Germania Nazistă - Wikipedia

Germania Nazistă - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Germania Nazistă
Germania
Marele Imperiu German
Großdeutsches Reich
1933
1945
Drapel
Stema Germaniei naziste
Deviză națională
"Ein Volk, ein Reich, ein Führer."
„Un popor, un imperiu, un conducător.”
Imn național
Das Lied der Deutschen
(«Cântecul germanilor»)
Horst-Wessel-Lied
(«Cântecul lui Horst Wessel»)
Germania în 1942, la apogeul său teritorial
Germania în 1942, la apogeul său teritorial
Capitală
Berlin
Limbă
germană
Religie
stat secular
Guvernare
Formă de guvernare
republică
Conducător
1933
1934
Paul von Hindenburg
Președinte
1934
1945
Adolf Hitler
(Conducător -
Führer
1945
Karl Dönitz
(Președinte)
Legislativ
Reichstag
[*]
Istorie
Fondare
1933
Abolirea
5 iulie
1945
Economie
Monedă
Goldmark
(până în 1914)
Papiermark
(după 1914)
Precedat de
Succedat de
Republica de la Weimar
Saar
Austria
Cehoslovacia
Luxemburg
Zonele aliate de ocupație din Germania
Zonele aliate de ocupație din Austria
Cehoslovacia
Polonia
Luxemburg
Iugoslavia
1. Între 1933 și 1943
Deutsches Reich
, după aceea
Großdeutsches Reich
2. Era folosită doar prima strofă.
Modifică
date
text
Germania Nazistă
Germania național-socialistă
Germania hitleristă
sau
Al Treilea Reich
Al Treilea Imperiu
Imperiul German 1933–1945
) este
statul
german
din anii
1933
1945
, aflat sub conducerea
totalitară
NSDAP
Partidul Muncitoresc German Național-Socialist
nazist
) și, a
dictatorului
nazist
Adolf Hitler
, supranumit
„der
Führer
(„Conducătorul”).
Denumirea „
Al Treilea Reich
”, în
germană
Drittes Reich
sinonimă
pentru Germania Nazistă, a fost folosită pentru prima oară în
1922
, preluată din titlul cărții scriitorului
Arthur Moeller van den Bruck
. Acest titlu a fost adoptat de
propaganda nazistă
, considerând
Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană
ca primul
Reich
Imperiul German
dintre anii
1871
1918
ca pe cel de-al doilea și, actualul lor regim ca pe cel de-al treilea. Numerotarea a fost făcută și pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană, odată cu abolirea
Republicii de la Weimar
care a existat în perioada
1919
1933
Cel de-al Treilea Reich
”, „
Reich-ul milenar
” sau, „
Reich-ul de o mie de ani
”, era un titlu menit să propage ideea că ideologia și puterea nazistă sunt invincibile, vor dura chiar și 1000 de ani, aidoma
Sfântului Imperiu Roman
(i.e.
Imperiul romano-german
). Partidul nazist (NSDAP) a combinat simbolurile tradiționale germane cu simbolurile naziste pentru a sugera că toate erau identice, pentru a face legătura dintre trecutul glorios și viitorul, care se sugera că urma să fie, de asemeni, glorios. În momentele sale de vârf, cel de-Al Treilea Reich controla cea mai mare parte a
Europei
dar, din cauza înfrângerilor suferite în
1944
, pe
Frontul de Răsărit
, din partea
Uniunii Sovietice
României
și altor aliați care s-au detașat de regimul nazist și, pe
Frontul de Vest
, din partea
aliaților
anglo
-americani
, în
Al Doilea Război Mondial
, „
Reich-ul milenar
” s-a prăbușit după 12 ani, acesta existând între
1933
și
1945
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziștii au atacat și cotropit statele
Europei continentale
, cu excepția celor fasciste:
Italia
România
Ungaria
Spania
și
Portugalia
, colaboratoare, ca
Finlanda
Norvegia
Danemarca
Olanda
Turcia
Bulgaria
și neutre, ca
Andorra
Vaticanul
Suedia
Elveția
și zonele din preajma
Munților Urali
. Acțiunile belicoase au avut menirea creării
Germaniei Mari
, cu capitala la
Berlin
, redenumită
Welthauptstadt Germania
(„Germania, capitala lumii”). Noua Germanie urma să cuprindă între granițele ei pe toți „arienii”, apartenenții la
Herrenrasse
(cetățenii de origine germană "pură"). Această politică s-a soldat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni de diverse etnii și categorii social-politice:
evrei
romi
, opozanți politici (
liberali
comuniști
ș.a.),
masoni
, marginalizați ai societății (
persoane cu dizabilități
homosexuali
). În plus, zeci de milioane de combatanți și civili din zonele de lupte au avut de suferit datorită războiului declanșat și purtat de naziști.
Germania Nazistă nu a avut o
religie
oficială, ci doar o aserțiune vagă că există un fel de
Dumnezeu
Etimologie
modificare
modificare sursă
Termenii uzuali în limba engleză pentru statul german din perioada nazistă sunt „Germania nazistă” și „Al Treilea Reich”, pe care Hitler și naziștii îl numeau, de asemenea, „Reich-ul de o mie de ani” (
Thousand-Year Reich
Tausendjähriges Reich
).
Acesta din urmă, o traducere a termenului de propagandă nazist
Drittes Reich
, a fost folosit pentru prima dată în
Das Dritte Reich
, o carte din 1923 scrisă de
Arthur Moeller van den Bruck
Cartea considera
Sfântul Imperiu Roman
ca fiind primul
Reich
, iar
Imperiul German
ca fiind al doilea.
Context
modificare
modificare sursă
Reculuri severe ale economiei germane au început după încheierea
Primului Război Mondial
, parțial din cauza plăților de
despăgubiri
impuse prin
Tratatul de la Versailles
din 1919. Guvernul a tipărit bani pentru a face aceste plăți și pentru a rambursa datoria de război a țării, însă hiperinflația rezultată a dus la creșteri explozive ale prețurilor, haos economic și revolte pentru hrană.
Când guvernul a intrat în incapacitate de plată a despăgubirilor în ianuarie 1923, trupele franceze au
ocupat zonele industriale germane
de-a lungul
Ruhrului
, iar apoi a urmat o amplă neliniște civilă.
Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani
, cunoscut în mod obișnuit drept Partidul Nazist, a fost fondat în 1920.
Platforma partidului nazist
includea distrugerea Republicii de la Weimar, respingerea Tratatului de la Versailles,
antisemitism
radical și anti-
bolșevism
Ei promiteau un guvern central puternic, extinderea
Lebensraum
(„spațiul vital”) pentru popoarele germanice, formarea unei comunități naționale bazate pe rasă și „purificare rasială” prin reprimarea activă a
evreilor
, care urmau să fie privați de cetățenia și drepturile lor civile.
Naziștii propuneau o reînnoire națională și culturală bazată pe
mișcarea
Völkisch
10
Partidul, în special organizația sa paramilitară
Sturmabteilung
(SA; Detașamentul de Asalt), sau „Cămășile Brune”, a folosit violența fizică pentru a-și promova poziția politică, perturbând întrunirile organizațiilor rivale și atacând membrii acestora, precum și persoane evreiești pe străzi.
11
Astfel de grupări armate de extremă dreapta erau comune în
Bavaria
și erau tolerate de guvernul regional de extremă dreapta, favorabil, al lui
Gustav Ritter von Kahr
12
Când bursa din Statele Unite
s-a prăbușit
în 1929, efectul asupra Germaniei a fost devastator.
13
Milioane de oameni au rămas fără loc de muncă și mai multe bănci importante au colapsat. Hitler și naziștii s-au pregătit să profite de această criză pentru a câștiga sprijin pentru partidul lor. Ei au promis să întărească economia și să creeze locuri de muncă.
14
Mulți alegători au decis că Partidul Nazist era capabil să restabilească ordinea, să reducă tulburările civile și să îmbunătățească reputația internațională a Germaniei. După
alegerile federale din 1932
, partidul a devenit cel mai mare din
Reichstag
, deținând 230 de locuri, cu 37,4% din votul popular.
15
Istorie
modificare
modificare sursă
Istoria Germaniei
Acest articol este parte a unei
serii
Antichitatea
Triburile germanice
Perioada migrațiilor
Imperiu Francilor
Evul Mediu
Sfântul Imperiu Roman
Colonizarea răsăritului
Apariția națiunii germane
Confederația Rinului
Confederația Germană
Confederația Germană de Nord
Imperiul German
Imperiul German
Primul Război Mondial
Republica de la Weimar
Republica de la Weimar
Germania nazistă
Germania nazistă
Al Doilea Război Mondial
Germania postbelică
Germania între 1945-1990
Ocupația și împărțirea
Expulzarea germanilor
Republica Democrată Germană
Germania de Vest
Reunificarea Germaniei
Germania modernă
Germania
Portal Germania
Articol principal:
Istoria Germaniei
Preluarea puterii de către naziști
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler
Deși naziștii au obținut cea mai mare pondere a votului popular în cele două alegeri generale pentru
Reichstag
din
1932
, ei nu au avut o majoritate. Hitler a refuzat să participe la un guvern de coaliție dacă nu era el liderul acestuia.
16
Sub presiunea politicienilor, a industriașilor și a mediului de afaceri, președintele
Paul von Hindenburg
l-a numit pe Hitler
cancelar al Germaniei
la 30 ianuarie
1933
. Acest eveniment este cunoscut sub numele de
Machtergreifung
(„preluarea puterii”).
17
În noaptea de 27 februarie 1933, clădirea
Reichstagului a fost incendiată
. Un comunist olandez pe nume
Marinus van der Lubbe
a fost găsit vinovat de provocarea incendiului. Hitler a proclamat că actul de incendiere a marcat începutul unei insurecții comuniste.
Decretul Incendiului Reichstagului
(Reichstag Fire Decree), impus la 28 februarie 1933, a anulat majoritatea
libertăților civile
, inclusiv
drepturile de întrunire
și
libertatea presei
. Decretul a permis, de asemenea, poliției să rețină persoane pe termen nelimitat, fără acuzații. Legislația a fost însoțită de o campanie de propagandă care a condus la sprijin public pentru această măsură. Suprimarea violentă a comuniștilor de către SA a fost întreprinsă la nivel național, iar 4.000 de membri ai
Partidului Comunist din Germania
au fost arestați.
18
La 23 martie 1933,
Legea de
împuternicire
(Enabling Act), un
amendament
la
Constituția de la Weimar
, a fost adoptată în Reichstag cu un vot de 444 la 94.
19
Acest amendament i-a permis lui Hitler și cabinetului său să adopte legi, chiar legi care încălcau constituția, fără consimțământul președintelui sau al Reichstagului.
20
Deoarece proiectul necesita o majoritate de două treimi pentru a fi adoptat, naziștii au folosit tactici de intimidare, precum și prevederile Decretului Incendiului Reichstagului, pentru a împiedica participarea mai multor deputați
social-democrați
, iar comuniștii fuseseră deja interziși.
21
22
Legea de abilitare avea să servească ulterior drept fundamentul legal al dictaturii instaurate de naziști.
23
La 10 mai, guvernul a confiscat bunurile social-democraților, iar aceștia au fost interziși la 22 iunie.
24
La 21 iunie, SA a percheziționat birourile Partidului Național-Popular German (German National People’s Party), foștii lor parteneri de coaliție, care s-a autodizolvat la 29 iunie. Celelalte partide politice majore au urmat același curs. La 14 iulie 1933, Germania a devenit un
stat cu partid unic
prin adoptarea
Legii împotriva formării partidelor
, care decreta Partidul Nazist drept singurul partid legal din Germania. Înființarea de noi partide a fost, de asemenea, declarată ilegală, iar toate partidele politice rămase, care nu fuseseră deja dizolvate, au fost interzise.
25
Alegerile ulterioare din noiembrie 1933
1936
și
1938
au fost controlate de naziști, fiind aleși doar membri ai partidului și un număr mic de independenți.
26
Adolf Hitler
a devenit șeful statului german în 1934, cu titlul de
Führer und Reichskanzler
(Conducător și Cancelar al Reichului).
Toate organizațiile civile au avut conducerea înlocuită cu simpatizanți naziști sau membri ai partidului și fie au fost integrate în Partidul Nazist, fie au fost dizolvate.
