'audience de la Radio en novembre-decembrie 2009”
mediametrie.fr
. p.
2. Arhivat din
original
la
25 februarie 2013
. Accesat în
24 februarie 2010
PDF
Médiamétrie.
„L'Audience de la TV en ianuarie 2010”
mediametrie.fr
. p.
2. Arhivat din
original
la
25 februarie 2013
. Accesat în
24 februarie 2010
René Trégouët.
„Connexion des foyers français à Internet”
senat.fr
. Accesat în
24 februarie 2010
Médiamétrie.
„Repère - les chiffres clés d'internet”
mediametrie.fr
. Arhivat din
original
la
26 aprilie 2014
. Accesat în
24 februarie 2010
„Classement mondial 2009”
rsf.org
. Arhivat din
original
la 2011-05-22
. Accesat în
20 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„La France se rapproche”
lequipe.fr
. 23 mars 2013
. Accesat în
24 martie
2026
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
);
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
en
„Havas Sports & Entertainment unveils the 8th edition of the Great Nations of Sport ranking”
havas-se.com
. 28 ianuarie 2013. Arhivat din
original
la 2014-04-26
. Accesat în
24 martie
2026
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
);
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„nr.
: le football”
linternaute.com
. septembre 2008
. Accesat în
24 februarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
Este vorba de cele mai practicate nouă sporturi după numărul de sportivi legitimați în Franța, conform
„Les 20 sports qui comptent le plus de licenciés”
linternaute.com
. septembre 2008
. Accesat în
24 februarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
„19: le ski”
linternaute.com
. septembre 2008
. Accesat în
24 februarie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
en
Time (
16 aprilie 2009
).
„Why the French Love to Strike”
time.com
. Arhivat din
original
la
3 iunie 2010
. Accesat în
26 aprilie 2014
, citat de
Anthony Bellanger (24 aprilie 2009).
„Pourquoi les Français font-ils toujours grève
?”
courrierinternational.com
. Accesat în
3 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Nadeau, Jean-Benoît; Barlow, Julie (
2006
).
Pas si fous, ces Français
(poche)
format=
necesită
url=
ajutor
(ed. 2). Paris: Points Seuil.
ISBN
978-2-7578-0152-9
, cité par
Annet Sauty de Chalon (27 septembre 2006).
„Pas si fous ces Français
!”
canalacademie.com
. Accesat în
3 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=,
date=
ajutor
Loi du 1 juillet 1901 (Loi relative au contrat d’association)
Centre d’analyse stratégique (octobre 2009).
„Sortie de crise
: vers l'émergence de nouveaux modèles de croissance
?”
(PDF)
lesechos.fr
. p.
45
. Accesat în
9 aprilie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
nefuncțională
Entre 1978 et 2007, la valeur des actifs détenus par les ménages, les entreprises et l'État a été multipliée par deux, en termes réels.
En 2010, les Français ont plus que jamais épargné: leurs économies de l'année représentaient 16
% de leurs revenus.
en
PDF
Programme des Nations-Unies pour le Développement.
„Human Development Report 2009”
(PDF)
hdr.undp.org
. Accesat în
30 martie
2026
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Insee
, Nombre de chômeurs et taux de chômage selon la nationalité, le sexe et l'âge en 2012
PDF
Cour des Comptes (9 decembrie 2009).
„Les effectifs de l'État — 1980-2008”
(PDF)
. Arhivat din
original
(PDF)
la 2009-12-28
. Accesat în
20 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Cohen, Daniel (
2006
).
Trois leçons sur la société post-industrielle
. Paris: Seuil.
Parametru necunoscut
lien1=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien titre=
ignorat (
ajutor
„Areva s'allie avec des Chinois pour sauver le programme nucléaire britannique”
. Arhivat din
original
la
10 iulie 2012
. Accesat în
26 aprilie 2014
„Bettencourt a cédé l'île d'Arros pour 60 millions de dollars”
. Arhivat din
original
la
26 aprilie 2014
. Accesat în
26 aprilie 2014
„Michelin
: de la balle de caoutchouc au roi du pneumatique”
lefigaro.fr
. 19 juin 2007. Arhivat din
original
la 2011-05-26
. Accesat în
4 aprilie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
DGEMP-DIREM, BEPH (novembre 2007).
