Ioan Slavici - Wikipedia

Ioan Slavici - Wikipedia
Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Slavici
Date personale
Născut
18 ianuarie
1848
Șiria
Imperiul Austriac
Decedat
17 august
1925
(77 de ani)
Panciu
Județul Putna
România
Părinți
Sava Slavici și Elena Borlea
Căsătorit cu
Ecaterina Szoke Magyarosy, Eleonora Tănescu
Copii
șase copii: Titu Liviu, Lavinia, Ioana Josefina, Marcel, Livia
Cetățenie
Imperiul Austriac
(–
1867
Austro-Ungaria
1867
1918
România
1918
–)
Ocupație
scriitor
jurnalist
Limbi vorbite
limba română
Studii
Facultatea de Drept din
Pesta
Facultatea de Drept din Viena
Activitatea literară
Activ ca scriitor
secolul al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea
Mișcare/curent literar
Naturalism
Specie literară
roman, nuvelă, poveste
Operă de debut
Fata de birău
Opere semnificative
Pădureanca
Budulea Taichii
Mara
Moara cu noroc
Influențe
Confucius
Mihai Eminescu
A influențat pe
Ion Creangă
Liviu Rebreanu
Mihail Sadoveanu
Membru corespondent al
Academiei
Române
Modifică
date
text
Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16
Secolul 17
Secolul 18
Secolul 19
Secolul 20
Contemporană
Curente în literatura română
Umanism
Clasicism
Romantism
Realism
Parnasianism
Simbolism
Naturalism
Modernism
Tradiționalism
Sămănătorism
Avangardism
Suprarealism
Proletcultism
Neomodernism
Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri
Dramaturgi
piese de teatru
Poeți
Eseiști
Nuveliști
Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
Ioan Slavici
n.
18 ianuarie
1848
Șiria
Imperiul Austriac
– d.
17 august
1925
Panciu
Județul Putna
România
) a fost un
scriitor
jurnalist
și
pedagog
român
, membru corespondent (din
1882
) al
Academiei Române
Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul
George Călinescu
„un instrument de observație excelent” al mediului rural,
oferind în nuvelele sale
poporale
și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
L-a cunoscut pe
Mihai Eminescu
la
Viena
, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia
Fata de birău
în anul
1871
. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul
Mara
, nuvelele
Moara cu noroc
și
Pădureanca
, iar memoriile sale publicate în volumul
Amintiri
, apărut în anul
1924
, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la
Timpul
în
București
și, mai apoi, fondator al
Tribunei
din
Sibiu
, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în
Austro-Ungaria
, ca presupus naționalist român, cât și în
România
, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată
Închisorile mele
, publicată în
1920
. Istoricul
Lucian Boia
a constatat cu referire la Slavici că „
dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter
.”
10
Dintre promotorii
antisemitismului
din România, Slavici a fost cea mai reprezentativă figură din Transilvania.
11
Biografie
Familia și copilăria
Primele urme ale numelui
Slavici
în zona Șiriei, apar în recensămintele din
1746
și
1747
, când un Slavit Arzinte și un Slavity Szav sunt înscriși drept iobagi cu statut de
hospites
(oaspeți), iar după
1770
Slavicii
erau nu mai puțin de șapte familii.
12
Cu certitudine se cunoaște că bunicul patern al poetului a fost Ilie Slavici, născut în
1782
și decedat în
1829
, iar din căsătoria acestuia cu Maria, născută în
1783
, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava Slavici, născut în
1818
. Sava rămâne orfan la o vârstă fragedă și este înfiat de Mihai Fercu, „tata bătrân”, cum avea să apară în amintirile de mai târziu ale scriitorului, care era un fruntaș în sat și fusese „cătană împărătească” împotriva lui
Napoleon Bonaparte
13
14
„Tata bătrân” avea cunoștință de carte, deoarece rostea la biserică, în timpul slujbei,
Crezul
și
Tatăl nostru
, iar scriitorul și-l amintește
păstrând cu sfințenie portul din tinerețele sale: păr lung împletit în coadă și prins în pieptăn de baga, pălărie înaltă cu borduri late, gheroc de postav măsliniu cu pulpane până la genunchi, băț lung cu mânerul de argint și pantofi cu cataramă mare,
15
adică se îmbrăca conform cu moda începutului de secol de la oraș.
16
Sava Slavici a fost
maistor
cojocar, cu cojocărie proprie, deși în registre, insista a fi trecut
econom
, adică agricultor, deoarece deținea câteva iugăre de pământ, o vie și două
paghini de fâneață
17
Sava se căsătorește în
1842
cu Elena Borlea, care provenea dintr-o veche familie numeroasă, întinsă în mai multe sate din zonă,
17
iar din căsătoria lor au rezultat cinci copii, dintre care au supraviețuit doar scriitorul și sora sa mai mare, Maria, care avea să devină mama scriitorului
Ioan Russu-Șirianu
18
Din familia mamei provenea și
Sigismund Borlea
, ziarist, om politic, deputat în
Dieta Ungariei
, care va fi un exemplu în formarea ulterioară a lui Slavici.
17
Deși, trei frați naturali au murit prematur, a copilărit într-o casă plină de copii, deoarece părinții săi, cu o stare materială bună, mai creșteau șase orfani ai rudelor. Slavici a fost un copil firav și derbedeu, care spărgea ferestrele vecinilor, țintea cu pietre cuiburile rândunelelor, ațâța câinii pe la garduri, cu cicatrici adânci ale mușcăturilor pe corp, încăleca fără șa caii altora de la pășune, fiind uneori dus acasă accidentat în ultimul hal după ce era trântit la pământ de aceștia. Asemeni lui
Creangă
fura din poamele vecinilor, deși nu ducea lipsă de ele acasă și, îi plăcea să înoate unde era apa mai primejdioasă. Dispărea zile întregi de acasă pe la rude sau petrecea nopți întregi la foc, ascultând povestiri, cu băieții ieșiți cu vitele la pășune. Cu toate acestea, tatăl său era incapabil să-l pedepsească, deoarece îl iubea mult, fiind singurul său urmaș în linie bărbătească. În schimb, mama sa, nu avea
slăbiciune
pentru el și-l ținea din scurt, educându-l să fie
om între oameni
și să-i respecte pe ceilalți.
19
„Tata bătrânu” își dorea ca Slavici să devină
un cărturar de frunte
și îi citea seara povești, iar mai târziu l-a îndemnat să citească
Apostolul
și cărți populare, precum
Alexandria
14
sau
Isopia
. Copilul Slavici, fascinat fiind de poveștile, ținuta și trecutul bunicului, îi asculta îndemnurile, mai ales că acesta îi era și tovarăș de joacă, cioplindu-i cărucioare și îi făcea zmee și bice.
20
Șiria, locul copilăriei lui Slavici
„Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile, prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită.

Eram, alăturea cu o soră mai mare, singurul băiat la părinți, oameni cu stare, fruntași știuți de bine în lumea lor și legați fie prin înrudire, fie prin prietenie, cum se zice, cu toată lumea. Ori și unde mă duceam, dedeam peste o mătușă, colo peste o verișoară, iar în altă parte o fină ori peste o prietenă a casei și eram întâmpinat cu dragoste și purtat oarecum în palme.
15
Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între
1854
și
1858
, iar școala primară o termină la
Arad
, după ce repetă clasa a patra.
18
Învață
limba maghiară
jucându-se cu copiii și
limba germană
de la un învățător catolic.
21
Între
1860
și
1864
urmează primele cinci clase la liceul maghiar,
18
cu mari eforturi, întâmpinând dificultățile învățăturii într-o limbă străină.
21
În această perioadă, a studiilor la Arad, devine membru al
Societății de lectură a elevilor români
22
coordonată de
Mircea V. Stănescu
23
și a fost martorul primirii sărbătorești a lui
Andrei Șaguna
, despre care spunea mai târziu
22
„Atunci și numai atunci l-am văzut pe omul care a avut cea mai hotărâtoare înrâurire a vieții mele.”
În anul 1865 se transferă la liceul german al călugărilor minoriți din
Timișoara
, unde începe să simtă dificultățile vieții, deoarece tatăl său sărăcise încercând să facă negoț cu cai, care au fost nimiciți de o molimă, iar o parte a averii a fost dată zestre surorii sale, Maria.
21
Astfel, pentru a urma clasele a VI-a și a VII-a se angajează ca preceptor al fetițelor unui german, proprietar de restaurant în Timișoara, care-i oferă casă și masă. În anul
1866
participă la o serbare cu cântece și recitări, organizată de șirianul Georgiu Crăciunescu, profesor de limba română, recitând poezia
Răsunet
a lui
Andrei Mureșanu
22
Studiile și prietenia cu Eminescu
Slavici ca student, în 1870
Rămas fără mijloace materiale se întoarce la Șiria și se înscrie, elev particular, la liceul maghiar din Arad în anul școlar
1867
1868
. Pentru a se susține financiar, îl meditează pe băiatul
grofiței
Konigsegg, care a rămas repetent în clasa a IV-a. Astfel ia contact cu viața aristocrației transilvănene
22
„Am trăit timp de un an în mijlocul unor oameni care toate serile se-ntrebau cum au să-și petreacă ziua de mâine. Ieșeam când călare, când în trăsură la plimbare, făceam din când în când excursiuni mai lungi, jucam cărți ori la biliard, ieșeam - după sezon - la vânătoare, luam parte la mese mari și la serate dansante.”