27
Guvernul nazist a declarat „
Ziua Națională a Muncii
” pentru 1 Mai 1933 și a invitat numeroși delegați sindicali la Berlin pentru festivități. A doua zi, membri ai SA au distrus sediile sindicatelor din întreaga țară; toate sindicatele au fost obligate să se dizolve, iar liderii lor au fost arestați.
28
Legea pentru restaurarea funcției publice profesionale
, adoptată în aprilie, i-a îndepărtat din funcții pe toți profesorii, judecătorii, magistrații și funcționarii publici care erau evrei sau a căror loialitate față de partid era considerată suspectă.
29
Aceasta a însemnat că singurele instituții nepolitice care nu se aflau sub controlul naziștilor au fost bisericile.
30
Regimul nazist a abolit simbolurile Republicii de la Weimar, inclusiv
drapelul tricolor negru, roșu și auriu
, și a adoptat o simbolistică reinterpretată. Vechiul tricolor imperial negru, alb și roșu a fost restaurat ca unul dintre cele două drapele oficiale ale Germaniei; al doilea era
drapelul cu svastică
al Partidului Nazist, care a devenit singurul drapel național în septembrie 1935. Imnul partidului, „
Horst-Wessel-Lied
” („Cântecul lui Horst Wessel”), a devenit un al doilea imn național.
31
Germania se afla încă într-o situație economică gravă, cu șase milioane de șomeri și un deficit al balanței comerciale descurajant.
32
Prin utilizarea
cheltuielilor deficitare
, au fost inițiate proiecte de lucrări publice începând din 1934, creând 1,7 milioane de noi locuri de muncă până la sfârșitul acelui an.
32
Salariile medii au început să crească.
33
Consolidarea puterii
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Gleichschaltung
Vezi și:
Rezistența germană
Conducerea SA a continuat să exercite presiuni pentru obținerea unei puteri politice și militare mai mari. Ca răspuns, Hitler a folosit
Schutzstaffel
(SS) și
Gestapo
poliția secretă
) pentru a epura întreaga conducere a SA.
34
Hitler l-a vizat pe
Stabschef
-ul SA (șeful de stat major)
Ernst Röhm
și pe alți lideri ai SA care, alături de o serie de adversari politici ai lui Hitler (precum
Gregor Strasser
și fostul cancelar
Kurt von Schleicher
), au fost arestați și împușcați.
35
Până la 200 de persoane au fost ucise între 30 iunie și 2 iulie 1934, într-un eveniment care a devenit cunoscut sub numele de
Noaptea cuțitelor lungi
36
Joseph Goebbels
, ministru al Reichului pentru „Iluminarea Publică” și Propagandă
La 2 august 1934, Hindenburg a murit. Cu o zi înainte, cabinetul adoptase „
Legea privind șeful statului Reichului german
”, care stipula că, odată cu moartea lui Hindenburg, funcția de președinte al Reichului urma să fie desființată, iar atribuțiile acesteia să fie comasate cu cele ale cancelarului Reichului.
37
Astfel, Hitler a devenit șef al statului și al guvernului și a fost numit oficial
Führer und Reichskanzler
(„Conducător și Cancelar”), deși ulterior titlul de
Reichskanzler
a fost abandonat.
38
Germania devenea astfel un stat totalitar, cu Hitler în frunte.
39
Ca șef al statului, Hitler a devenit comandant suprem al forțelor armate. Noua lege a introdus un jurământ de loialitate modificat pentru militari, care își afirmau fidelitatea
personal față de Hitler
, nu față de funcția de comandant suprem sau față de stat.
40
La 19 august, comasarea președinției cu cancelaria a fost aprobată prin
plebiscit
de 90% dintre alegători.
41
Cei mai mulți germani au fost ușurați că conflictele și luptele de stradă ale epocii Weimar luaseră sfârșit. Ei au fost bombardați cu propagandă orchestrată de
ministrul pentru Iluminarea Publică și Propagandă
Joseph Goebbels
, care promitea pace și prosperitate pentru toți într-o țară unită, lipsită de marxism și fără constrângerile
Tratatului de la Versailles
42
Partidul Nazist a obținut și a legitimat puterea mai întâi prin activitățile sale revoluționare, apoi prin manipularea mecanismelor legale, folosirea puterilor polițienești și preluarea controlului asupra instituțiilor statului și ale landurilor.
43
44
Primul mare
lagăr de concentrare nazist
, destinat inițial prizonierilor politici, a fost deschis la
Dachau
în 1933.
45
Până la sfârșitul războiului au fost create sute de lagăre de diferite dimensiuni și funcții.
46
Începând din aprilie 1933, au fost instituite numeroase măsuri care defineau statutul evreilor și drepturile acestora.
47
Aceste măsuri au culminat cu adoptarea
Legilor de la Nürnberg
din
1935
, care le-au retras drepturile fundamentale.
48
Naziștii au confiscat averile evreilor, le-au interzis căsătoriile mixte și le-au refuzat accesul la numeroase profesii (precum dreptul, medicina sau educația). În cele din urmă, regimul nazist a declarat evreii indezirabili ca membri ai societății și cetățeni ai Germaniei.
49
Consolidarea militară
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Relațiile internaționale (1919–1939)
Remilitarizarea Renaniei
și
Implicarea Germaniei în Războiul Civil Spaniol
Acest articol este parte a
seriei
Nazism
Organizații
naziste
Partidul Național Socialist
Gestapo
Sturmabteilung (SA)
Schutzstaffel (SS)
Hitlerjugend (HJ)
Waffen-SS
Lebensborn
Deutsches Jungvolk (DJ)
Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps
Nationalsozialistisches Fliegerkorps
Istorie
Axa timpului - nazismul timpuriu
Ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler
Puciul de la berărie
Marșul de la Nürnberg
Pactul AntiComintern
Al Treilea Reich
Al Doilea Război Mondial
Pactul Tripartit
Holocaust
Noaptea cuțitelor lungi
Nur für Deutsche
Neonazism
Ideologia
Svastica
Puritate rasială
Rasa ariană
Rasa superioară
Fascism
Totalitarism
Houston Stewart Chamberlain
Neofascism
Gleichschaltung
Arthur de Gobineau
Mein Kampf
Convingerile politice ale lui Adolf Hitler
Der Mythus des zwanzigsten Jahrhunderts
Strasserism
Militarism
Programul Național Socialist
Noul Ordin
Propaganda
Simbolism
Femeile în al Treilea Reich
Concepte naziste
Glosar al celui de-al Treilea Reich
Politica rasială a Germaniei naziste
Führerprinzip
Lebensraum
Volk
Armata
Wehrmacht
Heer
Kriegsmarine
Luftwaffe
Oameni
Adolf Hitler
Joseph Goebbels
Heinrich Himmler
Hermann Göring
Gregor Strasser
George Lincoln Rockwell
Partide și mișcări
Canadian National Socialist Unity Party
German-American Bund
Nasjonal Samling
Nationaal-Socialistische Beweging
National Socialist Bloc
National Socialist League
Liste
Listă a liderilor și oficialilor Partidului Nazist
Listă de fasciști
Listă de cărți ale lui Adolf Hitler
Listă de discursuri ale lui Adolf Hitler
Subiecte conexe
Nazism și religie
Nazism și rasă
Misticism nazist
Salutul lui Hitler
Neopăgânismul german
Arhitectură nazistă
Artă degenerată
Mișcarea Völkisch
Antisemitism
Führer
Distincții și decorații ale Germaniei naziste
Încă din februarie 1933, Hitler a anunțat că reînarmarea trebuie să înceapă, deși inițial în mod clandestin, deoarece aceasta încălca Tratatul de la Versailles. La 17 mai 1933, Hitler a ținut un discurs în fața Reichstagului în care și-a exprimat dorința pentru
pace mondială
și a acceptat o ofertă a președintelui american
Franklin D. Roosevelt
privind dezarmarea militară, cu condiția ca și celelalte națiuni ale Europei să facă același lucru.
50
Când celelalte puteri europene nu au acceptat această ofertă, Hitler a retras Germania din
Conferința Mondială pentru Dezarmare
și din
Liga Națiunilor
în octombrie, susținând că clauzele de dezarmare erau nedrepte dacă se aplicau doar Germaniei.
51
Într-un
referendum
organizat în noiembrie, 95% dintre alegători au susținut retragerea Germaniei.
52
În 1934, Hitler le-a spus liderilor săi militari că reînarmarea trebuia să fie finalizată până în 1942, deoarece până atunci poporul german ar fi avut nevoie de mai mult spațiu vital și mai multe resurse, astfel încât Germania ar fi trebuit să înceapă un război de cucerire pentru a obține mai mult teritoriu.
53
Saarlandul
, care fusese plasat sub supravegherea Ligii Națiunilor timp de 15 ani la sfârșitul Primului Război Mondial, a votat în ianuarie 1935 să devină parte a Germaniei.
54
În martie 1935, Hitler a anunțat crearea unei forțe aeriene și că
Reichswehr
-ul va fi mărit la 550.000 de oameni.
55
Marea Britanie a fost de acord ca Germania să construiască o flotă navală prin semnarea
Acordului Naval Anglo-German
la 18 iunie 1935.
56
Când
invazia italiană a Etiopiei
a dus doar la proteste moderate din partea guvernelor britanic și francez, la 7 martie 1936 Hitler a folosit
Tratatul de asistență mutuală franco-sovietic
ca pretext pentru a ordona armatei să trimită 3.000 de soldați în zona demilitarizată a
Renaniei
, încălcând Tratatul de la Versailles.
57
Deoarece teritoriul făcea parte din Germania, guvernele britanic și francez nu au considerat că aplicarea tratatului merita riscul unui război.
58
În alegerile cu partid unic desfășurate la 29 martie, naziștii au primit 98,9% din voturi.
58
În 1936, Hitler a semnat
Pactul AntiComintern
cu
Imperiul Japoniei
și un acord de neagresiune cu dictatorul
Italiei fasciste
Benito Mussolini,
care a început curând să se refere la o „Axă Roma–Berlin”.
59
Hitler a trimis echipamente militare și ajutor forțelor naționaliste ale generalului
Francisco Franco
în
Războiul Civil Spaniol
, care a început în iulie 1936.
Legiunea Condor
germană a inclus o gamă variată de aeronave și echipajele acestora, precum și un contingent de tancuri. Avioanele Legiunii
au distrus orașul Guernica
în 1937.
60
Naționaliștii au fost victorioși în 1939 și au devenit un aliat informal al Germaniei naziste.
61
Austria și Cehoslovacia
modificare
modificare sursă
Articole principale:
Anschluss
și
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Vezi și:
Protectoratul Boemiei și Moraviei
Hitler proclamă
Anschluss
-ul în
Heldenplatz
Viena
15 martie
1938
În februarie 1938, Hitler a subliniat în fața
cancelarului austriac
Kurt Schuschnigg
necesitatea ca Germania să-și asigure frontierele. Schuschnigg a programat un
plebiscit
privind independența Austriei pentru 13 martie, dar Hitler i-a trimis un ultimatum lui Schuschnigg pe 11 martie, cerându-i să predea toată puterea
Partidului Nazist Austriac
sau să se confrunte cu o invazie. Trupele germane au intrat în Austria a doua zi, fiind întâmpinate cu entuziasm de populație.
62
Republica Cehoslovacă
găzduia o minoritate germană semnificativă, care trăia în principal în
Sudetenland
. Sub presiunea grupurilor separatiste din cadrul
Partidului Germanilor Sudeți
, guvernul cehoslovac a oferit concesii economice regiunii.
63
Hitler a decis nu doar să încorporeze Sudetenlandul în Reich, ci să distrugă în întregime statul Cehoslovacia.
64
Naziștii au desfășurat o campanie de propagandă pentru a încerca să genereze sprijin pentru o invazie.
65
Liderii militari germani de rang înalt s-au opus planului, întrucât Germania nu era încă pregătită pentru război.