„Les repères sur l'exploration et la production de pétrole et de gaz en France”
developpement-durable.gouv.fr
. Arhivat din
original
la 2010-05-26
. Accesat în
4 aprilie
2010
Verificați datele pentru:
date=
ajutor
en
„Global 500”
money.cnn.com
2009
. Accesat în
4 aprilie 2010
PDF
„Chiffres clés de l'énergie”
(PDF)
developpement-durable.gouv.fr
2009
. p.
5. Arhivat din
original
(PDF)
la
4 mai 2012
. Accesat în
4 aprilie 2010
Autorité de sûreté nucléaire.
„La sûreté nucléaire et la radioprotection en France en 2008”
asn.fr
. Arhivat din
original
la
2 martie 2010
. Accesat în
4 aprilie 2010
A se vedea de exemplu site-ul rețelei
Sortir du nucléaire
PDF
„Chiffres-clés du tourisme”
dgcis.gouv.fr
2008
. Arhivat din
original
la
9 noiembrie 2013
. Accesat în
5 aprilie 2010
en
PDF
Themed Entertainment Association
⁠(
„Attraction Attendance Report”
(PDF)
inparkmagazine.com
. p.
11. Arhivat din
original
(PDF)
la
6 februarie 2009
. Accesat în
5 aprilie 2010
PDF
„Sites touristiques en France”
dgcis.gouv.fr
. 2009. Arhivat din
original
la 2013-11-11
. Accesat în
5 aprilie
5010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
en
Eurostat.
„Gross domestic expenditure on R&D (GERD)”
epp.eurostat.ec.europe.eu
. Accesat în
23 mai 2010
en
Eurostat.
„Gross domestic expenditure on R&D (GERD) by source of funds”
epp.eurostat.ec.europe.eu
. Accesat în
23 mai 2010
„71 pôles de compétitivité”
competitivite.gouv.fr
. Arhivat din
original
la
4 iunie 2010
. Accesat în
23 mai 2010
en
„Banks
: Commercial and Savings”
money.cnn.com
2010
. Accesat în
23 mai 2010
PDF
Association Internationale des Sociétés d’Assurance Mutuelle.
„Les assureurs mutuels restent forts”
(PDF)
aisam.org
. Arhivat din
original
(PDF)
la
24 iulie 2011
. Accesat în
23 mai 2010
en
PDF
NYSE-Euronext.
„CAC 40”
(PDF)
euronext.com
. Arhivat din
original
(PDF)
la
21 martie 2012
. Accesat în
23 mai 2010
en
Fonds monétaire international (aprilie 2010).
„World Economic Outlook Database”
imf.org
. Accesat în
12 septembrie 2010
„The World Factbook - France”
cia.gov
. Arhivat din
original
la
24 decembrie 2018
. Accesat în
12 septembrie 2010
en
„Global 500”
money.cnn.com
2010
. Accesat în
4 aprilie 2010
Émilie Lévêque (
6 februarie 2009
).
„Commerce extérieur
: les raisons de la débâcle”
lexpansion.com
. Arhivat din
original
la
9 iunie 2010
. Accesat în
1 aprilie 2010
Eroare la citare: Etichetă

invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite
CIA
La perte du triple A était une question de temps
Comisia UNESCO pentru Patrimoniul Mondial.
„Liste du patrimoine mondial”
whc.unesco.org
. Accesat în
27 ianuarie 2012
PDF
statistiques du ministère de la Culture
Arhivat
în
16 mai 2011
, la
Wayback Machine
, sur le site culture.gouv.fr
„La musique française”
memo.fr
. Arhivat din
original
la 2015-03-24
. Accesat în
1 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
„La musique française: artistes connus, histoires et paroles de chansons”
musique-franco.com
. Arhivat din
original
la 2010-04-06
. Accesat în
1 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Acești cântăreți, ordonați cronologic după data nașterii, dețin cele mai bune cinci vânzări de discuri în Franța între 1955 și 2009, conform
„Les Ventes par Artiste de 1955 à fin 2009”
infodisc.fr
. Accesat în
1 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
UNESCO.
„Cinéma
: Production de films de longs métrages”
stats.uis.unesco.org
. Arhivat din
original
la 2014-03-28
. Accesat în
1 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
PDF
„Le cinéma français à l'étranger
: Résultats de l'année 2009 et de la décennie”
(PDF)
unifrance.org
. p.
10
. Accesat în
1 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
fr
Macha Séry.