Trece cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu se înscrie în timp la examenul de maturitate. Astfel, se înscrie pentru examen la
Satu Mare
, cu ajutorul unui prieten de familie. De la Satu Mare se întoarce pe jos, iar timp de șase săptămâni călătorește prin
Baia Sprie
Dej
Gherla
Cluj
Turda
Abrud
22
În anul
1869
se înscrie la Facultatea de drept de la
Pesta
, împotriva voinței părinților, care au dorit să se angajeze
scrietor la vreun notar
24
pentru a fi aproape de ei. Aici, întâmpină greutăți de ordin financiar nereușind să găsească un mod de a se întreține, astfel este nevoit să accepte invitația deschisă a colegului său Gheorghe Șerb de a lua masa în casa tatălui acestuia, care era magistrat, iar în casa acestuia a luat contact cu problemele politicii naționale ale românilor.
24
Studenția la
Pesta
este, însă, de scurtă durată, perioada de patru luni
25
a petrecut-o
mai mult prin cafenele,
26
deoarece profesorii de la Universitate, de origine germană, care vorbeau prost maghiara nu i-au inspirat încredere. După ce cade bolnav pe stradă și este tratat, în urma intervenției unei spălătorese a spitalului, se întoarce acasă.
27
Acasă, ascultă sfaturile mamei și se angajează, peste vară,
scrietor
la notarul din
Comlăuș
. În această perioadă experimentează o serie de povești din viața satului românesc care vor fi mai târziu transpuse în proză
28
„Școli așa-zise mari, la Cumlăuș ce-i drept, nu erau, dar eu tot am învățat acolo neasemănat mai multe decât la Universitatea din Pesta, căci trăiam în cea mai strânsă legătură cu lumea cea mai adevărată și vedeam în fiecare zi lucruri care mă ajutau să cunosc oamenii și împrejurările în adevărata lor ființă.”
Bust Ioan Slavici, Arad - în fața Colegiului Național „Moise Nicoară”
Deși nu avea de gând să-și mai continue studiile, în toamna anului 1869, cu ocazia recrutării în armata imperială, profită de calitatea sa de student și de-o cerere pe care o făcuse înainte să plece din Budapesta de a fi transferat la Universitatea din Viena și solicită, conform prevederilor legale, să facă armata ca voluntar cu termen redus la
Viena
și se înscrie la Facultatea de Drept.
29
Aici, ajuns, îmbrăcat și întreținut
pe cheltuiala împăratului
, urma cursurile la universitate în timpul dimineții și făcea exerciții militare după-masă, iar deoarece cazarma se afla la opt kilometri depărtare de universitate a fost transferat la o cazarmă aflată la a treia casă de universitate, prin intervenția căpitanului său care era
om bun ca toți oamenii
25
26
La Universitatea din Viena i-a avut profesori printre alții pe
Robert von Zimmermann
la
psihologie
Rudolf von Jhering
la
drept roman
Lorenz von Stein
la
economie
și urmează cursul de
anatomie
descriptivă al lui
Josef Hyrtl
30
La Viena, unde a trăit primele luni
într-un fel de beție sufletească
, Slavici s-a declarat interesat de „științele politice”, astfel participă la adunările „Societății literaro-științifică” și ale „Societății literarie-sociale România”, unde se discutau, printre altele, diferite subiecte politice ale zilei. În primăvara lui 1870 într-una dintre ședințele „Societății literarie-sociale România”, Slavici, citește un referat
Despre libertatea omului ca individ și membru al societății
31
Pe Eminescu, care era student la filosofie, l-a observat la cursul de economie națională a lui Lorenz Stein și a crezut că este un
albanez
sau
persan
, dar a fost fericit să afle că este român de-al său după ce i-a fost introdus de către medicinistul Ioan Hosanu.
32
Eminescu, care lucra la acea vreme la traducere operei lui
Kant
va avea o influență marcantă în dezvoltarea viitorului scriitor, recomandându-i acestuia să nu-și piardă vremea cu Kant,
Spinozza
sau
Fichte
Tu, - îmi spuse el într-una din zile - să nu-ți pierzi timpul cu aceștia. Să începi cu
Schopenhauer
, să treci la
Confuciu
și la
Buddha
, să mai citești în urmă și ceva din dialoagele lui
Platon
și știi destul.
33
Urmând sfatul lui Eminescu, începe să citească literatura românilor din
Principate
șlefuindu-și, astfel, literar
șirineasca lui expresivă, dar butucănoasă
34
După modelul societății italiene, fondată în
1830
de
Mazzini
Giovane Italia
și a societății germanilor
Das junge Deutschland
, în anul
1834
, visul lui Eminescu era să unească cele două societăți studențești românești într-una singură, iar aici îl va ajuta spiritul pragmatic și tactul politic al lui Slavici, înființând în anul
1871
România Jună
. Slavici a fost ales președintele noii societăți, iar la prima manifestare politică a societății a fost unul dintre oratori.
34
În paralel cu înființarea societății
România Jună
, au organizat
Serbarea de la
Putna
de la
15 august
1871
a studențimii române din
Austro-Ungaria
și din străinătate.
35
36
Relația de prietenie dintre Eminescu și Slavici se cimentează cu ocazia organizării
Serbării de la Putna
, iar rolul lui Slavici în organizarea acesteia este egal cu cel al lui Eminescu, considerând că Slavici a trebuit să dea explicații și să calmeze autoritățile de la Viena, iar în explicațiile sale, Slavici și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia austriacă. Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al serbării, și în
Bucovina
pentru a potoli aprehensiunile autorităților locale
37
Spiritul lui Slavici, înțelegător față de națiunile conlocuitoare, și numele acestuia cu conotații străine au fost parodiate de Eminescu care-l numea
frakie gye gyncolo
(frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe Eminescu,
Turcule
. În manuscrisele lui Eminescu s-a găsit și următoarea glumă la adresa lui Slavici
38
„Domino, Domino Schklovaccio, sapientissimo ac doctissimo meo amico convivoque, domo veteri magno cerevisiae consumatori, Magyarophilo - Michaelis Eminescus salutem.”
După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, în lipsa unei baze materiale sigure, Slavici se întoarce la Șiria, deprimat și îmbrăcat de prieteni, și se gândea să nu se mai întoarcă la Viena, deoarece dreptul care se învăța acolo nu coincidea cu realitatea legislației maghiare, care se aplica și în Transilvania, dar Ion Hosanu i-a găsit un post de meditator de germană pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena îl atrase din nou
37
În acest timp, Eminescu i-a povestit lui
Iacob Negruzzi
, la trecerea acestuia prin Viena în vara anului 1870, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap politic, iar la prima întâlnire dintre Negruzzi și Slavici aceștia se înțeleg asupra unui studiu despre raporturile dintre români și maghiari care urma să fie publicat în
Convorbiri literare
37
. La începutul anului
1871
, în timp ce lucra la studiul promis lui Negruzzi, publică în foaia societății de lectură a teologilor din Arad,
Speranța
, un studiu
Despre creștere și mai cu seamă despre creșterea junelor române
39
Studiul asupra maghiarilor
a fost publicat în
Convorbiri literare
în numărul din 15 iulie 1871.
40
La îndemnul lui Eminescu, deși Slavici credea mai mult în vocația sa de observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871, în
Convorbiri literare
, cu comedia
Fata de birău
39
41
. Eminescu îi copia și corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la
Convorbiri literare
38
Tot Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie și prima poveste în felul cum știa să povestească „Tata bătrânu” și, astfel, scrie povestea
Zâna Zorilor
care a fost citită la Junimea în două ședințe la rând și a fost publicată în
Convorbiri literare
în iunie
1872
42
În același an, 1872, i-au mai fost publicate poveștile:
Ileana cea șireată
Peștele pe brazdă
Florița din codru
43
și
Doi feți cu stea în frunte
41
În vara lui 1872 se întoarce acasă având multe datorii, iar studierea dreptului austriac i se părea nefolositoare. Aici găsește
o mumă bolnavă și un taică bătrân
. S-a angajat, la Arad, în cancelaria avocatului
Mircea V. Stănescu
, deputat în dieta Ungariei. Astfel, reia contactul cu viața țăranilor, prin asistarea lor juridică. Colaborează la foaia umoristică
Gura satului
a lui Stănescu, unde publică povestea
Revoluția de la Pârlești
în
1873
44
În această perioadă adună mai multe povești și versuri populare din zona Aradului și material despre Păcală și Tândală și
Pepelea al nostru
45
La Arad își regăsește dragostea din adolescență, croitoreasa Luiza, care însă îi complică situația financiară, iar neînțelegerile cu Mircea Stănescu, pe care-l considera un nepriceput, fără cunoștințe literare îl fac să accepte un post de arhivar la Consistoriul ortodox de la Oradea. Această muncă de arhivar și drumețiile prin satele din jur îl inspiră pentru scrierea nuvelei
Popa Tanda
. Refuză oferta din partea episcopului
Miron Romanul
de a se întoarce la Arad să lucreze ca redactor al foii bisericești
Lumina
. Legăturile cu viața de la Arad se întrerup o dată cu moartea părinților, iar Luiza îl abandonase. Astfel, la sfârșitul anului 1873 a plecat la Viena, cu ajutor financiar de la
Junimea
, dar nu-și continuă studiile, fiind țintuit luni de zile la pat de o infecție la brațul stâng.
46
În spital finalizează nuvela
Popa Tanda
47
În toamna anului
1874
pleacă la
Iași
, fiind găzduit de
Samson Bodnărescu
la școala normală Trei Ierarhi, iar aici se reîntâlnește cu Eminescu și
Miron Pompiliu
, cu care împarte odaia
48
, și se împrietenește cu
Ion Creangă
. Frecventează saloanele Veronicăi Micle și Matildei Cugler
49
, citește la
Junimea
și i se publică nuvela
Popa Tanda
, scrie comedia
Toane sau vorbe de clacă
50
. Pentru scurtă vreme a fost redactor la
Curierul din Iași
înlocuindu-l pe Eminescu.