66
Germani etnici folosesc
salutul nazist
pentru a întâmpina soldații germani la intrarea acestora în
Žatec
1938
Criza a dus la pregătiri de război din partea
Regatului Unit
Cehoslovaciei
și
Franței
(aliata Cehoslovaciei). În încercarea de a evita războiul,
prim-ministrul britanic
Neville Chamberlain
a organizat o serie de întâlniri, al căror rezultat a fost
Acordul de la München
, semnat la
29 septembrie
1938
. Guvernul cehoslovac a fost forțat să accepte anexarea Sudetenlandului de către Germania. Chamberlain a fost întâmpinat cu aplauze la sosirea sa la
Londra
, declarând că acordul a adus „
pace pentru vremea noastră
”.
67
68
Rezervele valutare ale Austriei și Cehoslovaciei au fost confiscate de naziști, la fel ca stocurile de materii prime precum
metalele
și bunurile finite precum
armamentul
și
aeronavele
, care au fost trimise în Germania. Conglomeratul industrial
Reichswerke Hermann Göring
a preluat controlul asupra facilităților de producție a
oțelului
și
cărbunelui
din ambele țări.
69
Polonia
modificare
modificare sursă
În ianuarie 1934, Germania a semnat un
pact de neagresiune
cu
Polonia
70
În martie 1939, Hitler a cerut returnarea
Orașului Liber Danzig
și a
Coridorului Polonez
, o fâșie de teritoriu care separa
Prusia Orientală
de restul Germaniei. Britanicii au anunțat că vor veni în ajutorul Poloniei dacă aceasta ar fi atacată. Hitler, crezând că britanicii nu vor interveni, a ordonat pregătirea unui plan de invazie pentru septembrie 1939.
71
La 23 mai, Hitler le-a descris generalilor săi planul general, care nu viza doar ocuparea Coridorului Polonez, ci și extinderea considerabilă a teritoriului german spre est, în detrimentul Poloniei. El se aștepta ca de această dată să fie întâmpinat cu forța.
72
Germanii și-au reafirmat alianța cu
Italia
și au semnat pacte de neagresiune cu
Danemarca
Estonia
și
Letonia
, în timp ce legăturile comerciale au fost formalizate cu
România
Norvegia
și
Suedia
73
Ministrul de externe
Joachim von Ribbentrop
a aranjat, în urma negocierilor cu
Uniunea Sovietică
, un pact de neagresiune,
Pactul Molotov–Ribbentrop
, semnat în august
1939
74
Tratatul conținea și protocoale secrete care împărțeau Polonia și
statele baltice
în
sfere de influență
germană și sovietică.
75
Relațiile Româno-Poloneze
modificare
modificare sursă
După
invazia Poloniei în 1939
, România a primit refugiați polonezi și a facilitat trecerea oficialilor și armamentului către Franța,
76
77
menținând
neutralitatea
78
Presiunile externe din 1939–1940 au influențat ulterior orientarea sa de politică externă spre Germania consolidând relațiile economice prin acorduri comerciale, în principal pentru
petrol
și materii prime.
79
Al Doilea Război Mondial
modificare
modificare sursă
Cuceririle naziste în Europa pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1939, acțiunile germane au dus la izbucnirea celui de-
Al Doilea Război Mondial
în Europa.
Polonia
Franța
Danemarca
Norvegia
Belgia
și
Olanda
au fost invadate. La început,
Anglia
nu s-a străduit să-i ajute pe aliații europeni, iar Germania, ca recompensă, a supus Marea Britanie unui intens bombardament aerian (
bătăliei Angliei
). După invadarea
Greciei
și a nordului
Africii
, Germania a atacat
Uniunea Sovietică
, în 1941, și a declarat război și
SUA
, după atacul
japonez
asupra bazei navale de la
Pearl Harbor
, din
statul american
Hawaii
, din același an.

Persecutarea minorităților a continuat atât în Germania, cât și în teritoriile ocupate sau dependente, (precum
România
). Din 1941
evreilor
li s-a impus purtarea în public a unui ecuson cu
steaua lui David
pe fond galben cusut pe haine. Evreii au fost mutați, în majoritate, în
ghetouri
, unde au fost izolați de restul populației. În ianuarie
1942
, la
Conferința de la Wannsee
, sub conducerea lui
Reinhard Heydrich
, a fost schițată așa-zisa „
Soluția finală
a problemei evreiești” (
Endlösung der Judenfrage
) din Europa. Din acest moment până la terminarea războiului, aproximativ șase milioane de evrei, dar și alții (
romi
homosexuali
slavi
, prizonieri politici,
masoni
) au fost exterminați în mod sistematic și, peste zece milioane de oameni au fost reduși cu forța la starea de sclavi. Deoarece majoritatea victimelor unui popor au fost evrei, acest
genocid
a fost denumit
Holocaust
, din cuvântul ebraic
Șoa
. Germanii foloseau termenul
eufemistic
Endlösung
- „soluție finală”, (în România, echvalentul folosit de regimul lui
Ion Antonescu
a fost „
Curățirea terenului
”). Mii de oameni erau transportați zilnic în
lagărele de exterminare
(supranumite și „fabricile morții”) sau în
lagărele de concentrare
Konzentrationslager
, abreviat oficial
KL
și postbelic
KZ
). Lagărele de concentrare (unele dintre ele foste centre de detenție transformate mai apoi, în uzine pentru uciderea în masă) aveau instalații pentru exploatarea muncii de sclavi a întemnițaților și pentru asasinarea condamnaților și distrugerea rămășițelor lor. Intenția a fost, mai întâi, internarea în lagărele de concentrare, de unde internații urmau să fie mutați și uciși în lagărele de exterminare din Răsărit.
Prizonieri morți în lagărul
Mittelbau-Dora
(Nordhausen)
În paralel cu Holocaustul, naziștii au dus o politică dură de cucerire, colonizare și exploatare a teritoriilor capturate de la
Uniunea Sovietică
și de la
Polonia
și a populației lor
slave
, ca parte a
Generalplan Ost
(Planul General pentru Est). Conform estimărilor, 20 de milioane de civili sovietici, 3 milioane de polonezi (ne-evrei) și 7 milioane de soldați ai
Armatei Roșii
au fost uciși în acest război numit de ruși
Marele război pentru apărarea Patriei
. Planul nazist era să extindă
Lebensraum
(„spațiul vital”) german spre est, sub pretextul oficial al apărării civilizației occidentale împotriva
bolșevismului
Drapelul pe timp de război nazist.
Începând cu februarie
1943
, după victoria de la
Stalingrad
, sovieticii au început o puternică contraofensivă împotriva armatelor germane, obținând, în luna iulie, o altă izbândă răsunătoare în bătălia de tancuri de la
Kursk
Oriol
. Până în februarie
1944
, armatele naziste au fost forțate să se retragă spre vest, până la fosta graniță a Poloniei, dând speranțe că războiul se va termina curând. Aliații au deschis, în cele din urmă, un al doilea front în
Normandia
, în iunie 1944, dar sovieticii reușiseră deja să întoarcă soarta războiului împotriva naziștilor, în principal, datorită eforturilor lor umane, cu numai aproximativ 5 - 15
% din materialele de aprovizionare venite din vest. Trupele sovietice care avansau spre vest au făcut joncțiunea cu cele ale aliaților lor occidentali pe fluviul
Elba
la
26 aprilie
1945
, în dreptul localității
Torgau
La
30 aprilie
1945
, după ce sovieticii pătrunseseră până în centrul capitalei
Berlin
, Hitler s-a sinucis. În perioada
8 mai
1945
, Germania a capitulat și armata germană s-au predat necondiționat. Acesta a fost
sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa
și, odată cu crearea
Comisiei Aliate de Control
, la
5 iunie
1945
, cele patru Puteri Aliate „și-au asumat suprema autoritate în ceea ce privește Germania” (
Declarația cu privire la înfrângerea Germaniei
, Departamentul de Stat al SUA, Seria „Tratate și alte acte internaționale” nr. 1520).
Politica externă
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Istoria diplomatică a celui de-al Doilea Război Mondial a Germaniei
Politica externă a Germaniei în timpul războiului a presupus crearea unor guverne aliate controlate direct sau indirect de la Berlin. Se intenționa obținerea de soldați din rândul aliaților precum Italia
80
și
Ungaria
81
și de muncitori și provizii alimentare de la aliați precum
Regimul francez de la Vichy
82
Ungaria a fost a patra națiune care s-a alăturat Axei, semnând
Pactul Tripartit
la 27 septembrie 1940.
81
Bulgaria
a semnat pactul la 17 noiembrie. Eforturile Germaniei de a-și asigura petrolul au inclus negocierea unui aprovizionări din partea noului său aliat, România, care a semnat pactul la 23 noiembrie, alături de
Republica Slovacă
79
83
84
Până la sfârșitul anului 1942, pe
Frontul de Est
se aflau 24 de
divizii
din România,
85
10 din Italia și 10 din Ungaria.
86
Germania a preluat controlul deplin în Franța în 1942, în Italia în 1943 și în Ungaria în 1944.
87
Deși Japonia era un aliat puternic, relația era distantă, cu puțină coordonare sau cooperare. De exemplu, Germania a refuzat să împărtășească formula sa pentru obținerea petrolului sintetic din cărbune până târziu în război.
88
Izbucnirea războiului
modificare
modificare sursă
Harta expansiunii Germaniei naziste în perioada 1933-1943
Germania a invadat Polonia
și a capturat Orașul Liber Danzig la 1 septembrie 1939, declanșând Al Doilea Război Mondial în Europa.
89
Respectându-și obligațiile din tratate, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei două zile mai târziu.
90
Polonia a căzut rapid, întrucât Uniunea Sovietică a atacat din est la 17 septembrie.
91
Reinhard Heydrich
, șeful
Sicherheitspolizei
(SiPo; Poliția de Securitate) și al
Sicherheitsdienst
(SD; Serviciul de Securitate), a ordonat la 21 septembrie ca evreii polonezi să fie adunați și concentrați în orașe cu legături feroviare bune. Inițial, intenția a fost deportarea lor mai departe spre est sau, eventual, în
Madagascar
92
Folosind
liste pregătite din timp
, aproximativ 65.000 de intelectuali polonezi, nobili, membri ai clerului și profesori au fost uciși până la sfârșitul anului 1939, într-o încercare de a distruge identitatea Poloniei ca națiune.
93
94
Forțele sovietice au avansat în Finlanda în timpul
Războiului de Iarnă
, iar forțele germane au desfășurat acțiuni pe mare. Însă puține alte activități au avut loc până în luna mai, astfel că perioada a devenit cunoscută sub numele de
„Războiul ciudat”
(„Phoney War”).
95
De la începutul războiului, o
blocadă britanică
asupra transporturilor către Germania i-a afectat economia. Germania era în mod special dependentă de aprovizionarea externă cu petrol, cărbune și cereale.
96
Din cauza embargourilor comerciale și a blocadei, importurile în Germania au scăzut cu 80%.
96
Pentru a proteja transporturile de minereu de fier suedez către Germania, Hitler a ordonat
invadarea Danemarcei și Norvegiei
, care a început la 9 aprilie.
Danemarca a căzut după mai puțin de o zi
, în timp ce
cea mai mare parte a Norvegiei a fost ocupată până la sfârșitul lunii
97
Până la începutul lunii iunie,
Germania ocupa întreaga Norvegie
97
98
Cucerirea Europei
modificare
modificare sursă
Împotriva sfaturilor multora dintre ofițerii săi militari de rang înalt, în mai 1940 Hitler a ordonat un
atac asupra Franței
și
Țărilor de Jos
99
:70–71, 79.
100
:715–719
Forțele germane au cucerit rapid
Luxemburgul
și
Țările de Jos
și au manevrat Aliații în
Belgia
, forțând
evacuarea
multor trupe britanice și franceze la
Dunkerque
100
:731–738
Franța a căzut la rândul ei,
capitulând în fața Germaniei la 22 iunie
100
:696–730
Victoria din Franța a dus la o creștere a popularității lui Hitler și la o intensificare a entuziasmului războinic în Germania.
101
:562
Soldați germani mărșăluind lângă
Arcul de Triumf din Paris
, 14 iunie 1940
Încălcând prevederile
Convenției de la Haga
, firmele industriale din Țările de Jos, Franța și Belgia au fost obligate să producă material de război pentru Germania.
102
:265
Naziștii au confiscat din Franța mii de locomotive și vagoane, stocuri de arme și materii prime precum
cupru
staniu
petrol
și
nichel
103
:333–334
Franței, Belgiei și Norvegiei li s-au impus plăți pentru costurile ocupației.