„L'événement culturel le plus médiatisé au monde”
. Accesat în
1 juin
2010
Parametru necunoscut
éditeur=
ignorat (posibil,
editor=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
année=
ignorat (posibil,
year=
?) (
ajutor
);
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
Regourd, Serge (
2004
).
L’exception culturelle
. Paris: PUF.
Thuilier, André (
1994
).
Histoire de l’université de Paris et de la Sorbonne
. Paris: Nouvelle librairie de France.
en
The Nobel Foundation.
„All Nobel Prizes”
nobelprize.org
. Accesat în
13 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
en
International Mathematical Union.
„List of Fields Medallists”
mathunion.org
. Accesat în
1 septembre
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
en
„Top 10 Most Tasty Cuisines in the World”
trifter.com
. Arhivat din
original
la
26 iulie 2010
. Accesat în
14 iunie 2010
en
Dave Emery.
„Top 10 Most Tasty Cuisines in the World”
hotelclub.com
. Arhivat din
original
la 2012-04-25
. Accesat în
14 juin
2010
Verificați datele pentru:
access-date=
ajutor
La Liste représentative du patrimoine culturel immatériel de l’humanité s’enrichit de 46 nouveaux éléments
„Gastronomic meal of the French”
. UNESCO
. Accesat în
26 aprilie 2014
„L'État et la politique culturelle, cours à l'université de Metz”
fgimello.free.fr
Parametru necunoscut
auteur=
ignorat (posibil,
author=
?) (
ajutor
);
Parametru necunoscut
consulté le=
ignorat (posibil,
access-date=
?) (
ajutor
„Qui sommes-nous
?”
francophonie.org
. Arhivat din
original
la
29 aprilie 2014
. Accesat în
12 iunie 2010
Parametru necunoscut
auteur=
ignorat (posibil,
author=
?) (
ajutor
„Les Alliances françaises dans le monde”
fondation-alliancefr.org
. Arhivat din
original
la
8 august 2011
. Accesat în
12 iunie 2010
„Missions, actions, moyens”
aefe.fr
. Arhivat din
original
la
24 noiembrie 2010
. Accesat în
12 iunie 2010
„TV5, France 24, RFI
: quel avenir pour l'audiovisuel francophone à l'étranger
?”
francaisdumonde.com
. Accesat în
12 iunie 2010
Bibliografie
Abdelmalki, Lahsen; Dufourt, Daniel; Sandretto, René (
2008
).
L’Économie française
. Paris: Séfi.
ISBN
978-2-89509-111-0
OCLC
494148084
Parametru necunoscut
sous-titre=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
131
p.
133
p.
140
p.
138
p.
135
p.
212
p.
214
p.
180
p.
179
p.
182
p.
181
p.
188
p.
184
p.
189
p.
190
p.
194-195
p.
193-194
Insee, «
Projections de population active pour la France métropolitaine 2006-2050
»,
Synthèses de résultats
, juillet 2006, cité
p.
194
p.
187
p.
28
p. 33.
p.
269
p.
291
p.
295
p.
296
Adoumié, Vincent; Daudel, Christian; Doix, Didier; Escarras, Jean-Michel; Jean, Catherine (
2007
).
Géographie de la France
. Paris: Hachette supérieur.
ISBN
978-2-01-145772-1
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
directeur1=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
19
și 38-39.
p.
39
p.
178
p.
194
p.
41-42
p.
35-36
p.
31-32
p.
227
p.
29-30
p.
32-33
p.
33
p.
37
p.
128
p.
161
p.
162-163
p.
43
p.
155
p.
153-154
p.
158
p.
141-142
p.
120
p.
121
p.
118
p.
119
p.
122
p.
125-126
p.
123
p.
129
p.
138
p.
136-141
p.
140
p.
186
p.
142
p.
143
p.
139-140
Badower, Annie; Cadars, Augusta (
1994
).
La France, industries-services
(ed. 5). Paris: Dalloz.
ISBN
978-2-247-01703-4
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
p.
250
p.
19-30
p.
252
Bauchet, Pierre (
1999
).
Comprendre l’économie française
. Paris: Economica.
ISBN
978-2-7178-3796-4
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
22
p.
81
p.
84
p.
82-83
et 86-87.
p.
84-85
p.
14-16
p.
21
p.
Carpentier, Jean; Lebrun, François; Tranoy, Alain; Carpentier, Élisabeth; Mayeur, Jean-Marie (
2000
).