18
În decembrie 1874, spre regretul lui Iacob Negruzzi, pleacă la București fiind numit de către
Titu Maiorescu
secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi.
51
La București. Redactor la
Timpul
În calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici traducea documentele scrise în limbile pe care le cunoștea și alcătuia indicele volumelor. În această calitate întreprinde călătorii pe la monumentele istorice din
Muntenia
și
Oltenia
în vara anului
1875
. În martie
1876
conservatorii se retrag de la putere, iar Maiorescu este dat în judecată de către noul guvern liberal pentru sprijinul financiar acordat lui Slavici și Eminescu în calitate de ministru al instrucțiunii publice și al culturii, iar pe Slavici îl destituie din funcția de secretar al comisiei și totodată a fost destituit de la catedra de filosofie a liceului Matei Basarab unde fusese numit suplinitor la 16 octombrie 1875. Maiorescu îl ajutase într-adevăr cu o subvenție pentru susținerea examenului de doctorat la Viena în toamna lui 1875, dar Slavici nu a reușit deoarece își pierduse indexul de studii și al examenelor anterioare și depășise termenul de înscriere. Astfel se întoarse la București unde a continuat munca la documente, iar sub supravegherea sa a apărut volumul VII în anul 1876, iar în anul 1878 primul volum al unei lucrări de istorie a lui
Eudoxiu Hurmuzachi
, precum și
Istoria românilor sub Mihai Viteazul
de
Nicolae Bălcescu
. După ce a fost demis de guvernul liberal, comisia documentelor s-a solidarizat cu Slavici și acesta a continuat să lucreze pentru comisie gratuit.
52
În anul 1875 a început colaborarea cu foaia
Telegraful român
din Sibiu, colaborare pe care o continuă și pe parcursul anilor 1876 și 1877. În același an i se publică în
Convorbiri literare
povestea
Stan Bolovan
și nuvela
Scormon
, iar în 1876 nuvelele
La crucea din sat
și
Crucile roșii
. În 1875 se căsătorește cu Ecaterina Magyarosy.
52
În 1876, Maiorescu a început să organizeze cercul
Junimii
de la București, Slavici fiind unul dintre membri, considerat de Maiorescu
cel mai capabil scriitor al întregii Junimi
52
. În același an a finalizat piesa
Bogdan Vodă
, dar Negruzzi refuză să o publice cu toate insistențele lui Maiorescu. În această perioadă la București proza sa epică este influențată de lumea meseriașilor, scriind astfel schița
Ac și ață
, nuvelele
O viață pierdută
și
Norocul
53
În anul
1877
Titu Maiorescu preia direcția ziarului
Timpul
și Slavici i se alătură în redacție în speranța că va schimba viziunea liderilor conservatori asupra situației românilor din Transilvania. Slavici s-a ocupat de îngrijirea părții literare și de articolele de politică externă. Pentru a evita chestiunile mai sensibile de politică, considerând că liderii conservatori manifestau o politică de apropiere de Austro-Ungaria, publică articole politice în
Telegraful român
și apoi le reproduce în
Timpul
. Eminescu se alătură redacției în noiembrie 1877, iar Eminescu îl aduce pe Caragiale, întocmind cea mai puternică redacție pe care a putut-o avea un ziar românesc în secolul al XIX-lea.
54
Slavici publică în
Timpul
nuvela
O viață pierdută
, semnată
Tanda
, schițe literare conturând peisaje din viața bucureșteană
Grădina cu cai
Sfântul George
Moșii
, cronici literare, cronici dramatice, iar la rubrica
Bibliografie
, notițe asupra revistelor românești.
54
Viața la redacție a fost stimulantă din punct de vedere literar considerând anturajul, dar cei trei clasici trăiau într-o sărăcie lucie, uitați adesea cu plata de către potentații junimiști. Titu Maiorescu părăsise direcția ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau plătiți uneori cu lunile. Astfel Caragiale părăsește redacția în anul
1879
, Slavici îl urmează în anul
1880
, iar Eminescu rămâne singur până la plecarea sa din anul
1882
54
55
Dedicație lui Titu Maiorescu -
Novele din popor
, 1881
În anul 1879 a început lucrul la cartea
Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukowina
, care a apărut în
1881
, la scurt timp după volumul
Novele din popor
. Aceste apariții au reprezentat primele cărți masive ale lui Slavici, iar volumul
Novele din popor
se bucură de o foarte bună apreciere atât în
Timpul
, sub condeiul lui Eminescu, și
Românul
, sub semnătura lui
Nicolae Xenopol
, cât și în revistele ardelene
Familia
din Oradea,
Biserica și școala
din Arad,
Gazeta de Transilvania
din
Brașov
. Nuvelele sale sunt traduse de
Mite Kremnitz
într-o colecție de proză românească, iar astfel Slavici devine cel dintâi dintre marii scriitori ai
Junimii
care se afirma în deplinătatea valorii sale, precum afirma Titu Maiorescu în articolul
Literatura română și străinătatea
. Creangă, inspirat de nuvela
Budulea Taichii
, se apucă să-și scrie
Amintirile
56
În anul
1880
Slavici a obținut catedra de limba română și geografie la
Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român
. În primăvară a întreprins o călătorie lungă prin Banat și Transilvania.
57
În sesiunea 1881 - 1882,
Academia Română
îl alege membru corespondent
58
. A fost numit într-o comisie literară pentru a face propuneri pentru reforma învățământul secundar și preda ore de limbă română și filozofie la
Azilul Elena Doamna
. Colaborează la revista școlii,
Educatorul
, coordonată de directorul școlii, Barbu Constantinescu, unde-i apar cursurile
Literatura poporană
și
Estetica
în anul
1883
56
În vara lui 1882 călătorește în
Italia
, susținut financiar de către Titu Maiorescu, pentru a se recupera după o perioadă de boală și căutând a pune capăt căsătoriei cu Ecaterina, căsătorie cu care Maiorescu nu fusese de acord de la început.
59
Călătorește la
Udine
Veneția
Padova
Bologna
Torino
Verona
Milano
. Devine membru al
Societății Carpați
, împreună cu Eminescu, societate înființată în 1882 pentru susținerea luptei românilor din Transilvania, dar nu au putut realiza prea multe, considerând că politica partidului liberal se apropiase de cea a conservatorilor de apropiere de puterile centrale, iar această politică se făcea cu sacrificarea intereselor românilor de peste
Carpați
60
61
În 1883 se îmbolnăvește din nou și este trimis de Maiorescu la Viena pentru a se trata. La
28 iunie
, Eminescu, care se afla în gazdă la Slavici, are primul acces de alienare și este internat la sanatoriu. Slavici a fost foarte afectat de boala bunului său prieten și încearcă din răsputeri să-l ajute, dar cu această tragică întâmplare se rupea una dintre cele mai puternice verigi care-l țineau legat de România.
60
În toamnă, Eleonora Tănăsescu, fostă elevă de la Azil și viitoarea lui soție, pleacă la Sibiu, ca directoare a școlii române de fete. În același timp redactorii
Telegrafului român
, formați de
Andrei Șaguna
, sunt izgoniți din redacția ziarului. Astfel s-a plănuit crearea unui ziar independent în stare să se opună fruntașilor români care făceau jocul guvernului și mitropolitului Miron Romanul, înscăunat de guvern.
60
La Sibiu. Director la
Tribuna
Casa în care a locuit Ioan Slavici la Sibiu
Bustul lui Ioan Slavici din Parcul Astra, realizat din bronz de Linca Călin
În aprilie
1884
pleacă la Sibiu, iar la
14 aprilie
apare primul număr al
Tribunei
sub conducerea sa.
Tribuna
a fost considerată de Slavici
cea mai scumpă dintre creațiunile mele
. Slavici venea la redacție la cinci dimineața și pleca după douăsprezece ore muncite, punând în slujba ziarului toată puterea sa de muncă și inflexibilitatea convingerilor sale morale și politice. Ca director scria trei articole de fond pe săptămână și material pentru minimum trei coloane în celelalte zile. Slavici a impus la ziar limba literară dezvoltată de către românii de peste munți: Eliade, Bolintineanu, Alecsandri, Bălcescu, Hașdeu, Odobescu, Eminescu și Maiorescu, pe care-i pomenea cu evlavie în coloanele ziarului. Pe frontispiciul ziarului scria:
Soarele pentru toți românii la București răsare.
62
Politic vorbind, Slavici avea convingerea, iar cu această convingere a trăit toată viața și din cauza aceasta i s-au atras atâtea nefericiri mai târziu, că românii din Transilvania trebuiau să fie fideli monarhiei austriece, dar pentru o viață națională mai bună trebuiau să lupte pentru o constituție federală, iar uniunea cu românii de peste Carpați trebuia să se înfăptuiască doar printr-o activitate culturală intensă.
62
Înființează
Foița Tribunei
în care publică multă literatură populară, aceasta fiind considerată baza literaturii române, după exemplul
Convorbirilor literare
și a
Daciei literare
și încurajează scriitorii ardeleni să evoce viața satelor. În
Foița Tribunei
își publică nuvela
Pădureanca în anul 1884. Creează
Biblioteca populară a Tribunei
. Astfel,
Tribuna
devine un
centru de lucrare literară, în care se întâlnesc talentele
, în care
nu poate să fie vorba de ardeleni, de moldoveni, de munteni, nici de bănățeni, ci numai de români în viața noastră culturală ...
. Slavici îi publică pe Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă, deși semnase o declarație, înaintea înființării ziarului, că nu va sprijini junimismul la Sibiu.