102
:271
Barierele comerciale au dus la acumulări de bunuri,
piețe negre
și incertitudine privind viitorul.
102
:272, 279
Aprovizionarea cu alimente era precară; producția a scăzut în cea mai mare parte a Europei. Foametea a afectat multe țări ocupate.
102
:262
Propunerile de pace ale lui Hitler către noul prim-ministru britanic,
Winston Churchill
, au fost respinse în iulie 1940. Marele amiral
Erich Raeder
îl sfătuise pe Hitler în iunie că superioritatea aeriană era o condiție prealabilă pentru o
invazie reușită a Marii Britanii
, astfel că Hitler a ordonat o serie de atacuri aeriene asupra bazelor
Forțelor Aeriene Regale
(RAF) și stațiilor radar, precum și
raiduri aeriene nocturne
asupra orașelor britanice, inclusiv
Londra
Plymouth
și
Coventry
. Luftwaffe nu a reușit să învingă RAF în ceea ce a devenit cunoscut drept
Bătălia Angliei
, iar până la sfârșitul lui octombrie Hitler a realizat că superioritatea aeriană nu va fi obținută. El a amânat definitiv invazia, un plan pe care comandanții armatei germane nu îl luaseră niciodată pe deplin în serios.
100
:753, 774–782
104
:301–303, 309–310
Mai mulți istorici, inclusiv
Andrew Gordon
, consideră că principalul motiv al eșecului planului de invazie a fost superioritatea Marinei Regale, nu acțiunile RAF.
105
În februarie 1941,
Afrika Korps
a sosit în
Libia
pentru a-i sprijini pe italieni în
campania din Africa de Nord
103
:149
La 6 aprilie, Germania a lansat o
invazie asupra Iugoslaviei
și
Greciei
103
:153
100
:815–816
Întreaga
Iugoslavie
și părți ale
Greciei
au fost ulterior împărțite între Germania, Ungaria, Italia și Bulgaria.
106
:52–53
107
:616
Invazia Uniunii Sovietice
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Operațiunea Barbarossa
La 22 iunie 1941, încălcând Pactul Molotov–Ribbentrop, aproximativ 3,8 milioane de trupe ale Axei au atacat Uniunea Sovietică.
108
:73
Pe lângă scopul declarat al lui Hitler de a obține
Lebensraum
, această ofensivă de mare amploare, denumită Operațiunea Barbarossa, urmărea distrugerea Uniunii Sovietice și capturarea resurselor sale naturale pentru agresiuni ulterioare împotriva puterilor occidentale.
103
:160–161
Reacția în rândul germanilor a fost una de surpriză și neliniște, deoarece mulți erau preocupați de cât timp avea să mai dureze războiul sau suspectau că Germania nu putea câștiga un război purtat pe două fronturi.
109
Moarte și distrugere în timpul
Bătăliei de la Stalingrad
, octombrie 1942
Invazia a cucerit o suprafață uriașă, incluzând statele
baltice
Belarus
și vestul
Ucrainei
. După succesul
Bătăliei de la Smolensk
din septembrie 1941, Hitler a ordonat
Grupului de Armate Centru
să-și oprească înaintarea spre
Moscova
și să redirecționeze temporar grupurile Panzer pentru a ajuta la încercuirea
Leningradului
și
Kievului
110
:32–34, 36–38
Această pauză a oferit
Armatei Roșii
ocazia de a mobiliza rezerve proaspete. Ofensiva asupra Moscovei, reluată în octombrie 1941, s-a încheiat
dezastruos în decembrie
110
:45–46
La 7 decembrie 1941, Japonia a
atacat Pearl Harbor
, în
Hawaii
. Patru zile mai târziu, Germania a declarat război
Statelor Unite
100
:900–901
Hrana era insuficientă în teritoriile cucerite din Uniunea Sovietică și Polonia, deoarece armatele aflate în retragere incendiaseră recoltele în unele zone, iar o mare parte din rest era trimisă în Reich.
111
112
În Germania, rațiile au fost reduse în 1942. În rolul său de
plenipotențiar
al
Planului de Patru Ani
Hermann Göring
a cerut creșterea livrărilor de cereale din Franța și de pește din Norvegia. Recolta din 1942 a fost bună, iar aprovizionarea cu alimente a rămas adecvată în Europa de Vest.
113
Germania și Europa în ansamblu depindeau aproape total de importurile de petrol din străinătate.
102
:290
În încercarea de a rezolva deficitul, în iunie 1942 Germania a lansat
Fall Blau
(„Operațiunea Albastru”), o ofensivă împotriva câmpurilor petroliere din Caucaz.
114
Armata Roșie a lansat o contraofensivă la 19 noiembrie și a încercuit forțele Axei, care au fost prinse în
Stalingrad
la 23 noiembrie.
115
:282, 285
Göring l-a asigurat pe Hitler că
Armata a 6-a
putea fi aprovizionată pe cale aeriană, dar acest lucru s-a dovedit imposibil.
116
:413, 416–417
Refuzul lui Hitler de a permite retragerea a dus la moartea a 200.000 de soldați germani și români; dintre cei 91.000 de oameni care s-au predat în oraș la 31 ianuarie 1943, doar 6.000 de supraviețuitori s-au întors în Germania după război.
116
:419–420
Punctul de cotitură și prăbușirea
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Guvernul de la Flensburg
Actul capitulării Germaniei
și
Sinuciderile în masă din Germania nazistă din 1945
Pierderile au continuat să crească după Stalingrad, ceea ce a dus la o scădere bruscă a popularității Partidului Nazist și la deteriorarea moralului.
117
:208
Forțele sovietice au continuat să avanseze spre vest după ofensiva germană eșuată de la
bătălia de la Kursk
, în vara anului 1943. Până la sfârșitul lui 1943, germanii pierduseră majoritatea câștigurilor teritoriale din est.
100
În
Egipt
, Afrika Korps al feldmareșalului
Erwin Rommel
a fost învins de forțele britanice conduse de feldmareșalul
Bernard Montgomery
în octombrie 1942.
116
:467
Aliații au debarcat în Sicilia în iulie 1943 și ajunseseră în peninsula italiană până în septembrie.
116
:471
Între timp, flotele de bombardiere americane și britanice bazate în Marea Britanie au început
operațiuni împotriva Germaniei
. Multe misiuni au vizat în mod deliberat ținte civile pentru a distruge moralul german.
116
:438–441
Bombardarea fabricilor de avioane, precum și a
Centrului de Cercetare al Armatei de la Peenemünde
, unde se dezvoltau și produceau rachetele
V-1
și
V-2
, a fost considerată deosebit de importantă.
118
119
Producția de avioane germană nu a putut ține pasul cu pierderile, iar fără acoperire aeriană campania de bombardament aliată a devenit și mai devastatoare. Vizând rafinării de petrol și fabrici, aliații au paralizat efortul de război german până la sfârșitul lui 1944.
116
:461
La 6 iunie 1944, forțele americane, britanice și canadiene au deschis un front în Franța prin debarcările din Normandia (
Ziua Z
).
99
:576–578
La
20 iulie 1944
, Hitler a supraviețuit unei tentative de asasinat.
99
:604–605
El a ordonat represalii brutale, rezultând 7.000 de arestări și execuția a peste 4.900 de persoane.
100
:1072
Ofensiva eșuată din Ardeni
(16 decembrie 1944 – 25 ianuarie 1945) a fost ultima mare ofensivă germană pe frontul de vest, iar forțele sovietice au intrat în Germania la 27 ianuarie.
100
:1090–1097
Refuzul lui Hitler de a admite înfrângerea și insistența sa ca războiul să fie dus până la ultimul om au dus la moarte și distrugere inutile în ultimele luni ale conflictului.
83
:910–912
Prin ministrul său al justiției,
Otto Georg Thierack
, Hitler a ordonat ca oricine nu era pregătit să lupte să fie judecat de curte marțială, iar mii de oameni au fost executați.
117
:224–225
În multe zone, oamenii s-au predat Aliaților în ciuda îndemnurilor liderilor locali de a continua lupta. Hitler a ordonat distrugerea transporturilor, podurilor, industriilor și altor infrastructuri, un decret de „
pământ pârjolit
”, dar ministrul înarmării,
Albert Speer
, a împiedicat aplicarea completă a ordinului.
83
:910–912
Film al
Forțelor Aeriene ale Armatei SUA
despre urmările distrugerilor din centrul Berlinului, în iulie 1945.
În timpul
bătăliei de la Berlin
(16 aprilie – 2 mai 1945), Hitler și personalul său au trăit în buncărul subteran
Führerbunker
în timp ce
Armata Roșie
se apropia.
100
:1108
La 30 aprilie, când trupele sovietice se aflau la două blocuri de
Cancelaria Reichului
, Hitler și soția sa,
Eva Braun
, s-au sinucis.
83
:954–955
La 2 mai, generalul
Helmuth Weidling
a capitulat necondiționat Berlinul în fața generalului sovietic
Vasili Ciuikov
99
:386
Hitler a fost succedat de marele amiral
Karl Dönitz
ca președinte al Reichului și de Goebbels ca cancelar.
100
:1126
Goebbels și soția sa
Magda
s-au sinucis a doua zi după ce și-au ucis cei
șase copii
99
:381
Între 4 și 8 mai 1945, majoritatea forțelor armate germane rămase au capitulat necondiționat.
Actul de capitulare german
a fost semnat la 8 mai, marcând
sfârșitul regimului nazist și al celui de-al Doilea Război Mondial în Europa
99
:400–403
Sprijinul popular pentru Hitler aproape că dispăruse complet pe măsură ce războiul se apropia de final.
116
:714
Ratele sinuciderilor au crescut în Germania, în special în zonele unde înainta Armata Roșie. Printre soldați și membrii partidului, sinuciderea era adesea considerată o alternativă onorabilă și eroică la capitulare. Mărturiile directe și propaganda despre comportamentul neînduplecat al trupelor sovietice în avans au provocat panică în rândul civililor de pe frontul de est, în special al femeilor, care se temeau de viol.
117
:355–357
Peste o mie de persoane (dintr-o populație de aproximativ 16.000) s-au
sinucis la Demmin
în jurul datei de 1 mai 1945, când Armata a 65-a a
Frontului
II Belarus
a pătruns în oraș, jefuind, violând în masă, executând arbitrar civili și incendiind clădiri. Numere mari de sinucideri a avut loc și în alte locuri, inclusiv la
Neubrandenburg
(600 de morți),
Stolp
în
Pomerania
(1.000 de morți)
120
și la Berlin, unde cel puțin 7.057 de oameni s-au sinucis în 1945.
121
:165
Pierderile germane
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Victimele Germane în cel de-Al Doilea Război Mondial
Vezi și:
Lista morților și răniților din Al Doilea Război Mondial în funcție de țară
Refugiați germani la
Bedburg
, lângă
Kleve
, 19 februarie 1945
Estimările privind numărul total al morților de război germani variază între 5,5 și 6,9 milioane de persoane.
122
:272
Un studiu realizat de istoricul
Rüdiger Overmans
estimează numărul militarilor germani morți și dispăruți la 5,3 milioane, inclusiv 900.000 de bărbați recrutați din afara granițelor Germaniei din 1937.
123
:46
Richard Overy
a estimat în 2014 că aproximativ 353.000 de civili au fost uciși în raidurile aeriene aliate.
124
:306–307
Alte decese civile includ 300.000 de germani (inclusiv evrei) care au fost victime ale persecuției politice, rasiale și religioase naziste
125
:62
și 200.000 care au fost uciși în
programul nazist de eutanasie
126
Tribunalele politice numite
Sondergerichte
au condamnat la moarte aproximativ 12.000 de membri ai
rezistenței germane
, iar instanțele civile au condamnat alți 40.000 de germani.
127
:xiii
De asemenea, au avut loc
violuri în masă ale femeilor germane
128
:31–32, 409–412
Geografie
modificare
modificare sursă
Schimbări teritoriale
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Zone anexate de Germania nazistă
Vezi și:
Evoluția teritorială a Germaniei
și
Diviziunile administrative ale Germaniei naziste
Extinderea teritorială a Reichului german din 1933 până în 1941, așa cum era explicată soldaților Wehrmacht-ului, pe o hartă din epoca nazistă în limba germană.