Histoire de France
(poche)
format=
necesită
url=
ajutor
. Paris: Points Seuil.
ISBN
978-2-02-010879-9
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
directeur1=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
année première édition=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
directeur2=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien auteur2=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
préface=
ignorat (
ajutor
p.
17
p.
18
p.
20-24
p.
25
p.
29
p.
28
p.
34-41
p.
41-42
p.
44-45
p.
53-55
p.
53-54
p.
66-67
p.
70-72
p.
76-77
p.
77
p.
79-82
p.
81
p.
84
p.
84-88
p.
88-89
p.
89-90
p.
92-93
p.
92-94
p.
91
p.
98
p.
99-100
p.
100-101
p.
100-104
p.
105-106
p.
110
p.
111
p.
120-121
p.
112
p.
115
p.
116-118
p.
131
p.
139-142
p.
134
p.
135
p.
145
p.
147-149
p.
150-152
p.
153-154
p.
175
p.
184-186
p.
187-188
p.
193-198
p.
201-202
și 231.
p.
206-208
p.
214-215
p.
209-214
p.
207-209
et 212-213.
p.
211
p.
212-213
p.
232-233
p.
233
p.
219-225
p.
234-237
p.
238-242
p.
242-243
p.
243-246
p.
245-248
p.
250-257
p.
255-258
p.
259
p.
267-269
p.
269-270
p.
270-274
p.
278
p.
279
p.
282
p.
282-285
p.
286-290
p.
290-294
p.
294-298
p.
319
p.
295-299
p.
322-323
p.
325
p.
325-329
p.
333
p.
335-336
p.
336-342
p.
344-345
p.
345
p.
345-347
p.
346-351
p.
378-380
p.
351-357
p.
358-363
p.
363-368
p.
368-369
p.
369-370
p.
372
p.
373
p.
373-375
p.
375
Chastel, André (
1993
).
Introduction à l’histoire de l’art français
. Paris: Flammarion.
ISBN
978-2-08-121746-1
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
p.
26
p.
88-95
p.
19-28
p.
96-100
Dumay, Raymond (
2009
).
De la gastronomie française
. Paris: La Table Ronde.
ISBN
978-2-7103-3137-7
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
préface=
ignorat (
ajutor
p.
53
et 62.
p.
160-161
p.
119
p.
111
p.
163-167
Guillaume, Thomas (
2000
).
L’économie française à l’aube du XXI
siècle
. Paris: Économica.
ISBN
978-2-7178-4132-9
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
408
p.
411
p.
409
p.
452-455
Maurin, Louis (
2009
).
Déchiffrer la société française
. Paris: La Découverte.
ISBN
978-2-7071-5413-2
LCCN
2009503665
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
préface=
ignorat (
ajutor
p.
266
p.
265
p.
17-18
p.
26-27
p.
84
p.
81
p.
80-83
p.
88-89
p.
87
p.
83
p.
48-50
p.
50
p.
288-289
p.
57
Muller, Lara (
2008
). „Les écarts de salaires entre hommes et femmes. Des disparités persistantes”.
Premières informations
. Ministère de l’Emploi (44.5).
, cité
p.
63-64
p.
66
p.
323
p.
324
p.
116
p.
123
p.
125
p.
274
p.
276
p.
275
Drogues, chiffres clés
2007
Parametru necunoscut
auteurs=
ignorat (
ajutor
, citat
p.
280-281
p.
277
p.
333
p.
335
p.
144
p.
148
Mermet, Gérard (
2009
).
Francoscopie 2010
(poche)
format=
necesită
url=
ajutor
(ed. 13). Paris: Larousse.
ISBN
978-2-03-584538-2
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
58-62
p.
290
p.
339-340
p.
321
p.
342
p.
344
p.
326
p.
346
OCDE, cité
p.
341
p.
291-292
p.
291-293
Pactet, Pierre (
1998
).
Les institutions françaises
(ed. 8). Paris: Presses universitaires de France.
ISBN
978-2-13-045632-2
Parametru necunoscut
année première édition=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
13
p.
21
p.
22
p.
23
p.
22-23
p.
14
p.
15
p.
16-19
p.
19-20
p.
100-103
p.
26-27
p.
88
p.
90
p.
91-93
p.
84
p.
85
p.
86
p.
87
p.
79-80
p.
50-53
p.
54
p.