62
Ioan Slavici - Sibiu
În paralel cu activitatea de la
Tribuna
își face timp și predă limba română la școala română de fete. În noiembrie
1885
divorțează de Ecaterina, iar în primăvara lui 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, împreună cu care va avea șase copii, primul, Titu Liviu, născându-se în noiembrie
1886
. Scrie tragedia
Gaspar Grațiani
63
În
1887
schițează proiectul
Memorandumului românilor din Transilvania și Ungaria
, care se va semna la Sibiu în
1892
, deoarece în timp ce tribuniștii voiau urgentarea și amplificarea lucrărilor, grupul lui Miron Romanul tergiversa.
64
În anul
1887
George Coșbuc
se alătură redacției
Tribunei
62
În martie
1888
are loc la București premiera piesei de teatru
Gaspar Grațiani
, care a fost respinsă pentru premiere în 1886, cu toate recomandările lui Maiorescu și ale lui
V. A. Urechia
, deoarece D. Olănescu, membru în comitetul Teatrului Național, o găsise
nulă și ridicolă până în ultimul grad
64
Din anul 1885 începuse o serie grea de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului
Tribunei
. Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de
agitațiune
. Își execută pedeapsa la Vác, o localitate pe malul
Dunării
, aproape de
Budapesta
. Regimul
închisorii din Vác
a fost lejer permițându-i-se să primească ziare și reviste, să scrie, să primească vizite zilnice. În timpul închisorii Slavici continuă să lucreze la documentele Hurmuzachi și chiar beneficiază de ajutorul directorului închisorii, Kovács, la corectarea de tipar a textelor maghiare, germane sau latine. Eleonora cu un copil de doi ani și așteptând un altul s-a mutat la Vác pentru a-i fi aproape. În închisoare află despre moartea lui Eminescu la
15 iunie
1889
64
După eliberare merge la Grafenberg, la sanatoriul unde era vechiul să prieten Ion Hosanu și stă o lună pentru recuperare. La sfârșitul lui august 1889 se întoarce la Sibiu, unde este întâmpinat sărbătorește și reîncepe activitatea la
Tribuna
la fel de combativ și neschimbat în atitudini. Primul editorial, după închisoare, îi apare la 1 septembrie. Viața la
Tribuna
devine din ce în ce mai dificilă, ziarul având o situație materială precară, fiind persecutat de autorități și subminat de adversarii din
Partidul Național Român
. Postul lui Coșbuc a fost desființat, iar Slavici îi solicită lui Maiorescu să-l ajute caracterizându-l ca
un tânăr cu minte bătrână
, un tânăr de veritabil talent, care nu e nici
un cap năvalnic ca Eminescu
, dar
nicio mediocritate ca
Vlahuță
. Dar Maiorescu, supărat de desolidarizarea lui Slavici de politica junimiștilor, nu se ostenește.
65
Ultimul editorial al lui Slavici în
Tribuna
apare în februarie
1890
. În martie se întoarce la București.
66
Înapoi în România
Întors în țară continuă munca la documentele Hurmuzachi, predă la Azilul Elena Doamna și la alte școli particulare. În anul revenirii la București publică broșura
Școlile noastre sătești
66
Înființează, împreună cu Ioan Russu-Șirianu și
Ioan S. Nenițescu
Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor
18
În anul
1892
publică
Un răspuns d-nului B. P. Hașdeu
în care apără memoria lui Eminescu. Prin înțelegere cu editura Socec, începe publicarea în volume a nuvelelor sale.
66
Anul
1893
a fost un an greu de evenimente, în România a avut loc răscoale țărănești, în Transilvania memorandiștii au fost dați în judecată, iar
Tribuna
a fost amenințată cu desființarea, fiindu-i suspendată apariția între 5 decembrie 1893 și 4 ianuarie 1894
67
. Slavici a plecat la Sibiu pentru a ajuta scoaterea gazetei din impas. La reapariția gazetei în
1894
semnează un editorial intitulat
Revedere
în care reafirmă linia neschimbată a gazetei.
68
Între 16 noiembrie 1893 și 24 aprilie 1894 a fost răspunzător de redacție la
Corespondența română
din București, gazetă înființată pentru a asigura continuitatea publicisticii militante a tribuniștilor.
66
69
În anul 1894 înființează, împreună cu Caragiale și Coșbuc, revista
Vatra
, unde publică romanul
Mara
cu care încheie perioada inspirației din realitățile transilvănene. În
Vatra
mai publică schițe și povestiri inspirate din viața nouă începută o dată cu stabilirea la București,
70
precum,
Ceas rău
Hanul ciorilor
Mitocanul
Gogu și Gogușor
71
. Revista
Vatra
reprezintă începutul
semănătorismului
și
poporanismului
în literatura noastră
72
, dar simpatiile socialiste ale revistei nu au fost pe placul
Junimii
71
, astfel
Duiliu Zamfirescu
îi scria lui Iacob Negruzzi că
scriitorii populari ca Slavici și-au trăit traiul.
73
La
15 iunie
1894 a fost numit de către Academia Română director, iar soția sa a fost numită subdirectoare la
Institutul Ioan Oteteleșanu
de la Măgurele, unde vor activa pentru paisprezece ani, până în anul
1908
18
73
Activitatea de la institut, unde se apleacă spre activitatea de predare și grădinărit, transformând castelul și întinderile lui într-o gospodărie înfloritoare, îl absorb de la literatură, astfel în această perioadă publică doar o schiță în
Albina
și nuvela
Vatra părăsită
, publicată postum,
74
însă, ca profesor de limba și literatură română, istorie și geografie scrie singur, sau în colaborare cu A. I. Odobescu sau I. Manliu, o serie de manuale foarte apreciate în epocă.
18
Alegerea lui Slavici, de către Academie, pentru administrarea institutului de la Măgurele, s-a făcut deoarece nu exista o variantă mai bine pregătită. Datorită faptului că s-a implicat în campania Memorandului în Transilvania nu era pe placul conservatorilor și nici chiar a liberalilor, astfel i s-a refuzat alegerea de membru plin în 1890 și premierea volumului său de novele din 1892.
73
Demiterea sa din anul 1908 vine ca urmare a articolului
Neamul românesc
, în care critica violent stările de lucruri din România și decăderea moravurilor boierimii.
75
Între anii
1902
și
1904
a încercat să construiască la
Bușteni
o stațiune balneară și s-a înglodat în datorii care i-au adus falimentul în
1912
, obligându-l să-și vândă biblioteca și tot ce avea de preț în casă, fără a-și putea salva investiția. În același an începe construcția unei case în București și urcând pe schele să inspecteze lucrarea a căzut alegându-se cu mai multe fracturi, iar în urma îndelungatei zaceri a rămas diabetic și astmatic.
76
În anii 1902 și
1905
publică cele două romane din ciclul
Din bătrâni
77
În 1908 își publică
Poveștile
în două volume.
76
Între 1908 și
1910
a fost director al ziarului
Minerva
, iar din mai până în iulie 1910 a fost director al agenției de presă din
Corespondența română
și al ziarului cu același nume. Din septembrie 1910 a fost învățător principal la Școala evanghelică și la Școala superioară de fete din București. În
1913
a fost pentru o scurtă perioadă redactor la
Buletinul armatei și marinei
18
În pragul
primului război mondial
a fost director al ziarului
Ziua
din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare. A susținut, alături de regele
Carol I
, neutralitatea României. Soluția preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă ar fi existat temerea unei victorii rusești, atunci a considerat oportună intrarea
României
în război de partea
Puterilor Centrale
. În anul
1916
, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești, iar manuscrisele, printre care romanul
Musculița
78
, i-au fost confiscate și apoi pierdute. La
28 septembrie
1916 a fost pus în libertate de autoritățile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală
nu rezultă nimic compromițător
79
A rămas la București în timpul ocupației germane, unde a fost redactor al
Gazetei Bucureștilor
. În această calitate a criticat
panslavismul
precum și pe aliații francezi și englezi. Despre regele
Ferdinand I
a scris că ar avea drept sfătuitori doar
Minciuna, Clevetirea și Prostia
80
În 19 martie 1917 a conchis că sunt
vrednici de cea mai aspră osândă
oamenii politici care au încălcat tradiția de secole de alianță cu
Curtea de la Viena
81
În
1918
a evidențiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria și
Prusia
au ținut în frâu expansiunea rusească, altminteri toți românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.
82
După încheierea războiului a fost arestat din nou în ianuarie
1919
, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare. La vârsta de 71 de ani a fost încarcerat la
Penitenciarul Văcărești
83
În cuvântul de apărare la finalul procesului său din 1919 Slavici a spus
84
„Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă-n spinare toate cărțile pe care le-am publicat în românește, istorie, știință, literatură, drame.”
În ziarul
Avântul
, după finalizarea procesului,
Gala Galaction
scria
84
„Ce a greșit Slavici e simplu de tot [...] a avut nenorocirea să nu poată, la bătrânețe, să zică altfel decât ce a zis la tinerețe și în floarea vârstei.”
Ultimii ani
La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o nouă fractură îl face să zacă trei luni în pat.
Viața românească
îi sare în ajutor plătindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut. În
1920
scrie prima versiune a volumului de memorii
Întemnițările mele
, romanul
Cel din urmă armaș
și un nou volum de povești. Colaborează la
Umanitatea
, gazetă condusă de C. Costa-Foru, la
Adevărul literar și artistic
și
Viața românească
. În cele două din urmă reviste începe să-și scrie
Amintirile
despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente din
Închisorile mele
și
Lumea prin care am trecut
. În anul
1923
i se publică volumul
Amintiri
și romanul
Cel din urmă armaș
la editura „Cultura națională”. În ultimii doi ani din viață a scris romanul
Din păcat în păcat
, rămas needitat.
85
Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la
Panciu
, într-un ținut de vii care îi amintea de Șiria lui natală.