Ca urmare a înfrângerii din Primul Război Mondial și a Tratatului de la Versailles, Germania a pierdut
Alsacia-Lorena
Schleswigul de Nord
și
Memel
Saarland
a devenit un
protectorat
al Franței, cu condiția ca locuitorii să decidă ulterior prin referendum cărei țări să i se alăture, iar Polonia a devenit stat independent și a primit acces la mare prin crearea
Coridorului Polonez
, care a separat Prusia de restul Germaniei, în timp ce
Danzig a devenit oraș liber
103
:62
Germania a recâștigat controlul asupra Saarlandului printr-un referendum organizat în 1935 și a anexat Austria prin Anschluss în 1938.
129
:623, 646–652
Acordul de la München din 1938 a oferit Germaniei controlul asupra Sudetenlandului, iar șase luni mai târziu aceasta a ocupat restul Cehoslovaciei.
129
:671–674
Sub amenințarea unei invazii
maritime, Lituania a cedat districtul Memel în martie 1939.
100
:461–462
Între 1939 și 1941, forțele germane au
invadat Polonia
Danemarca
Norvegia
Franța
Luxemburg
Țările de Jos
Belgia
Iugoslavia
Grecia
și
Uniunea Sovietică
100
:696–730
Germania a
anexat părți din nordul Iugoslaviei
în aprilie 1941,
106
:52–53
107
:616
iar Mussolini a cedat Germaniei
Trieste
Tirolul de Sud
și
Istria
în 1943.
100
:1005
Teritorii ocupate
modificare
modificare sursă
Articol principal:
Europa ocupată de Germania Nazistă
Execuția publică a 54 de polonezi la
Rożki, Voievodatul Mazovia
(lângă
Radom
), Polonia ocupată de Germania, 1942
Unele dintre teritoriile cucerite au fost încorporate în Germania ca parte a obiectivului pe termen lung al lui Hitler de a crea un
Mare Reich Germanic
. Mai multe zone, precum Alsacia-Lorena, au fost plasate sub autoritatea unui
Gau
(district regional) învecinat.
Reichskommissariatele
(Comisariatele Reichului), regimuri cvasi-coloniale, au fost înființate în unele țări ocupate. Teritoriile aflate sub administrație germană includeau
Protectoratul Boemiei și Moraviei
Reichskommissariat Ostland
(cuprinzând statele baltice și Belarus) și
Reichskommissariat Ucraina
. Zonele cucerite din Belgia și Franța au fost puse sub controlul
Administrației Militare din Belgia și Nordul Franței
116
:373
Eupen-Malmedy
belgian, care făcuse parte din Germania până în 1919, a fost anexat. O parte din Polonia a fost încorporată în Reich, iar în Polonia centrală ocupată a fost instituit
Guvernământul General
130
:147
Guvernele Danemarcei, Norvegiei (
Reichskommissariat Norwegen
) și Țărilor de Jos (
Reichskommissariat Niederlande
) au fost plasate sub administrații civile formate în mare parte din localnici.
116
:373
Hitler intenționa, în cele din urmă, să încorporeze multe dintre aceste teritorii în Reich.
131
:26
Germania a ocupat
protectoratul italian Albania
și
guvernoratul italian Muntenegru
în 1943
100
:1006
și a instalat un
guvern-marionetă
în
Serbia ocupată
în 1941.
100
:824, 841
Politica
modificare
modificare sursă
Politica socială
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Politica rasială a Germaniei naziste
Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecărui aspect al societății cu scopul atingerii „purității rasiale", sociale și culturale a „
arianului
”, a „
nordicului
”.
Arta abstractă
și arta de
avangardă
au fost scoase din muzee și expuse în manifestări speciale drept
entartete Kunst
(„
artă degenerată
”), fiind ridiculizată. Însă mulțimile care vizitau aceste expoziții de „artă decadentă” eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expozițiile de artă oficială. Un exemplu notabil a fost în ziua de
31 martie
1937
, când o mulțime uriașă a stat la rând să vadă o expoziție de „artă degenerată” în
München
, în timp ce la expoziția oficială, unde erau puse pe simeze 900 de lucrări aprobate personal de Hitler, a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm.
Naziștii și-au atins scopurile prin persecutarea și uciderea celor considerați impuri, principalele ținte fiind
evreii
romii
martorii lui Iehova
și
homosexualii
Prin
legile de la Nürnberg
din
1935
, evreilor germani li s-a anulat cetățenia germană și li s-a interzis să mai ocupe funcții în instituțiile statului. Cei mai mulți evrei germani angajați și-au pierdut slujbele, locurile lor de muncă fiind luate de șomerii considerați corespunzători din punct de vedere etnic-rasial („arieni”). La
9 noiembrie
1938
naziștii s-au dedat la un
pogrom
împotriva evreilor, acțiunea organizată pe plan național fiind denumită
Kristallnacht
(noaptea de cristal). S-a folosit acest nume deoarece numeroasele geamuri și vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Actualmente, pentru acest act nazist samavolnic se folosește denumirea
Pogromnacht
- noaptea pogromului. Drept consecință a situației create, peste 200.000 de evrei au fost nevoiți să părăsească Germania până în septembrie
1939
, proprietățile fiindu-le confiscate de statul nazist.
Naziștii au inițiat și alte programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviți” din populația germană. Este vorba de
programul de eutanasie T-4
, în timpul desfășurării căruia au fost uciși zeci de mii de germani handicapați și bolnavi incurabili. Această măsură criminală a fost luată în cadrul eforturilor de „menținere a purității
rasei superioare
germane” (
Herrenvolk
), după cum spuneau
propagandiștii naziști
. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost aplicate, mai târziu, și în
lagărele de exterminare
, culminând în ferocitate și brutalitate la
holocaust
și alte crime împotriva umanității. Tot ca urmare a legilor din
1933
, peste 400.000 de persoane considerate ca având defecte genetice, o gamă care acoperea bolile începând de la cele
mintale
și până la
alcoolism
, au fost supuse
sterilizării
obligatorii.
Cercetări de dată recentă
au arătat că naziștii s-au bucurat de sprijinul populației până târziu, spre sfârșitul războiului, în principal datorită programelor de
asistență socială
Politica economică
modificare
modificare sursă
Atunci când naziștii au ajuns la putere, cea mai presantă problemă era rata
șomajului
foarte ridicată, (peste 40%). Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat,
Hjalmar Schacht
. Sub conducerea sa a fost schițată o nouă politică economică pentru ridicarea națiunii. Unele dintre primele măsuri luate a fost desființarea
sindicatelor
și impunerea
controlului salariilor
Guvernul a început să crească
masa monetară
prin creșterea masivă a
deficitului bugetar
. Însă, în același timp, guvernul a impus o
rată a dobânzii
de maxim 4,5
%, creând o acumulare masivă în fonduri de împrumut. Situația a fost rezolvată prin crearea unor companii-fantomă care plăteau pentru bunuri cu
obligațiuni
. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost compania
MEFO
, iar obligațiunile folosite ca monedă au devenit cunoscute drept „
chitanțe mefo
”. Deși s-a promis că aceste obligațiuni vor putea fi schimbate pe bani reali, în acest fel, prăbușirea fondurilor a fost amânată până după prăbușirea Reich-ului. Aceste manevre financiare complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care încălcau
Tratatul de la Versailles
În mod normal, efectele controlului prețurilor combinat cu o mare creștere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea
pieței negre
, dar pedepsele foarte aspre (infractorii fiind trimiși în
lagăre de concentrare
sau împușcați pe loc) au împiedicat apariția fenomenului. Măsurile represive au ținut, de asemenea,
volatilitatea
scăzută, reducând presiunea inflaționistă. Noua politică economică a redus importurile pentru bunurile de larg consum și s-a concentrat pe producția de export.
Comerțul exterior
a fost redus până la aproximativ o treime din nivelul atins în 1929 pe toată durata perioadei naziste. Controlul asupra valutelor străine a fost extins, ducând la supraevaluarea
mărcii germane
. Acestea s-au dovedit soluții salvatoare în scăderea hotărâtoare a șomajului.
Industria a rămas, în cea mai mare parte, ne
naționalizată
, iar interesul pentru afaceri a rămas, în continuare, motivat de obținerea profiturilor. Industria a fost, însă, obligată să folosească strict cote de aprovizionare și resurse materiale locale. Toate aceste reglementări erau hotărâte de comitete administrative compuse din funcționari ai statului și reprezentanți ai sectorului privat. Concurența era limitată atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite în
carteluri
. S-au făcut naționalizări selective ale întreprinderilor care refuzau să se supună noilor reglementări.
Băncile
care fuseseră naționalizate în „Republica de la Weimar” au fost retrocedate foștilor proprietari, fiecare comitet administrativ având ca membru și o bancă care finanța întreaga organizație.
Economia germană a trecut, mai târziu, sub conducerea lui
Hermann Göring
, când, la
18 octombrie
1936
Reichstag
-ul a anunțat începerea unui
plan cincinal
pentru a pune economia germană pe o bază necesară producției de război. Planul cincinal s-a terminat, din punct de vedere teoretic, în
1940
, dar, din acest moment, Göring și-a făcut o importantă bază a puterii din prerogativa sa de „conducător al planului cincinal”, care a condus, efectiv, economia și problemele producției.
Sub conducerea lui
Fritz Todt
s-a derulat și un proiect masiv de lucrări publice, rivalizând cu
New Deal
-ul, atât în scop, cât și în amploare, cea mai importantă realizare fiind rețeaua de
autostrăzi
. Odată ce a fost pusă pe picioare, uriașa organizație pe care a creat-o Todt a fost folosită pentru construirea de buncăre, adăposturi subterane și tranșee în toată Europa. O altă latură a noii economii germane a reprezentat-o producția pentru o reînarmare masivă, având ca scop creșterea armatei de la un efectiv de 100.000 soldați până la câteva milioane.
În
1942
cheltuielile de război sporite și moartea lui Todt au dus la trecerea la completă
economie de comandă
, sub controlul lui
Albert Speer
Consecințe
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Procesele de la Nürnberg
Puterile victorioase au împărțit Germania, mai întâi, în
4 zone de ocupație
. La
Conferința de la Potsdam
, granițele germane din zona sovietică de ocupație au fost mutate către vest, cea mai mare parte a teritoriului fiind dată
Poloniei
, ca o compensație pentru pierderea teritoriilor răsăritene poloneze în favoarea Uniunii Sovietice. Aproximativ jumătate din
Prusia Orientală
germană a fost anexată de către
URSS
, zonă numită în zilele noastre
Kaliningrad
Exodul germanilor din Europa Răsăriteană
, care a fost inițiat de
Pactul Molotov-Ribbentrop
, a fost terminat după război, când, practic, toți
germanii
din
Europa Centrală
au fost „reașezați” (alungați) la vest de
linia Oder-Neisse
, mutare care a afectat aproximativ 17 milioane de etnici germani. Zonele de ocupație franceză, americană și engleză au devenit mai târziu
Germania de Vest
, în timp ce zona sovietică a devenit
Germania Răsăriteană
comunistă
. Germania de Vest s-a refăcut din punct de vedere economic până la sfârșitul anilor ’60, proces denumit
Wirtschaftswunder
– „
miracol economic
”, în principal, datorită ajutorului economic american primit prin
Planul Marshall
, în timp ce Estul s-a refăcut mai încet sub
comunism
, în mare parte, datorită reparațiilor de război plătite Uniunii Sovietice și ca efect al economiei planificate centralizate.
După război, mai mulți lideri naziști care au supraviețuit războiului au fost puși sub acuzare de Tribunalul Aliat la
Procesele de la Nürnberg
, pentru
crime împotriva umanității
. O mică parte dintre ei au fost condamnați la moarte și au fost executați, dar cei mai mulți au fost eliberați după cel mult 10 ani de închisoare, invocându-se motive medicale sau vârsta înaintată. În anii ’60, ’70 și ’80 s-au făcut mai multe eforturi în Germania de Vest pentru judecarea celor care s-au făcut direct responsabili de crime împotriva umanității (de exemplu:
Procesele de la Auschwitz
). Cu toate acestea, mulți dintre cei care nu au fost printre conducătorii importanți au continuat să trăiască nestingheriți în toată această perioadă și mai târziu, în timp ce alții au reușit să fugă și să se ascundă în alte țări.