57
p.
72
p.
78-79
p.
76
Pitte, Jean-Robert (
2009
).
La France
(ed. 3). Paris: Armand Colin.
ISBN
978-2-200-35189-2
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
58
p.
191-192
p.
194-195
Collectif (
2003
).
France
. Clermont-Ferrand: Michelin.
ISBN
978-2-06-100706-8
Parametru necunoscut
isbn10=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
collection=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
80
p.
81-83
p.
84-88
Numele citate în articol sunt toate citate în paginile 85 până la 95.
p.
89-90
p.
90
p.
92
Collectif (
2009
).
L’état de la France - Édition 2009-2010
. Paris: La Découverte.
ISBN
978-2-7071-5796-6
Parametru necunoscut
lien éditeur=
ignorat (
ajutor
);
Parametru necunoscut
pages totales=
ignorat (
ajutor
p.
310
p.
309
p.
215-216
p.
217
Partidele indicate aici sunt cele care au fost analizate detaliat în paginile 217
224.
Site-ul Institutului Național pentru Statistică și Studii Economice din Franța (INSEE)
Eroare la citare: Etichetă

invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite
InseePopulation
Effectifs de l’enseignement supérieur
Communes de France les plus peuplées
Le nouveau zonage en aires urbaines de 2010
Finances publiques
La dette publique s’établit à 1 457,4 milliards d’euros
Le recensement de la population en bref
Bilan démographique 2009 - Évolution de la situation démographique, France entière
Enquêtes annuelles de recensement 2004 et 2005 - Près de 5 millions d’immigrés à la mi-2004
Naissances et fécondité en France
Interruptions volontaires de grossesse
Salaire minimum interprofessionnel de croissance (SMIC)
Le taux de chômage augmente de 0,1 point au troisième trimestre 2013
Statut et type de contrat selon l’âge
Production et consommation d’électricité
Répartition des logements selon leur catégorie et le type de logement
Altele
Legături externe
Portal Franța
Puteți găsi mai multe informații despre
France
prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de
„proiecte surori”
Definiții și traduceri
în Wikționar
Imagini și media
la Commons
Citate
la Wikicitat
Texte sursă
la Wikisursă
Manuale
la Wikimanuale
Resurse de studiu
la Wikiversitate
La
Wikivoyage
găsiți un
ghid turistic despre Franța
Guvernul Francez:
Site-ul Oficial al Serviciilor Publice Franceze
Site-ul oficial al Cărții de Telefon Franceză
Ghid pentru Franța de la Oficiul Pentru Turism al Guvernului Francez
Arhivat
în
28 aprilie 2015
, la
Wayback Machine
Profiluri de țară:
Encyclopaedia Britannica
CIA - The World Factbook
Arhivat
în
24 decembrie 2018
, la
Wayback Machine
Ziua Națională a Franței
, 14 iulie 2011,
Amos News
Franța
Francezi
Limba franceză
Apărare
Așezări
Capitala
Climă
Conducători
Cultură
Demografie
Diviziuni teritoriale
Drapel
Economie
Educație
Faună
Floră
Geografie
Hidrografie
Istorie
Orașe
Politică
Sănătate
Sport
Stemă
Turism
Atlas
Cioturi
Formate
Imagini
Portal
Țări europene
vorbitoare de limbi romanice
Europa latină
Andorra
Belgia
Elveția
Franța
Italia
Monaco
Republica Moldova
Portugalia
România
San Marino
Spania
Vatican
Membrii
Uniunii Latine
după limbă
Catalană
Andorra
Franceză
Coasta de Fildeș
Franța
Haiti
Monaco
Senegal
Italiană
Italia
San Marino
Vatican
Portugheză
Angola
Brazilia
Capul Verde
Guineea-Bissau
Mozambic
Portugalia
São Tomé și Príncipe
Timorul de Est
Română
Republica Moldova
România
Spaniolă
Argentina
Bolivia
Chile
Columbia
Costa Rica
Cuba
Republica Dominicană
Ecuador
Filipine
Guatemala
Honduras
Mexic
Nicaragua
Panama
Paraguay
Peru
Spania
Uruguay
Venezuela
Uniunea Europeană
și
țări candidate la extindere
Țări membre
Austria
Belgia
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca
Estonia
Finlanda
Franța
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Letonia
Lituania
Luxemburg
Malta
Polonia
Portugalia
România
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