84
La
17 august
1925
s-a stins din viață. A fost înmormântat la
schitul Brazi
și cuvântul de rămas bun a fost rostit de
Gala Galaction
84
Opera literară
...
Dar opera este remarcabilă.
afirma George Călinescu în
Istoria literaturii române de la origini până în prezent
Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat
84
. Junimist convins, susținea că estetica este strâns legată de etică, susținând imposibilitatea separării frumosului de bine, iar arta o privea ca pe un act moral și combătea cu asprime în cronicile sale din
Timpul
tot ceea ce considera
necuviințe estetice
86
A debutat în literatura română ca dramaturg cu piesa
Fata de birău
, în anul 1871, iar un an mai târziu îi scria lui Iacob Negruzzi:
Am o dispoziție deosebită pentru arta dramatică
87
, iar încrezător în această dispoziție a scris pe parcursul vieții un număr apreciabil de piese, dintre care cele rămase constituie un întreg volum. Slavici nu a excelat neapărat ca dramaturg, dar prin comedia sa introduce în dramaturgia românească personaje rurale autentice și, deși, intriga și compoziția sunt mai puțin realizate, faptul este compensat prin realismul culorii locale și prin abilitatea redării scenice a idilei.
Fata de birău
este considerată singura sa reușită în comedie, o
frumoasă nuvelă dialogată
, cum o aprecia
Nicolae Iorga
, farmecul ei constând în
dialogul de o unică autenticitate, arătând cea mai puternică și sigură străbatere în sufletele omenești, cumpănite, încete, cu multe întorsături pe loc, cu multe sucituri înțelepte
...
87
Comedia aduce în literatura română lumea țăranilor transilvăneni văzuți de Slavici, fără idilismul dulceag sau romantismul tenebros al prozei epice apărute până atunci în foile ardelene.
87
Comedia
Toane sau Vorbe de clacă
, apărută în 1875, este o farsă fără o valoare deosebită, asemeni comediei
Polipul unchiului
, în care procedeele comice sunt comune, precum denominarea personajelor (Frecățel, madam Clevețică), dar dialogurile sunt naturale și limpezi, iar situațiile, firești.
41
Un an mai târziu a scris și prima dramă istorică,
Bogdan Vodă
, în cinci acte și scrisă în versuri albe. Deși versurile sale exprimă gânduri elevate, versul greoi dau impresia unei desfășurări lente a dramei, iar cu un erou precum Bogdan Vodă este dificil să creezi o situație culminantă care să țină respirația spectatorilor.
88
Mai târziu, în 1888, inspirat de munca sa la documentele Hurmuzachi, a scris tragedia în cinci acte
Gaspar Graziani
, piesă care, cu tot sprijinul lui Maiorescu și al Junimii, nu a avut succes la premieră, deoarece personajul ales nu prezintă resursele de viață necesare animării reprezentării scenice, dar poate, însă, produce emoții estetice la lectură.
89
Prima pagină a volumului
Novele din popor
, 1881
Deși prima operă literară publicată a fost o comedie, dintr-o scrisoare adresată lui Iacob Negruzzi se poate deduce că prima încercare literară al lui Slavici a fost un basm,
Zâna Zorilor
. Basm scris la sfârșitul anului 1870.
Zâna Zorilor
a fost citită la Junimea în aceeași seară cu
Ileana Cosânzeana
a lui Miron Pompiliu, iar ambele povești au fost apreciate drept
încântătoare
88
Slavici s-a remarcat, însă, în literatura română în proză prin nuvelele sale, pe care a început să le scrie încă din perioada studenției vieneze. Cele mai reușite nuvele ale sale sunt
Popa Tanda
(1873),
Scormon
(1875),
La crucea din sat
(1876),
Gura satului
(1878),
Budulea Taichii
(1880),
Moara cu noroc
(1880),
Pădureanca
(1884), cu subiecte inspirate din viața socială și particularitățile lumii satului ardelenesc, din împrejurimile Aradului, în care Slavici a dat dovadă de complexitate sufletească și de un spirit fin de observație a zonelor obscure ale naturii umane, iar prin prisma conștiinței sale etice a oferit personajelor sale o aură de ființe însemnate, iar tragicul și bucuria vieții sunt învăluite în aceeași viziune a lumii și așezate pe același palier al lumii sale contemporane. Prima nuvelă,
Popa Tanda
a fost scrisă în 1873, publicată în
Convorbiri literare
în 1875,
86
și seamănă cu un basm în care eroul principal transformă satul Sărăceni, prin puterea propriului exemplu, într-o așezare rurală aproape utopică pentru vremurile de atunci.
90
În
Gura satului
creionează psihologia stereotipă a colectivității în jurul unor banale discordii și împăcări în legătura cu căsătoria unei fete de țară.
Gura satului
Scormon
La crucea din sat
Vecinii
alcătuiesc împreună un tablou etnografic al satului în momentele lui rituale,
91
cu povești care ar trebui să fie dramatice, fiind generate de drame pasionale, dar conflictele sunt privite cu seninătate și subordonate deznodământului, care este, în toate cazurile, fericit.
86
Moara cu noroc
s-a născut din complexul de credințe populare despre comori și despre blestemele cu care au fost îngropate și nenorocirea care se abate asupra celor care nu au drept asupra lor.
90
Povestea porcarilor din pusta arădeană și moravurile lor au ceva din grandoarea istoriilor americane din prerii și cu cete de bizoni, iar cârciumarul Ghiță devine victima propriei dorințe de a câștiga bani mulți, dar visul i se năruie aflându-se în mijlocul dintre ordinea juridică a statului și legea mutuală a hoților.
91
Budulea Taichii
prezintă misterul psihologic al lui Huțu, un personaj neînsemnat în copilărie, și ambiția devorantă a acestuia de a-și depăși condiția socială de fiu de cimpoier,
91
iar
Pădureanca
prezintă drama socială a lui Iorgovan, fiul bogătanului Busuioc, care se îndrăgostește de Simina, o fată frumoasă, dar săracă și nehotărât și neputând trece peste convențiile sociale spre a o lua în căsătorie pe Simina, Iorgovan se sinucide.
86
Apariția volumului
Novele din popor
, în anul 1881, a fost bine recepționată și a fost considerată un moment decisiv în consolidarea prozei realiste în literatura română.
Nicolae Xenopol
aprecia că Slavici
a făcut un pas mai departe
și că în proza lui intri
într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o lume în sfârșit despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români.
Eminescu a accentuat aceeași idee, insistând asupra adâncimii sufletești a acestei lumi, care nu numai
seamănă în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el
. Gazetele transilvănene au întărit aceeași opinie și au apreciat măiestria lui Slavici cu care descrie
toate fazele prin care trece sufletul lor
, iar Nicolae Iorga afirma că Slavici
vede bine în lucrurile mici și le mărește pentru cei care nu le pot vedea ca dânsul.
90
Slavici a descris și mediul orășenesc în nuvele precum
Un paravan
Mâhnirile lui Trică
Din valurile vieții
Prințesa
Un democrat
, considerând orașul un loc de pierzanie, aceste nuvele au intrigi puternice cu situații dramatice și cu încheieri nefericite.
Revoluția de la Pârlești
și
Crucile roșii
sunt nuvele mai vesele, satire bonome cu aspect burlesc.
86
Prima tentativă de a scrie un roman, a avut loc tot în timpul studenției, în anul 1873, când a încercat să scrie
Osânda răului
, dar recunoașterea sa ca romancier a avut loc abia după apariția romanului
Mara
, în revista
Vatra
în 1894, și mai apoi în volum în 1906.
Mara
a reprezentat o altă treaptă în evoluția romanului românesc. George Călinescu a descris apariția acestui roman
un pas mare în istoria genului
92
, fiind una din cele mai puternice opere care s-a scris înainte de
Ion
al lui
Liviu Rebreanu
77
Romanul prezintă lumea foarte cunoscută lui Slavici a țăranilor și târgoveților din jurul Aradului, cu un subiect și o intrigă sumară. Mara, o precupeață abilă, chibzuită și egoistă, cu un spirit pragmatic și o dârzenie aproape bărbătească, se luptă să asigure un viitor îndestulat copiilor săi, Persida și Trică. Conflictele care se declanșează și consecințele lor, prezentate pe un larg fundal social și caracterizarea amplă a personajelor reprezintă substanța romanului.
77
În ciclul neterminat
Din bătrâni
, Slavici, inspirat de munca sa la documentele Hurmuzachi, se apleacă asupra romanului istoric și acoperă perioada nebuloasă a secolelor VI - IX a istoriei noastre, conturând o vastă frescă istorică, acoperind zona de la crestele
Bucegilor
până la
califatele
arabe din
Asia Mică
. Narațiunea este o încâlcită lecție de istorie, iar viața personajelor se complică inutil și la suprafață cu disputele teologice ale epocii. Slavici istoricul intră în dispută cu Slavici cunoscătorul de oameni, dar ciclul este net superior puținelor romane istorice scrise până la acea dată, iar demersul lui Slavici este considerat un deschizător de drumuri pentru opera lui
Mihail Sadoveanu
93
Din două lumi
prezintă povestea Firei, fata unui meseriaș prinsă de nostalgia evadării din lumea ei. Ea nu aparține nici lumii boierești, dar nici lumii celor mărunți, lumi pe care Slavici le vede permanent în antiteză, iar povestea ei se sfârșește într-un mod tragic. Conașul Văleanu, donjuanul facil care-i făcea curte Firei, este ucis de un tânăr de pe moșia lui, iar Fira moare din pricina remușcărilor. Dinu, tutorele familiei după moartea fierarului, pierde bruma de avere pe care o agonisise într-un proces cu Vlaicu, arendașul moșiei lui Văleanu, și se retrage în satul lui.