În toate statele europene în care au existat mișcări fasciste s-au luat măsuri legale pentru pedepsirea membrilor fostelor partide naziste sau fasciste. Totuși, unii dintre foștii conducători naziști au găsit mijloace de a se adapta noilor circumstanțe.
Copiii naziștilor, cei născuți în teritoriile ocupate de armata nazistă și care au avut ca tați soldați germani, inclusiv copiii
Lebensborn
, au fost uneori victimele diverselor represalii necontrolate, neoficiale.
Organizarea celui de-al Treilea Reich
modificare
modificare sursă
Conducătorii Germaniei naziste au creat un număr mare de organizații pentru a-i ajuta să rămână la putere. Au reînarmat și au întărit armata, au pus la punct un aparat al securității statului extrem de puternic și și-au creat propria armată a partidului,
Waffen SS
Numind în diferite poziții din guvern numai membri ai partidului nazist
NSDAP
, până în
1933
, guvernul german și partidul nazist au devenit, practic, una și aceeași organizație. Până în 1938, prin intermediul politicii de
Gleichschaltung
, instituțiile politice și administrative locale și-au pierdut orice putere și au fost subordonate liderilor naziști, cunoscuți sub numele de
Gauleiter
(aceștia erau liderii provinciilor, în germană
Gau
, conform noii împărțiri administrativ-teritoriale).
Organizarea statului nazist, așa cum a fost în
1944
, se prezenta astfel:
Șeful statului și al guvernului
modificare
modificare sursă
Führer und Reichskanzler
Adolf Hitler
Guvernul și autoritățile federale
modificare
modificare sursă
Biroul Cancelariei Reich-ului
condus de
Hans Lammers
Biroul Cancelariei Partidului
condus de
Martin Bormann
Biroul Cancelariei Prezidențiale
condus de
Otto Meissner
Consiliul cabinetului privat condus de
Konstantin von Neurath
Cancelaria führerului condusă de (
Philip Bouhler
Demnitățile publice ale Reich-ului
modificare
modificare sursă
Conducătorul
planului cincinal
Hermann Göring
Inspectorul silvic principal al Reich-ului –
Hermann Göring
Inspectorul autostrăzilor
Președintele Băncii Reich-ului
Conducătorul Tineretului Reich-ului
Conducătorul Trezoreriei Reich-ului
Inspectorul general al Capitoliului Reich-ului
Consilierul pentru Capitoliul Mișcării (
München
Miniștri ai Reich-ului
modificare
modificare sursă
Ministrul de externe al Reich-ului –
Joachim von Ribbentrop
Ministrul de interne al Reich-ului –
Wilhelm Frick
Heinrich Himmler
Ministrul Reich-ului pentru culturalizarea publică și propagandă –
Joseph Goebbels
Ministrul aviației Reich-ului –
Hermann Göring
Ministrul Finațelor Reich-ului –
Lutz Schwerin von Krosigk
Ministrul Justiției Reich-ului –
Franz Schlegelberger
Ministrul economiei Reich-ului –
Walther Funk
Ministrul Reich-ului pentru alimentație și agricultură –
Walther Darre
Ministrul muncii din Reich –
Franz Seldte
Ministrul Reich-ului pentru știință, educație și instrucție publică –
Bernhard Rust
Ministrul Reich-ului pentru afaceri religioase –
Hanns Kerrl
Ministrul Transporturilor Reich-ului –
Julius Dorpmüller
Ministrul poștei Reich-ului –
Wilhelm Ohnesorge
Ministrul Reich-ului pentru arme, muniții și armament –
Fritz Todt
Albert Speer
Ministru fără portofoliu al Reich-ului –
Konstantin von Neurath
Hans Frank
Hjalmar Schacht
Arthur Seyss-Inquart
Autorități de ocupație
modificare
modificare sursă
Ministrul Reich-ului pentru teritoriile estice ocupate –
Alfred Rosenberg
Guvernoratul general al Poloniei
Hans Frank
Protectoratul Reich-ului pentru Boemia și Moravia –
Konstantin von Neurath
Adjunctul Protectoratului Reich-ului pentru Boemia și Moravia –
Reinhard Heydrich
Guvernatorul militar al Franței
Ramura legislativă
modificare
modificare sursă
Reichstag
Purtătorul de cuvânt
al Reichstagului –
Hermann Göring
Reichsrat
(desființat pe 14 februarie 1934)
Armata, (
Wehrmacht
modificare
modificare sursă
Oberkommando der Wehrmacht
(OKW) — Înaltul comandament al forțelor armate
modificare
modificare sursă
Șeful Comandamentului suprem al forțelor armate –
Generalfeldmarschall
Wilhelm Keitel
Șeful Marelui stat major –
Alfred Jodl
Oberkommando des Heeres
(OKH) — Marele stat major
Comandanții Armatei
Generaloberst
Werner von Fritsch
1935
1938
Generalfeldmarschall
Walther von Brauchitsch
1938
1941
Führer
și
Reichskanzler
Adolf Hitler
1941
1945
Generalfeldmarschall
Ferdinand Schörner
1945
Oberkommando der Marine
(OKM) — Marele stat major al Marinei
Comandanții Marinei
Großadmiral
Erich Raeder
1928
1943
Großadmiral
Karl Dönitz
1943
1945
Generaladmiral
Hans-Georg von Friedeburg
1945
Oberkommando der Luftwaffe
(OKL) — Marele stat major al Aviației
Comandanții Aviației
Reichsmarschall
Hermann Göring
(până în
1945
Generalfeldmarschall
Robert Ritter von Greim
1945
das
Heer
— Armata de uscat
die
Luftwaffe
— Aviația de război
Reichsluftschutzbund
— Aviația partidului nazist – Rezerva auxiliară
die
Kriegsmarine
— Marina de război
Abwehr
— Spionaj și Contraspionaj
Organizații paramilitare
modificare
modificare sursă
Sturmabteilung
(SA)
Schutzstaffel
(SS)
Allgemeine SS
Waffen SS
Germanische SS
Deutscher Volkssturm
Nationalsozialistisches Kraftfahrerkorps
(NSKK)
Nationalsozialistisches Fliegerkorps
(NSFK)
Poliția de stat
modificare
modificare sursă
Biroul Central al Securității Reich-ului (
RSHA —
Reichssicherheitshauptamt
Ordnungspolizei
Orpo
Schutzpolizei
(Schupo)
Gendarmerie
Gemeindepolizei
Sicherheitspolizei
Sipo
Geheime Staatspolizei
Gestapo
Reichskriminalpolizei
Kripo
Sicherheitsdienst
SD
Organizații politice
modificare
modificare sursă
Partidul nazist
— Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (abreviat
NSDAP
Organizații ale tineretului
Hitler-Jugend
— Tineretul Hitlerist (pentru băieți și bărbați tineri) (
HJ
Bund Deutscher Mädel
(pentru fete și femei tinere)
Deutsches Jungvolk
(pentru băieții și fetele cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani)
Organizații ale muncii
modificare
modificare sursă
Deutscher Arbeitsfront
– Frontul German al Muncii
Reichsarbeitsdienst
Kraft durch Freude
Organizația Todt
Transport-Korps Speer
Organizații ale serviciilor publice
modificare
modificare sursă
Deutsche Reichsbahn
– Căile Ferate Germane
Reichspost
– Serviciile poștale
Deutsches Rotes Kreuz
– Crucea roșie germană
Organizații religioase
modificare
modificare sursă
Drapelul organizației „Deutsche Christen”
Deutsche Christen
, „creștinii germani”, organizație rasistă în cadrul protestantismului german
Biserica Evanghelică Germană
, condusă de „episcopul imperial”
Ludwig Müller
de la „creștinii germani”. Promovarea acestei biserici-marionetă a celui de-al Treilea Reich a dus la rezistența unei minorități în cadrul protestantismului german, care a proclamat în 1934
Biserica Mărturisitoare
. Reprezentanții Bisericii Mărturisitoare au fost persecutați de naziști.
Organizații academice
modificare
modificare sursă
Liga profesorilor universitari național-socialiști germani
Liga studenților național-socialiști
Persoane importante în Germania nazistă
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Membrii guvernului lui Hitler, ianuarie 1933 - aprilie 1945
Conducătorii Germaniei naziste
modificare
modificare sursă
Adolf Hitler
Führer
Hermann Göring
Reichsmarshall
și Ministru-Președinte al Prusiei, ministru al Aviației.
Rudolf Hess
— Adjunctul
Führerului
Joseph Goebbels
— Ministru al Propagandei
Heinrich Himmler
— Comandantul
SS
Albert Speer
— Prim-Arhitect, Ministru pentru Armament (din 1942)
Martin Bormann
Parteikanzlei
Joachim von Ribbentrop
— Ministru de Externe
Alfred Rosenberg
Reichsleiter
Walter Funk
— Ministru Industriilor
Wilhelm Frick
— Ministru de Interne
Hans Lammers
— Șeful cancelariei Reich-ului
Otto Meissner
— Șeful Cancelariei
Hjalmar Schacht
— Ministru, Președintele
Reichsbank
Konstantin von Neurath
— Șeful Guvernului Secret
Fritz Todt
— Inspector General pentru Drumuri
Hans Frank
— Ministru, Șeful Academiei Germane de Drept
Robert Ley
— Șeful Frontului German al Muncii
Baldur von Schirach
— Șeful Organizației Tineretului Nazist
Arthur Seyß-Inquart
Reichsstatthalter
în Austria, Comisar pentru Olanda ocupată
Franz Guertner
— Ministru al Justiției
Karl Brandt
— Comisar al Reich-ului pentru Sănătate și Igienă
Alois Brunner
Hanns Kerrl
— Ministru al Afacerilor Religioase
Otto Dietrich
— Secretar de Stat, Șeful presei
Karl Hanke
— Secretar de Stat, ministrul Propagandei
Bernhard Rust
— Ministrul Educației
Franz Seldte
— Ministrul Muncii
Konstantin Hierl
— Șeful Serviciului de Muncă
Hans von Tschammer und Osten
— Secretar de Stat și Șeful Sportului Reich-ului
Gertrud Scholtz-Klink
— Conducătoarea Femeilor Reich-ului
Ernst Wilhelm Bohle
— Secretar de Stat, Șeful Organizațiilor din Străinătate
Viktor Lutze
Șeful de Stat Major al SA
Roland Freisler
Hans Fritzsche
Ernst Röhm
Karl Otto Koch
Herbert Lange
Arthur Axmann
Alfred Meyer
Erich Priebke
Fritz Sauckel
Carl Schmitt
Julius Streicher
Josef Terboven
Personal SS
modificare
modificare sursă
Vezi și:
Lista Personalului SS
Vezi și:
Echivalarea gradelor militare din Waffen-SS
Militari
modificare
modificare sursă
Karl Dönitz
– Comandant al Armei
Submarinelor
Waffengattung der U-Boote
), mai târziu Comandant al Marinei de Război (
Kriegsmarine
) germane
Erwin Rommel
Wilhelm Keitel
Claus von Stauffenberg
Wilhelm Canaris
Alfred Jodl
Erich Raeder
Robert Ritter von Greim
Albert Kesselring
Alții
modificare
modificare sursă
Gottfried Benn
Eva Braun
Wernher von Braun
Houston Stewart Chamberlain
Anton Drexler
Gottfried Feder
Friedrich Flick
Theodor Fritsch
Arthur de Gobineau
Hans Friedrich Karl Günther
(nu trebuie confundat cu
Hans Günther
Karl Harrer
Willibald Hentschel
Alfred Hoche
Armin D. Lehmann
Lanz von Liebenfels
Guido von List
Karl Lueger
Alfred Ploetz
Ferdinand Porsche
John Rabe
Geli Raubal
Leni Riefenstahl
Oskar Schindler
Rudolf von Sebottendorf
Richard Sorge
Johannes Stark
Walter Thiel
Richard Wagner
Winifred Wagner
Konrad Zuse
Victime celebre
modificare
modificare sursă
Dietrich Bonhoeffer
Georg Elser
Anne Frank
Janusz Korczak
Erich Mühsam
Carl von Ossietzky
Trandafirul Alb
(Sophie și Hans Scholl și alții)
Bruno Schulz
Ernst Thälmann
Refugiați celebri
modificare
modificare sursă
Albert Bassermann
Johannes R. Becher
Rudolf Belling
Walter Benjamin
Bertolt Brecht
Marlene Dietrich
Albert Einstein
Lion Feuchtwanger
Sigmund Freud
Erich Fromm
Kurt Gödel
Walter Gropius
Friedrich Hayek
Heinrich Eduard Jacob
Theodor Kramer
Fritz Lang
Gustav Mahler
Thomas Mann
Ludwig von Mises
Solomon Perel
Erich Maria Remarque
Joseph Schmidt
Anna Seghers
Supraviețuitori celebri ai masacrelor naziste
modificare
modificare sursă
Bruno Bettelheim
Viktor Frankl
Eugen Kogon
Primo Levi
Martin Niemöller
Kurt Schumacher
Franz von Papen
Roman Polanski
Elie Wiesel
Arnulf Øverland
Note
modificare
modificare sursă
În
Germană
Nationalsozialistischer Staat
(literal „Stat național-socialist”), prescurtat
NS-Staat
(literal „Stat nazist”); de asemenea,
Nationalsozialistisches Deutschland
(literal „Germania național-socialistă”).