Țările de Jos
Ungaria
Țări candidate
Albania
Macedonia de Nord
Republica Moldova
Muntenegru
Serbia
Turcia
Ucraina
Țări aplicante
Bosnia și Herțegovina
Georgia
Țări dezvoltate
Andorra
Australia
Austria
Belgia
Canada
Republica Populară Chineză
Coreea de Sud
Danemarca
Elveția
Finlanda
Franța
Germania
India
Indonezia
Islanda
Israel
Italia
Japonia
Liechtenstein
Luxemburg
Mexic
Monaco
Norvegia
Noua Zeelandă
Regatul Unit
San Marino
Singapore
Spania
Statele Unite ale Americii
Suedia
Rusia
Taiwan
Țările de Jos
Țări și teritorii din Europa
State
suverane
Albania
Andorra
Armenia
Austria
Azerbaidjan
Belarus
Belgia
Bosnia și Herțegovina
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca
Elveția
Estonia
Finlanda
Franța
Georgia
Germania
Grecia
Irlanda
Islanda
Italia
Kazahstan
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Luxemburg
Macedonia de Nord
Malta
Republica Moldova
Monaco
Muntenegru
Norvegia
Polonia
Portugalia
Regatul Unit
România
Rusia
San Marino
Serbia
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
Turcia
Țările de Jos
Ucraina
Ungaria
Vatican
State cu
recunoaștere
limitată
Abhazia
Ciprul de Nord
Kosovo
Osetia de Sud
Republica Moldovenească Nistreană
Teritorii
nesuverane
Danemarca
Insulele Feroe
Regatul Unit
Akrotiri și Dhekelia
Gibraltar
Guernsey
Insula Man
Jersey
Teritorii
suverane
Finlanda
Insulele Åland
(regiune autonomă supusă
convenției Åland
din 1921)
Norvegia
Svalbard
(zonă neîncorporată care face obiectul
Tratatul Svalbardului
Regatul Unit
Anglia
Țara Galilor
Scoția
Irlanda de Nord
(în baza
Acordului de la Belfast
Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.
Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.
Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.
Este guvernat de
Sfântul Scaun
, care are suveranitate asupra
Vaticanului
Țări după continent:
Africa
America de Nord
America de Sud
Asia
Europa
Oceania
Control de autoritate
BIBSYS
90292000
BNF
cb152383070
(data)
CiNii
DA00567886
GND
4018145-5
HDS
003354
KulturNav
029e1223-8805-4fc9-af42-c20bdb27523d
LCCN
n79006404
LNB
000040596
MusicBrainz
08310658-51eb-3801-80de-5a0739207115
NARA
10035788
NDL
00563689
NKC
ge129152
NLA
35098056
SUDOC
026378329
VIAF
264091107
WorldCat Identities
(via VIAF):
264091107
Adus de la
Categorii
Articole de calitate
Franța
Națiunile G20
Republici
State membre ale Organizației Națiunilor Unite
Țări din Europa
Țările NATO
Țările Uniunii Europene
Eponime ale elementelor chimice
Categorii ascunse:
Pagini semiprotejate
Articole cu legături către elemente fără etichetă în limba română
Articole cu surse în limba franceză (fr)
Webarchive template wayback links
Pagini cu citări ce folosesc parametri necunoscuți
Erori CS1: date
Pagini cu legături externe nefuncționale
Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor
Articole cu surse în limba engleză (en)
Pagini cu citări cu format și fără URL
Pagini cu note pe 2 coloane
Articole Wikipedia cu identificatori BIBSYS
Articole Wikipedia cu identificatori BNF
Articole Wikipedia cu identificatori CINII
Articole Wikipedia cu identificatori GND
Articole Wikipedia cu identificatori HDS
Articole Wikipedia cu identificatori KULTURNAV
Articole Wikipedia cu identificatori LCCN
Articole Wikipedia cu identificatori LNB
Articole Wikipedia cu identificatori MusicBrainz area
Articole Wikipedia cu identificatori NARA
Articole Wikipedia cu identificatori NDL
Articole Wikipedia cu identificatori NKC
Articole Wikipedia cu identificatori NLA
Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC
Articole Wikipedia cu identificatori VIAF
Articole Wikipedia cu identificatori WorldCat-VIAF
Control de autoritate cu 15 elemente
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Pagini peste 100K
Pagini cu erori de citare
Franța
Adăugare subiect