94
Romanul
Cel din urmă armaș
prezintă povestea unui fiu de boieri, cu studii în străinătate, care-și toacă toată averea și se sinucide, iar romanul
Din păcat în păcat
prezintă povestea unui bucovinean venit la Iași care nu se poate adapta societății ieșene și ajuns la marginea prăpastiei este salvat de viața monahală.
95
Pe cât e de mare prozator autorul romanului Mara, pe atât e de modest ca memorialist
, afirma Alexandru Săndulescu
96
. Memorialistica lui Slavici este scrisă fără intenția de a face literatură,
97
dar nu este de neglijat datorită valorii sale documentar-biografice.
96
Slavici prezintă cu predispoziții de moralist observațiile sale atente asupra mediilor pe care le-a străbătut în lunga și agitata-i viață.
41
Tonul memorialisticii sale este sfătuitor și justițiar, fiind un fin observator al caracterelor și al socialului și a fost indiferent față de natură, care părea să nu-i spună mare lucru
96
. Slavici a fost primul scriitor care l-a cunoscut pe Eminescu încă din tinerețe și a stat în preajma lui multă vreme, iar memorialistica sa a furnizat cele mai bogate și mai autentice date privitoare la om și poet.
96
Amintirile
sale, scrise fără strălucire stilistică
96
, apar ca o necesitate de a apăra memoria marilor săi prieteni, Eminescu, Caragiale și Coșbuc. Astfel, el nu se apleacă asupra anecdoticii sau asupra vieții, ci asupra portretului moral al acestora.
98
Închisorile mele
, volum apărut în 1920, sunt o evocare a experienței sale existențiale în temnițele maghiare și românești, iar
Lumea prin care am trecut
, volum publicat în 1930, constituie un
roman
autobiografic al scriitorului.
99
Comedii
Fata de birău
(1871)
Toane sau Vorbe de clacă
(1875)
Polipul unchiului
(1875)
Drame istorice
Bogdan Vodă
(1876)
Gaspar Graziani
(1888)
Povești
Zâna Zorilor
„Florița din codru”
Doi feți cu stea în frunte
„Păcală în satul lui”
„Spaima zmeilor”
„Rodul tainic”
„Ileana cea șireată”
„Ioanea mamei”
„Petrea prostul”
„Limir-împărat”
„Băiet sărac”
„Împăratul șerpilor”
„Doi frați buni”
„Băiat sărac și horopsit”
„Nărodul curții”
„Negru împărat”
„Peștele pe brazdă”
„Stan Bolovan”
„Boierul și Păcală”
Nuvele
Popa Tanda
(1873)
Scormon
(1875)
La crucea din sat
(1876)
Crucile roșii
(1876)
O viață pierdută
(1876)
Gura satului
(1878)
Budulea Taichii
(1880)
Moara cu noroc
(1880)
Pădureanca
(1884)
Comoara
(1896)
Vatra părăsită
(1900)
La răscruci
(1906)
Pascal, săracul
(1920)
Romane
Mara
(1894)
Din bătrâni
(1902)
Din bătrâni. Manea
(1905)
Corbei
(1906)
Din două lumi
(1920)
Cel din urmă armaș
(1923)
Din păcat în păcat
(1924)
Memorii
Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr
(1888- 1889)
Serbarea de la Putna
(1903)
Închisorile mele
(1920)
Amintiri
(1924)
Lumea prin care am trecut
(1924)
Traduceri
Fragmente din istoria romănilor, vol. 1, Edițiunea Ministeriului Cultelor și a Învĕțăturilor Publice, 1879
Fragmente din istoria romănilor, vol. 2, Edițiunea Ministeriului Cultelor și a Învĕțăturilor Publice, 1900
Fragmente din istoria romănilor, vol. 3, Edițiunea Ministeriului Cultelor și a Învĕțăturilor Publice, 1900
Activitatea publicistică
Debutul publicistic a avut loc în 1871 cu articolul
Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române
, în
Speranța
, foaia teologilor din Arad, continuând în același an cu publicarea
Studiului asupra maghiarilor
în
Convorbiri literare
37
86
Prima experiență într-o redacție de ziar are loc în anul 1872 când devine colaborator intern al foii umoristice
Gura satului
a lui Mircea V. Stănescu, din Arad. Aici își semnează articolele cu numele din sat,
Ioani Lenei Savului lui Mihai Bogii
45
În 1872 organizează în Arad o serie de „prelegeri publice”, după modelul Junimii, cu caracter practic-economic sau moralizator, dintre acestea se remarcă cea intitulată
Asupra mișcării literare a românilor de azi
, în care vorbește despre scriitorii apreciați de Titu Maiorescu.
45
Închegarea, însă, a unei asociații culturale prin prelegeri publice a fost dificilă și Slavici începe să comenteze cu sarcasm despre modesta pregătire intelectuală a aleșilor locali în comitetul asociației. Drept urmare, și urmare faptului că a fost avocatul țăranilor români în revolta de la
Păuliș
, este suspectat de către autorități că este un
agitator daco-roman
și este citat la cabinetul de justiție. De teamă să nu fie arestat se gândește să plece în România, însă, îl reține starea precară de sănătate a părinților. Părăsește redacția
Gurii satului
, sătul de munca pentru Stănescu, care
n-are bani, n-are cunoștinți literare, n-are gust
și devine arhivar al Consistoriului ortodox de la Oradea.
51
Între anii 1875 și 1877 colaborează cu
Telegraful român
de la Sibiu, iar din 1877, după ce Maiorescu preia conducerea ziarului
Timpul
intră în redacția acestui ziar. Sub imboldul lui Slavici, ziarul are o direcție răspicată în favoarea țărănimii, lucru dezagreat de moșierimea conservatoare, dar acceptată datorită eroismului etalat de dorobanți în timpul Războiului de independență.
54
După plecarea lui Maiorescu la
30 aprilie
1877, Slavici preia conducerea ziarului împreună cu
Grigore H. Grandea
. Cei doi redactori, susținuți și de alți publiciști conservatori, încep o violentă campanie de presă, îndreptată împotriva politicii externe a guvernului liberal.
100
. Inițial, Slavici, a fost responsabil la
Timpul
cu paginile de politică externă și literatură, dar după izbucnirea Războiului de independență, Grandea a plecat să înființeze cotidianul
Resboiul
, astfel Slavici trebuie să se ocupe și de rubricile politice, ignorând astfel partea de literatură.
101
Împovărat de munca redacțională, Slavici solicită în nenumărate rânduri aducerea lui Eminescu la redacție, care i se alătură la sfârșitul lui 1877, iar din ianuarie 1878 li se alătură și I. L. Caragiale. După sosirea lui Eminescu, ziarul adoptă un protest hotărât împotriva compromisurilor în relațiile cu cele două mari puteri vecine
Rusia
și
Turcia
, precum și o critică obiectivă a stării lucrurilor în țară, ceea ce provoacă nemulțumirea conducătorilor conservatori, care reduc subvențiile acordate ziarului. Pe fondul lipsei resurselor financiare și a presiunilor crescute din partea conducerii conservatoare Caragiale părăsește primul redacția, după care pleacă și Slavici.
102
În anul 1878 a publicat studiul
„Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România
în care îi caracteriza pe
evrei
ca fiind o
boală
, descriind
iudaismul
ca
negarea tuturor religiilor
, iar pe Dumnezeul evreilor ca
tăgăduirea tuturor Dumnezeilor
. Învinovățindu-i pe evrei pentru toate problemele României, Slavici sugera expulzarea acestora, dar fiind sigur că nimeni nu i-ar fi primit, conchidea:
Ne rămâne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămânță din ei!
. Pentru astfel de studii și alte articole antisemite publicate de-a lungul vieții, precum seria de eseuri
Semitismul
, scrise între 1902 și 1908
Raportul Final al Comisiei Internaționale asupra Holocaustului în România
coordonat de
Elie Wiesel
, în 2004, îl enumeră pe Slavici printre precursorii antisemitismului extremist din România din prima jumătate a secolului trecut.
103
La
14 aprilie
1884 se înființează la Sibiu cotidianul politic și literar
Tribuna
, la inițiativa unui grup de intelectuali și negustori din Sibiu și Brașov, iar Slavici este numit director. Aici, Slavici, împreună cu Ioan Bechnitz au pus la baza programului de acțiune imediată a grupului două principii: realizarea unității culturale a românilor și necesitatea de a strânge relațiile cu principalele mișcări politice din România. Din punct de vedere politic ele se apropie tot mai mult de cercurile liberale, mai ales după 1889, dar din punct de vedere cultural, tribuniștii s-au aflat sub influența
Junimii
, a lui Titu Maiorescu și a
Convorbirilor literare
104
Slavici a publicat aproape în fiecare număr articole și comentarii politice, răspunsuri la diferite atacuri îndreptate împotriva tribuniștilor, articole și studii economice, pedagogice, culturale, articole de critică literară, recenzii etc.
105
Din
21 noiembrie
1886, Slavici nu mai era pe poziția de director, dar el a condus ziarul până la
14 iunie
1888, când a plecat la închisoarea din Vác pentru a executa anul de detenție la care a fost condamnat în urma unui proces de presă judecat la Cluj.
104
A scris ultimul articol la
Tribuna
, intitulat
Băncile noastre
la
25 februarie
1890.
105
În 1893 colaborează la
Voința națională
106
, unde scrie un articol despre nedreptățile care li se făceau moților, în Transilvania, iar aceștia îi trimit lui Slavici un album în care se regăseau sute de semnături, în semn de recunoștință.