În
Germană
Drittes Reich
Potrivit lui Raeder, „Forțele noastre aeriene nu puteau fi considerate capabile să protejeze transporturile noastre împotriva flotelor britanice, deoarece operațiunile lor depindeau de condițiile meteorologice, fie și numai din acest motiv. Nu se putea aștepta ca, nici măcar pentru o perioadă scurtă, aviația noastră să poată compensa lipsa supremației navale.”

Raeder 2001, pp. 324–325.

Marele amiral
Karl Dönitz
considera că superioritatea aeriană nu era suficientă și a recunoscut: „Nu dețineam nici controlul aerului, nici al mării; și nici nu ne aflam în vreo poziție care să ne permită să le obținem.”

Dönitz 2012, p. 114.
Mai multe astfel de districte, precum
Reichskommissariat Moskowien (Moscova)
Reichskommissariat Kaukasien (Caucaz)
și
Reichskommissariat Turkestan (Turkestan)
, au fost propuse în cazul în care aceste zone ar fi fost aduse sub stăpânire germană.
Referințe
modificare
modificare sursă
Weikart, Richard (
2016
).
„Introduction”
Hitler's Religion: The Twisted Beliefs that Drove the Third Reich
. Skyhorse Publishing. p.
unpaginated.
ISBN
978-1-62157-551-1
. Accesat în
15 noiembrie 2024
However, there was no official Nazi position on religion, except perhaps for the rather vague and minimalist position that some kind of God existed.
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. New York: Simon & Schuster. p. 5.
LCCN
60-6729
Butzer, Hermann (
2003
),
„DAS „DRITTE REICH" IM DRITTEN REICH: Der Topos „Drittes Reich" in der nationalsozialistischen Ideologie und Staatslehre”
Der Staat
42
(4), p.
601,
ISSN
0038-884X
, accesat în
8 ianuarie 2026
Lauryssens, Stan
(1999).
Omul care a inventat Al Treilea Reich: viața și vremurile lui Arthur Moeller van den Bruck
Stroud
, Anglia: p. 102.
Sutton
ISBN: 978-0-7509-1866-4
„Hiperinflația din Republica de la Weimar (1921-1924)”
. RegieLive
. Accesat în
9 ianuarie 2026
„Se împlinesc 100 ani de la ocuparea regiunii germane Ruhr de către Franţa şi Belgia”
. Mediafax.
10 ianuarie 2023
. Accesat în
9 ianuarie 2026
Davidson, Eugene (
1997
),
The Making of Adolf Hitler: The Birth and Rise of Nazism
(în engleză), University of Missouri Press,
ISBN
978-0-8262-1117-0
, accesat în
9 ianuarie 2026
Goldhagen, Daniel (1996). Hitler's Willing Executioners: Ordinary Germans and the Holocaust. p. 85. New York: Knopf.
ISBN: 978-0-679-44695-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 179–180. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 81. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 180–181. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 181, 189. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Childers, Thomas (2017). The Third Reich: A History of Nazi Germany. p. 103. New York: Simon & Schuster.
ISBN: 978-1-45165-113-3
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. pp. 136–137. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Goldhagen, Daniel (1996). Hitler's Willing Executioners: Ordinary Germans and the Holocaust. p. 87. New York: Knopf.
ISBN: 978-0-679-44695-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 293, 302. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. pp. 183–184. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 329–334. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 354, 359. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 351. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 196. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 336. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 199. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 358–359. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 201. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 109, 637. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Koonz, Claudia
(2003).
Conștiința nazistă
The Nazi Conscience
). p. 73. Cambridge, MA: Belknap Press a Harvard University Press.
ISBN: 978-0-674-01172-4
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 202. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 268. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 14. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Cuomo, Glenn R. (1995).
Politica culturală național-socialistă
. p. 231. New York:
Palgrave MacMillan
ISBN: 978-0-312-09094-4
McNab, Chris (2009). The Third Reich. p. 54. London: Amber Books.
ISBN: 978-1-906626-51-8
McNab, Chris (2009). The Third Reich. p. 56. London: Amber Books.
ISBN: 978-1-906626-51-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. pp. 309–314. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 31–34. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. pp. 306–313. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Overy, R. J. (
2004
),
The dictators
: Hitler's Germany and Stalin's Russia
, Internet Archive, New York
: W.W. Norton & Co., p.
63,
ISBN
978-0-393-02030-4
, accesat în
20 ianuarie 2026
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 44. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. pp. 226–227. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 317. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 230. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. pp. 50-59. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Hildebrand, Klaus (
1984
),
The Third Reich
, Internet Archive, London
; Boston
: Allen & Unwin, pp.
20–21,
ISBN
978-0-04-943033-4
, accesat în
20 ianuarie 2026
Childers, Thomas (2017). The Third Reich: A History of Nazi Germany. p. 248. New York:
Simon & Schuster
ISBN: 978-1-45165-113-3
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 344. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 366. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Walk, Joseph (1996). Das Sonderrecht für die Juden im NS-Staat: Eine Sammlung der gesetzlichen Maßnahmen und Rechtlinien, Inhalt und Bedeutung (in German) (2nd ed.). pp. 1–128. Heidelberg: Müller Verlag.
ISBN: 978-3-82521-889-8
Friedländer, Saul
(2009). Nazi Germany and the Jews, 1933–1945. pp. 44–53. New York: Harper Perennial.
ISBN: 978-0-06-135027-6
Childers, Thomas (2017). The Third Reich: A History of Nazi Germany. pp. 351–356. New York:
Simon & Schuster
ISBN: 978-1-45165-113-3
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. pp. 209–210. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 618. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. pp. 210–212. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 338–339. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 623. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kitchen, Martin
(2006).
O istorie a Germaniei moderne, 1800–2000
. p. 271. Malden, MA: Blackwell.
ISBN: 978-1-4051-0040-3
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 629. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 633. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 632–637. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 641. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. p. 297. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Steiner, Zara (2011).
Triumful întunericului: Istoria internațională europeană 1933–1939
. pp. 181–251. Oxford; New York: Oxford University Press.
ISBN: 978-0-19-921200-2
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 646–652. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 667. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 417. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 419. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 668–669. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 671–674. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Gilbert, Martin and Gott, Richard,
The Appeasers
(Weidenfeld Goldbacks, Weidenfeld and Nicholson, Londra, 1967), p. 178.
Mazower, Mark
(2008).
Imperiul lui Hitler: Cum au condus naziștii Europa
. pp. 264–265. New York; Toronto: Penguin.
ISBN: 978-1-59420-188-2
Weinberg, Gerhard L.
(2010) [1970].
Politica externă a lui Hitler 1933–1939: Drumul către Al Doilea Război Mondial
. p. 60. New York: Enigma Books.
ISBN: 978-1-929631-91-9
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. pp. 689–690. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 486. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 691. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. p. 496. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Snyder, Timothy
(2010).
Tărâmurile sângelui: Europa între Hitler și Stalin
. p. 116. New York: Basic Books.
ISBN: 978-0-465-00239-9
„Septembrie 1939: peste 50.000 de polonezi se refugiază în România”
. historia.ro
. Accesat în
24 ianuarie 2026
Ana-Maria Cătănuş (
2016
).
„The Polish government, treasury and refugees in Romania”
(PDF)
. Institute of European Network Remembrance and Solidarity in Warsaw. p.
. Accesat în
24 ianuarie 2026
Team, Editorial (
10 aprilie 2020
),
„6 septembrie 1939: România se declară neutră - Istorie&Civilizatie”
Istorie&Civilizatie - Historia magistra vitae
(în engleză)
, accesat în
24 ianuarie 2026
„Recurs la istorie: acorduri economice româno-germane | Ziarul Naţiunea”
. Accesat în
24 ianuarie 2026
„Relația Hitler-Mussolini: interesele unei prietenii politice”
. historia.ro
. Accesat în
25 ianuarie 2026
„Apropierea Ungariei revizioniste de Germania în perioada interbelică”
. historia.ro
. Accesat în
25 ianuarie 2026
„De ce au colaborat spionii francezi cu Germania nazistă?”
. historia.ro
. Accesat în
25 ianuarie 2026
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. New York: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-06757-6
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea_și_căderea_celui_de-al_Treilea_Reich
. p. 803. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
„Secvența românească a bătăliei de la Stalingrad”
. historia.ro
. Accesat în
25 ianuarie 2026
Weinberg, Gerhard L. (2005) [1994]. A World at Arms: A Global History of World War II. p. 414. Cambridge; Oxford: Cambridge University Press.
ISBN: 978-0-521-85316-3
User, Super (
5 aprilie 2019
).
„Razboiul Rece etapizare si elemente”
. administrare.info
. Accesat în
25 ianuarie 2026
„Axis Alliance in World War II | Holocaust Encyclopedia”
Holocaust Encyclopedia
(în engleză)
, accesat în
25 ianuarie 2026
„Calendar 1 septembrie: 1939 - Germania nazistă a invadat Polonia, declanșând cel de-al Doilea Război Mondial”
. historia.ro
. Accesat în
29 ianuarie 2026
„1 septembrie 1939: ziua invadării Poloniei”
(în engleză).
1 septembrie 2024
. Accesat în
29 ianuarie 2026
Legătură externa în
publisher=
ajutor
Beevor, Antony (2012).
The Second World War
. p. 32. New York:
Little, Brown
ISBN: 978-0-316-02374-0
„Who controlled the ghettos? – The Holocaust Explained: Designed for schools”
(în engleză).
30 ianuarie 1933
. Accesat în
29 ianuarie 2026
Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. p. 144. Oxford; New York: Oxford University Press.
ISBN: 978-0-19-280436-5
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. p. 15. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Beevor, Antony (2012).
The Second World War
. p. 40. New York:
Little, Brown
ISBN: 978-0-316-02374-0
Donges, Alexander (
7 martie 2024
),
„Import Dependence and Strategic War Planning – The German Iron and Steel Industry, 1933–1945”
The International History Review
(în engleză),
46
(4), pp.
486–499,
doi
10.1080/07075332.2024.2323490
ISSN
0707-5332
, accesat în
29 ianuarie 2026
„The April 1940 German Invasion of Denmark and Norway | The Globe at War”
. www.globeatwar.com
. Accesat în
29 ianuarie 2026
„England History - Conflict Norway”
. www.englandhistory.com
. Accesat în
29 ianuarie 2026
Beevor, Antony (2012).
The Second World War
. New York:
Little, Brown
ISBN: 978-0-316-02374-0
10
11
12
13
14
15
16
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Mazower, Mark
(2008).
Imperiul lui Hitler: Cum au condus naziștii Europa
. New York; Toronto: Penguin.
ISBN: 978-1-59420-188-2
Mazower, Mark
(2008).
Imperiul lui Hitler: Cum au condus naziștii Europa
. New York; Toronto: Penguin.
ISBN: 978-1-59420-188-2
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Kershaw, Ian
(2000b). Hitler, 1936–1945: Nemesis. New York; London: W. W. Norton & Company.
ISBN: 978-0-393-32252-1
Harding, Thomas
(23 august 2006). „
Bătălia Angliei a fost câștigată pe mare. Discutați
”.
The Telegraph
Tomasevich, Jozo (1975). War and Revolution in Yugoslavia, 1941–1945: The Chetniks. Stanford, CA: Stanford University Press.