107
În același an, la
16 noiembrie
scoate cotidianul politic
Corespondența română
, cotidian apărut cu scopul de a asigura continuitatea publicisticii militante a tribuniștilor, în cazul unei eventuale interziceri a
Tribunei
din Sibiu, care a fost suspendată de autoritățile austro-ungare între 5 decembrie 1893 și 4 ianuarie 1894. Cotidianul și-a încetat activitatea la 24 aprilie 1894, pe fondul interzicerii distribuției sale pe teritoriul Transilvaniei.
67
La
1 ianuarie
1894, împreună cu George Coșbuc și I. L. Caragiale scoate revista literară bilunară
Vatra
, care apare într-o atmosferă de încordare politică și socială după răscoalele țărănești din 1888 și 1894. De asemenea, frământările din Ardeal provocate de procesul memorandiștilor dau amploare problemei naționale. Astfel,
Vatra
este preocupată de eficiența socială a literaturii promovând ideile de tradiție și de naționalitate și de simpatie pentru țăran. Articolul program al revistei a fost scris de Ioan Slavici, intitulat
Vorba de acasă
, dar semnat și de Coșbuc și Caragiale, în care se observa îndepărtarea literaturii de tradiție și primejdia reprezentată de „literatura-marfă” și lipsa de interes pentru educarea gustului poporului. Programul identifica specificul național cu cel țărănesc, iar
românimea cea adevărată, care tot mai păstrează firea ei din bătrâni
oferă garanția autenticității literaturii.
108
Revista se definea ca un organ literar pentru toți românii.
71
A apărut până în august 1896.
108
În ianuarie 1897 apare la Arad
Tribuna poporului
, iar Slavici a fost unul dintre fondatori și a publicat aici sute de articole. Ziarul își propunea să stabilească legături cu țara și cu naționalitățile oprimate din imperiu și să vină în sprijinul maselor populare.
107
Între 1908 și 1910 a fost director al ziarului
Minerva
, iar din mai până în iulie 1910 a fost director al agenției de presă din
Corespondența română
și al ziarului cu același nume, iar în 1913 a fost pentru o scurtă perioadă redactor la
Buletinul armatei și marinei
18
În 1914 a fost director al ziarului
Ziua
din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare susținând neutralitatea României sau intrarea României în război de partea Puterilor Centrale. În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești
78
. După eliberare, în 1916, a rămas la București în timpul ocupației germane, și a fost numit redactor al
Gazetei Bucureștilor
, unde supraveghea versiunea în limba română a ziarului
Bukarester Tagblatt
. Printre altele a publicat articolul
Dezorganizarea armatei române
, în care i-a învinovățit pe cei cu poziții precumpănitoare pentru propagarea corupției în armată,
Nesațiul englezesc
, în care a denunțat politica imperialistă britanică etc. În anul 1918 a publicat ultimele articole politice
Vrăjmașii milenari
Cărturarii satelor
și
Vremuri grele
107
Pentru articolele din Gazeta Bucureștilor a fost condamnat în anul 1919 la 5 ani de închisoare, din care a executat un an, la
Penitenciarul Văcărești
Studii
Studiu asupra maghiarilor
(1871)
Cultura maghiară
(1877)
„Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România
(1878)
Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukowina
(1880)
Articularea numelor proprii
(1888)
Tribuna și tribuniștii
(1896)
Conferințe
Despre istoria românilor de peste munți de la 1700 încoace
(1883)
Despre înțelesul cuvântului
(1884)
Broșuri
Sbuciumări politice la românii din Ungaria
(1911)
Vox populi
(1915)
Activitatea pedagogică
Eu m-am simțit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl. A le da altora învățături a fost totdeauna pentru mine o mulțumire ...
astfel începe Slavici volumul de memorii
Lumea prin care am trecut
42
Slavici a considerat cultura o armă eficace împotriva asupririi naționale, astfel a acordat o atenție aparte educației și pedagogiei. Limba literară, din punctul său de vedere, trebuia să se sprijine pe graiul poporului, temelia unității naționale. Aceste idei au stat la baza lucrării
Gramatica limbii române
, a studiului
Așezarea vorbelor în românește
și a seriei de articole
Cum se scrie românește
85
86
În concepția lui Slavici estetica este strâns legată de etică, iar arta a privit-o ca fiind un act moral: cu cât sentimentele sunt mai profunde și mai curate, cu atât ele sunt mai estetice, iar frumosul nu poate fi separat de bine.
86
Slavici și început ucenicia de educator încă din clasa a III-a gimnazială, când dădea lecții particulare, dar debutul în cariera de dascăl are loc în anul 1875, la București, la Liceul „Matei Basarab”, unde a predat limba română și filosofia.
109
Apoi, a predat româna la școala de fete Școala Normală Azilul „Elena Doamna”, la Institutul Manliu și Liceul Francez. În anul școlar 1880 - 1881 face parte din comisia oficială a examenelor de la gimnaziu, în urma cărora constată predarea superficială a limbii române, supraîncărcarea programelor, nerespectarea vârstei elevilor, ruperea de realitățile concrete, și învinovățește statul care nu sprijină învățătorii și nu apreciază studiile elementare.
110
În 1884 își începe activitatea de la
Tribuna
, la Sibiu, iar în paralel cu activitatea de la ziar, își face timp și predă limba română la școala română de fete.
62
. Din 1894 a fost numit de către Academia Română director de studii la
Institutul Ioan Oteteleșanu
de la Măgurele, unde va activa pentru paisprezece ani, până în anul 1908.
18
73
A publicat studii pedagogice în
Lumina
(1873, 1874),
Convorbiri literare
(1877),
Timpul
(1879, 1881),
Educatorul
(1873),
Tribuna
(1885-1890),
Voința națională
(1893),
Minerva și Lupta
(1909).
86
Cursuri
Estetica
(1883)
Literatura poporană
(1883)
Lucrări
Școlile noastre sătești (1890)
Proiectul de organizare a Institutului Ioan Otetelisanu
(1894)
Programul de studii
(1894)
Regulamentul de conducere internă
(1894)
Așezarea vorbelor în românește
(1905)
Gramatica limbii române
(1914)
Articole
Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române
(1871)
Cum se scrie românește
(1906)
„Păsăreasca” de azi
(1922)
In memoriam
Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
Instituții
În anul
1960
s-a inaugurat la Șiria, pe strada Infanteriei nr. 185, în castelul care a aparținut familiei nobiliare Bohus,
Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”
111
. În perioada
1957
1991
, cel mai important liceu din Arad,
Colegiul Național „Moise Nicoară”
, a purtat numele lui Ioan Slavici
112
. În anul
1999
ia ființă la Timișoara
Fundația pentru cultură și învățământ „Ioan Slavici”
, care din anul universitar 2000-2001 înființează
Universitatea „Ioan Slavici” Timișoara
, iar din anul școlar 2001-2002 înființează
Liceul economic „Ioan Slavici”
113
. În anul
2006
Consiliul Local al Municipiului Arad a decis să schimbe denumirea Teatrului de Stat Arad în Teatrul Clasic Ioan Slavici
114
Cinematografie
Nuvela sa,
Moara cu noroc
, a fost transpusă pe peliculă în filmul
La moara cu noroc
, în anul
1955
, în regia lui
Victor Iliu
115
. Filmul
Dincolo de pod
, în regia lui
Mircea Veroiu
, din anul
1976
, este o adaptare după romanul
Mara
116
. Nuvela
Pădureanca
a fost ecranizată în anul
1986
, în regia lui
Nicolae Mărgineanu
117
Literatură
Numele scriitorului a fost dat unui concurs național de proză – organizat de revista
Tribuna
118
și unui premiu literar anual al
Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
119
Filiala din Arad a Ligii Scriitorilor din România poartă de asemenea numele prozatorului.
120
Referințe
„sub numele: Ioan Slavici”
. Accesat în
9 octombrie 2017
„Ioan Slavici”
(în germană).
Brockhaus Enzyklopädie
[*]
1796
OL
19088695W
Wikidata
Q237227
Bibliothèque nationale de France
„Ioan Slavici”
(în franceză).
Autoritatea BnF
[*]
Wikidata
Q19938912
„Ion Slavici”
(în catalană).
Gran Enciclopèdia Catalana
[*]
Wikidata
Q2664168
Ioan Slavici (
1967
),
Mara
Editura de stat pentru literatură și artă
, p.
„Ioan Slavici – scriitor și jurnalist”
. Accesat în
3 februarie 2021
Bibliothèque nationale de France
„Ioan Slavici”
(în franceză).
Autoritatea BnF
[*]
Wikidata
Q19938912
. Accesat în
10 octombrie 2015
Călinescu, Istoria literaturii..., p. 449
Cioculescu, p. 397
Boia, 306.
en
Grancea Mihaela, Moșneag Cornel,
The End of a Decade and the Beginning of the War in Transylvanian Greek-Catholic Press
in Jan Nelis, Anne Morelli, Danny Praet (Ed.),
Catholicism and Fascism in Europe 1918 - 1945
, Georg Olms Verlag, 2015,
ISBN 978-3-487-15423-1
, p. 384 Nota 4, accesat la 26 ianuarie 2021
Cioculescu, p. 363
Cioculescu, p. 363 - 364
Iorga, p. 181
Ioan Slavici,
Amintiri
, Cultura națională, București, 1924, p. 12
Călinescu, Istoria literaturii..., p. 447, Cioculescu, p. 364
Cioculescu, p. 364
10
Dicționarul literaturii...
, p. 811
Cioculescu p. 365, Slavici p. 13
Cioculescu, p. 365
Cioculescu, p. 367
Cioculescu, p. 368
Dicționarul literaturii...