ISBN: 978-0-8047-0857-9.
Richter, Heinz A. (1998). Greece in World War II (in Greek). transl by Kostas Sarropoulos. Athens: Govostis.
ISBN: 978-960-270-789-0
Clark, Lloyd
(2012). Kursk: The Greatest Battle: Eastern Front 1943. London:
Headline Review
ISBN: 978-0-7553-3639-5
„Operation Barbarossa”
(în engleză). Sky HISTORY TV channel
. Accesat în
7 februarie 2026
„University of Chicago Press Journals: Cookie absent”
(în engleză). RCNi Company Limited.
doi
10.1086/244076
. Accesat în
7 februarie 2026
Kuchewar (
9 aprilie 2021
).
„Nazi Germany”
(în engleză). kuchewar
. Accesat în
7 februarie 2026
„JHR Archive — Soviet scorched-earth warfare: Facts and consequences”
. www.historiography-project.com
. Accesat în
7 februarie 2026
„Hunger Plan - Reference.org”
(în engleză). Reference.org Encyclopedia and Reference Library
. Accesat în
7 februarie 2026
David M. Glantz (
1998
),
When Titans clashed
, Internet Archive, University of Kansas,
ISBN
978-0-7006-0899-7
, accesat în
7 februarie 2026
Melvin, Mungo
(2010). Manstein: Hitler's Greatest General. London: Weidenfeld & Nicolson.
ISBN: 978-0-297-84561-4
Evans, Richard J. (
2008
),
The Third Reich at war
, Internet Archive, Penguin Press,
ISBN
978-1-59420-206-3
, accesat în
7 februarie 2026
Ian Kershaw (
2011
),
The end
, Internet Archive, Penguin Press,
ISBN
978-1-59420-314-5
, accesat în
9 februarie 2026
BMLVS - Abteilung Kommunikation - Referat 3.
„Bundesheer - TRUPPENDIENST - Ausgabe 2/2015 - Der Luftkrieg 1944/45 über Österreich”
(în germană). www.bundesheer.at. Arhivat din
original
la
17 noiembrie 2021
. Accesat în
9 februarie 2026
NDR.de, Henning Strüber.
Operation Hydra": Bomben auf Hitlers Raketenschmiede in Peenemünde”
(în germană). ndr.de
. Accesat în
9 februarie 2026
DER SPIEGEL, Hamburg, Germany.
„Tief vergraben, nicht dran rühren - DER SPIEGEL 2/2005”
(în germană). web.archive.org. Arhivat din original în
17 aprilie 2020
. Accesat în
9 februarie 2026
Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (
link
) Mentenanță CS1: URL impropriu (
link
Goeschel, Christian (2009). Suicide in Nazi Germany. Oxford; New York: Oxford University Press.
ISBN: 978-0-19-953256-8
Hubert, Michael (1998).
Deutschland im Wandel. Geschichte der deutschen Bevölkerung seit 1815
(în
germană
). Stuttgart: Steiner, Franz Verlag.
ISBN: 978-3-515-07392-9
Overmans, Rüdiger (2000) [1999].
Deutsche militärische Verluste im Zweiten Weltkrieg. Beiträge zur Militärgeschichte
(în germană). München: R. Oldenbourg.
ISBN: 978-3-486-56531-7
Overy, Richard (2014).
The Bombers and the Bombed: Allied Air War Over Europe 1940–1945
. New York: Viking.
ISBN: 978-0-698-15138-3
„Germany reports | WorldCat.org”
(în engleză). search.worldcat.org
. Accesat în
15 februarie 2026
„Bundesarchiv - "Euthanasie" im Nationalsozialismus”
(în germană). www.bundesarchiv.de
. Accesat în
15 februarie 2026
Hoffmann, Peter (1996) [1977].
The History of the German Resistance, 1933–1945
. Montreal: McGill-Queen's University Press.
ISBN: 978-0-7735-1531-4
Beevor, Antony
(2002).
Berlin: The Downfall 1945
London:
Viking-Penguin Books
ISBN: 978-0-670-03041-5
Evans, Richard J. (
2005
),
The Third Reich in power, 1933-1939
, Internet Archive, Penguin Press,
ISBN
978-1-59420-074-8
, accesat în
21 februarie 2026
Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford; New York: Oxford University Press.
ISBN: 978-0-19-280436-5
Umbreit, Hans (2003). „Europa lui Hitler: Sfera germană de putere”. În Kroener, Bernhard; Müller, Rolf-Dieter; Umbreit, Hans (ed.).
Germania și al Doilea Război Mondial
, vol. 5.
Organizarea și mobilizarea în sfera germană de putere
. Partea a 2-a:
Administrația de război, economia și resursele de forță de muncă, 1942–1944/5
. Oxford; New York: Oxford University Press.
ISBN: 978-0-19-820873-0.
Bibliografie
modificare
modificare sursă
„Al Treilea Reich”
, David G.Williamson, traducere de Iris Manuela Gîtlan Anghel, 2013
„Sfârșitul. Rezistența sfidătoare și înfrângerea Germaniei lui Hitler, 1944-1945”, de Ian Kershaw, traducere de Cristina Ispas, Editura Corint
Shirer, William L.
(1960).
Ascensiunea și căderea celui de-al Treilea Reich
. New York: Simon & Schuster.
LCCN
60-6729
Evans, Richard J. (2003). The Coming of the Third Reich. New York: Penguin.
ISBN: 978-0-14-303469-8
Vezi și
modificare
modificare sursă
Imperiul German
Holocaust
Istoria Germaniei
Republica de la Weimar
Glosar al celui de Al Treilea Reich
Cântecele celui de Al Treilea Reich
Decorații ale Germaniei naziste
Nazism
Consecințe ale nazismului german
Arhitectura nazistă
Anschluss
Legături externe
modificare
modificare sursă
Axis History Factbook — Third Reich
Hitler's Obsession to Expel the Jews
Arhivat
în
10 iunie 2005
, la
Wayback Machine
Document - Situația din Reich, sub lupa spionajului românesc
nefuncțională
, 17 august 2006, Mihai Pelin,
Jurnalul Național
Adolf Hitler
Politică
Führer
Opiniile politice
Directive politice
Discursuri
Mein Kampf
Zweites Buch
Ultima dorință și testamentul
Cărți
Nazism
Evenimente
Cariera militară
Ridicarea la putere
Cabinetul lui Hitler
Germania Nazistă
Al Doilea Război Mondial
Holocaust
Încercările de asasinare
Moartea
Locurile de reședință
Cartierul general al Führer
-ului
Berghof
Kehlsteinhaus
Cancelaria Reich-ului
Bârlogul Lupului
Werwolf
Adlerhorst
Trenul special (
Führersonderzug
Führerbunker
Wolfsschlucht I
Wolfsschlucht II
Anlage Süd
Felsennest
Locuințe civile
Braunau am Inn
Linz
Viena
Căminul Meldemannstraße
München
16 Prinzregentenplatz
Viața personală
Sănătatea
Bogăția și veniturile
Opiniile religioase
Sexualitatea
Vegetarianism
Angajați
Garda de corp
August Kubizek
Stefanie Rabatsch
Psihopatografia
Convorbiri în jurul mesei
Picturi
A 50-a aniversare
Obiecte personale
Globul lui Hitler
Standardul personal
Biblioteca privată
Percepții
Cărți
În cultura populară
Victoria credinței
Triumful voinței
Hitler: Ultimele zece zile
Semnificația lui Hitler
Hitler „Diaries”
Moloch
Hitler - ascensiunea răului
Downfall
Familia
Eva Braun
(soție)
Alois Hitler
(tată)
Klara Hitler
(mama)
Johann Georg Hiedler
(bunic)
Maria Schicklgruber
(bunică)
Angela Hitler
(soră vitregă)
Paula Hitler
(soră)
Leo Rudolf Raubal Jr.
(nepot vitreg)
Geli Raubal
(nepoată vitregă)
William Patrick Stuart-Houston
(nepot vitreg)
Heinz Hitler
(nepot vitreg)
Animale:
Blondi
(câine)
Altele
Posibil monorhism al lui Adolf Hitler
Teorii despre teoria conspirației despre moartea lui Hitler
Lista străzilor numite după Hitler
Înregistrare Mannerheim
Döllersheim
Categorie
Partidul Nazist
Lider
Anton Drexler
(1919–1921)
Adolf Hitler
(1921–1945)
Martin Bormann
(1945)
Istorie
Ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler
Puciul de la berărie
Casa Brună din München
Denazificare
Legea germană a puterilor depline din 1933
Ahnenpass
Certificat de arian
Partidul Muncitoresc German
Programul Național Socialist
Nazism
Noaptea cuțitelor lungi
Congresul de la Nürnberg
SA
Societatea Thule
Birourile partidului
Amt Rosenberg
Hitlerjugend
Cancelaria lui Hitler
Cancelaria Partidului Nazist
Biroul de politică colonială
Oficiul de Politică Militară
Biroul de politică rasială
Biroul de Afaceri Externe
NSDAP/AO
SS
Biroul de Educație SS
Publicații
Völkischer Beobachter
Das Schwarze Korps
Das Reich
Innviertler Heimatblatt
Arbeitertum
Der Angriff
Membri notabili
Artur Axmann
Houston Stewart Chamberlain
Kurt Daluege
Richard Walther Darré
Rudolf Diels
Karl Dönitz
Dietrich Eckart
Adolf Eichmann
Hans Frank
Roland Freisler
Wilhelm Frick
Walther Funk
Joseph Goebbels
Hermann Göring
Ernst Hanfstaengl
Rudolf Hess
Reinhard Heydrich
Heinrich Himmler
Rudolf Höss
Ernst Kaltenbrunner
Robert Ley
Josef Mengele
Konstantin von Neurath
Joachim von Ribbentrop
Ernst Röhm
Alfred Rosenberg
Bernhard Rust
Fritz Todt
Baldur von Schirach
Arthur Seyss-Inquart
Albert Speer
Gregor Strasser
Otto Strasser
Julius Streicher
Cosima Wagner
Derivate
Frontul Negru
Strasserism
) /
Uniunea Socială Germană
Deutsche Reichspartei
Partidul Național Democrat al Germaniei
Sozialistische Reichspartei
Alte articole
Școlile Adolf Hitler
Chestiunea germană
Horst-Wessel-Lied
Problema evreiască
Soluția finală
Centrul de documentare din München
Institutul Politic Național de Educație
Germania Nazistă
Cântece naziste
Operațiunea Werwolf
Gradele și insignele partidului nazist
Școlile SS-Junker
Mitul cuțitului înfipt în spate
Teritorii administrative
germane
1939–1945
Subdiviziuni
ale Germaniei naziste
Zone anexate de Germania nazistă
Protectoratul Boemiei și Moraviei
Guvernământul General
Litoralul adriatic
Zona prealpină
Administrația militară
Franța
(1940/42
1944)
Belgia și Nordul Franței
(1940
1944)
Grecia
(1941
1945)
Polonia
(1939)
Serbia
(1941
1944)
Uniunea Sovietică
(1941
1944)
Reichskommissariat
Înființate
Belgia și Nordul Franței
(1944)
Niederlande
(1940
1945)
Norvegia
(1940
1945)
Ostland
(1941
1945)
Ucraina
(1941
1944)
Planificate
Burgund
Caucaz
Don-Volga
Moscova
Turkestan
Ural
Administrațiile din cadrul sau incluzând teritoriu
sovietic
sunt prezentate cu litere
cursive
Control de autoritate
BNF
cb11934736c
(data)
LCCN
sh85054594
Adus de la
Categorii
Foste state din Europa
Desființări în 1945
Fondări în 1933
Foste republici
Anii 1930 în Germania
Anii 1940 în Germania
Al Doilea Război Mondial
Antisemitism
Germania nazistă
Istoria Europei
Istoria Germaniei
Nazism
Categorii ascunse:
Articole cu surse în limba engleză (en)
Erori CS1: legături externe
Articole cu surse în limba germană (de)
Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor
Mentenanță CS1: URL impropriu
Webarchive template wayback links
Pagini cu legături externe nefuncționale
Articole Wikipedia cu identificatori BNF
Articole Wikipedia cu identificatori LCCN
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Germania Nazistă
Adăugare subiect