, p. 609
Cioculescu, p. 369
Călinescu, Viața lui Eminescu, p. 142
Slavici, p. 14
Cioculescu, p. 369 - 370
Cioculescu, p. 370
Cioculescu, p. 372
Cioculescu, p. 372, Slavici, p. 15
Cioculescu, p. 373
Slavici, p. 15
Slavici, p. 19
Cioculescu, p. 374
Slavici, p. 44 - 83
Cioculescu, p. 374 - 375
Cioculescu, p. 375
Călinescu, Viața lui Eminescu, p. 143
Cioculescu, p. 375 - 376
Panu, p. 352 - 353
Dicționarul literaturii...
, p. 814
Cioculescu, p. 376
Cioculescu, p. 377
Cioculescu, p. 377 - 378
Cioculescu, p. 378
Cioculescu, p. 378 - 379
164 de ani de la nașterea șirianului Ioan Slavici
, actualitateasiriana.ro, 20 ianuarie 2012, accesat la 5 septembrie 2017”
. Arhivat din
original
la
5 septembrie 2017
. Accesat în
5 septembrie 2017
Slavici, p. 22 - 23, 90
Ionel Novac,
Miron Pompiliu, prietenul bihorean al lui Mihai Eminescu
, Luceafărul, 1 mai 2014, accesat la 10 mai 2017
Slavici, p. 90 - 92
Cioculescu, p. 379
Cioculescu, p. 381
Cioculescu, p. 381-382
Cioculescu, p. 382
Slavici, p. 93 - 98
Cioculescu, p. 383
Cioculescu, p. 382 - 383
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent
, acad.ro, accesat 10 mai 2017
Cioculescu, p. 381, 383
Cioculescu, p. 384
Ioan Slavici,
Mara
, Editura Litera, Chișinău, 2001, p.9
Cioculescu, p. 385
Cioculescu, p. 385 - 386
Cioculescu, p. 386
Cioculescu, p. 386 - 387
Cioculescu, p. 387
Dicționarul literaturii...
, p. 226
Cioculescu, p. 387 - 388
Dicționarul literaturii...
, p. 226, 811
Cioculescu, p. 388
Dicționarul literaturii...
, p. 914
Dicționarul literaturii...
, p. 915
Cioculescu, p. 389
Cioculescu, p. 389 - 390
Cioculescu, p. 390
Cioculescu, p. 391
Dicționarul literaturii...
, p. 813
Cioculescu, p. 393
Boia, pag. 310.
Gazeta Bucureștilor, 11 martie 1917.
Tradițiuni politice
, în: Gazeta Bucureștilor, 19 martie 1917.
Vrăjmași milenari
, în: Gazeta Bucureștilor, 21 iulie 1918.
De ce a trecut scriitorul Ioan Slavici din închisoare în închisoare
, adevarul.ro, 10 septembrie 2015. Accesat la 6 noiembrie 2023.
Cioculescu, p. 396
Cioculescu, p. 395
Dicționarul literaturii...
, p. 812
Cioculescu, p. 407
Cioculescu, p. 410
Cioculescu, p. 409
Cioculescu, p. 412
Călinescu, Istoria literaturii..., p. 450
Călinescu, Istoria literaturii..., p. 451
Cioculescu, pp. 415-416
Cioculescu, pp. 416-417
Cioculescu, p. 416
Al. Săndulescu,
Memorialiști români: Ioan Slavici
nefuncțională
, România literară, nr. 26, 2003, accesat la 10 mai 2017
Cioculescu, p. 402
Cioculescu, p. 406
Constantin Cubleșan:
Ioan Slavici – portret în oglinda timpului
, Conferințele Bibliotecii ASTRA, Nr. 93, 2010, pp. 18, 20
Dicționarul literaturii...
, p. 875
Dicționarul literaturii...
, p. 875-876
Dicționarul literaturii...
, p. 876
Comisia Internațională asupra Holocaustului în România -
Raport Final
Arhivat
în
10 noiembrie 2017
, la
Wayback Machine
, București, 2004, p. 26, accesat la 10 mai 2017
Dicționarul literaturii...
, p. 885
Dicționarul literaturii...
, p. 886
Dicționarul literaturii...
, p. 942
Ioan Slavici
, ioanslavici.eu, accesat la 10 mai 2017
Dicționarul literaturii...
, p. 913
Gherghe Luchescu,
Ioan Slavici - om al școlii
, în
In memoriam, Ioan Slavici
, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 151
Gherghe Luchescu,
Ioan Slavici - om al școlii
, în
In memoriam, Ioan Slavici
, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 152
Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”
, ghidulmuzeelor.cimec.ro, accesat la 23 mai 2017
Colegiul Național „Moise Nicoară”, Arad - Istoric
Arhivat
în
21 aprilie 2016
, la
Wayback Machine
, moisenicoara.ro, accesat la 23 mai 2017
In memoriam, Ioan Slavici
, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 9
Istoria teatrului arădean
, teatrulclasic.ro, accesat la 23 mai 2017
La moara cu noroc
(1955)
, cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017
Dincolo de pod
(1976)
, cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017
Pădureanca
(1986)
, cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017
Concursul național de proză „Ioan Slavici” - Ediția a IV-a
Arhivat
în
13 august 2020
, la
Wayback Machine
, 27 octombrie 2016, Comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj, accesat la 22 mai 2017
Premiul literar anual „Ioan Slavici” la UVVG
, portalul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – uvvg.ro, accesat la 22 mai 2017
Filiala Arad a „Ligii Scriitorilor din România” își lansează prima antologie la Biblioteca „A.D.Xenopol”
, 16 mai 2016, radiotimisoara.ro, accesat la 22 mai 2017
Bibliografie
George Călinescu
Istoria literaturii române de la origini până în prezent
, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
Șerban Cioculescu
Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici
, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973
Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900
, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008
Ioan Slavici,
Amintiri
, Cultura națională, București, 1924
Nicolae Iorga
Istoria literaturii românești contemporane
, Editura Adevărul, București, 1934
George Călinescu,
Viața lui Mihai Eminescu
, Editura Litera, Chișinău, 1998
George Panu
Amintiri de la Junimea
, Volumul I, Editura „Remus Cioflec”, 1942
Lectură suplimentară
Laura Orban,
Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici
, Studii de Știință și Cultură XVII/2021, 02:47-52
Alexandru Săndulescu,
Întoarcere în timp: memorialiști români
, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2008, pp.
63–72
Legături externe
La
Wikisursă
există există texte originale legate de acest articol:
Autor:Ioan Slavici
Colecții digitalizate BCU IAȘI
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S
Ioan Slavici - Opere
Lucrări
de
Ioan Slavici
(1848–1925)
Romane
Mara
(1894)
Din bătrâni
(1902)
Din bătrâni. Manea
(1905)
Din două lumi
(1920)
Cel din urmă armaș
(1923)
Din păcat în păcat
(1924)
Nuvele
Popa Tanda
(1873)
Scormon
(1875)
La crucea din sat
(1876)
Crucile roșii
(1876)
O viață pierdută
(1876)
Gura satului
(1878)
Budulea Taichii
(1880)
Moara cu noroc
(1880)
Pădureanca
(1884)
Comoara
(1896)
Vatra părăsită
(1900)
La răscruci
(1906)
Pascal, săracul
(1920)
Comedii
Fata de birău
(1871)
Toane sau Vorbe de clacă
(1875)
Polipul unchiului
(1875)
Drame istorice
Bogdan Vodă
(1876)
Gaspar Graziani
(1888)
Povești
Zâna Zorilor
Florița din codru
Doi feți cu stea în frunte
Păcală în satul lui
Spaima zmeilor
Rodul tainic
Ileana cea șireată
Ioanea mamei
Petrea prostul
Limir-împărat
Băiet sărac
Împăratul șerpilor
Doi frați buni
Băiat sărac și horopsit
Nărodul curții
Negru împărat
Peștele pe brazdă
Stan Bolovan
Boierul și Păcală
Memorii
Închisorile mele
(1920)
Amintiri
(1924)
Lumea prin care am trecut
(1924)
Ecranizări
La „Moara cu noroc”
(1957)
Dincolo de pod
(1976)
Pădureanca
(1987)
Orizont
(2015)
Control de autoritate
BIBSYS
90201248
BNF
cb12027655g
(data)
CiNii
DA08763334
GND
11879759X
ISNI
0000 0001 0903 6307
LCCN
n50012556
LNB
000240671
NDL
001121492
NKC
ola2003172163
NLA
49862284
NSK
000185787
SUDOC
028442164
VIAF
56623982
WorldCat Identities
(via VIAF):
56623982
Adus de la
Categorii
Articole bune
Nașteri în 1848
Decese în 1925
Scriitori români
Germaniști români
Membri corespondenți ai Academiei Române
Oameni asociați cu Societatea Junimea
Arădeni
Români din Austro-Ungaria
Români pe mărci poștale românești
Scriitori din Austro-Ungaria
Categorii ascunse:
Pagini semiprotejate
Articole cu surse în limba germană (de)
Articole cu surse în limba franceză (fr)
Articole cu surse în limba catalană (ca)
Pagini ce folosesc legături automate către ISBN
Pagini cu legături externe nefuncționale
Webarchive template wayback links
Pagini cu note pe 3 coloane
Articole Wikipedia cu identificatori BIBSYS
Articole Wikipedia cu identificatori BNF
Articole Wikipedia cu identificatori CINII
Articole Wikipedia cu identificatori GND
Articole Wikipedia cu identificatori ISNI
Articole Wikipedia cu identificatori LCCN
Articole Wikipedia cu identificatori LNB
Articole Wikipedia cu identificatori NDL
Articole Wikipedia cu identificatori NKC
Articole Wikipedia cu identificatori NLA
Articole Wikipedia cu identificatori NSK
Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC
Articole Wikipedia cu identificatori VIAF
Articole Wikipedia cu identificatori WorldCat-VIAF
Articole Wikipedia cu control de autoritate
Ioan Slavici
Adăugare subiect